Electroputere vrea să îl demită pe Manfred Klepacz, preşedintele Consiliului de Administraţie

F.A.
Companii / 16 ianuarie 2014

Electroputere convoacă, pe 20 februarie, Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru revocarea lui Manfred Klepacz din calitatea de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA), potrivit unui comunicat publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, AGA are în vedere completarea structurii CA, prin numirea unui nou membru, ce va sta în funcţie până la sfârşitul actualului mandat al Consiliului.

Acţiunile cotate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ale companiei "Electroputere" Craiova (simbol EPT) au adus investitorilor, în perioada 14 decembrie 2013 - 14 ianuarie 2014, cele mai mari randamente din piaţă, de 298,6% (raportat la moneda euro), potrivit unei analize a ziarului "BURSA". Astfel, pe 14 ianuarie 2014, preţul de închidere al acţiunii EPT a fost de 0,0575 lei/unitate.

Pierderile companiei craiovene s-au adâncit în primele nouă luni ale anului trecut, la 46,53 milioane de lei, în creştere cu 75% faţă de perioada similară din anul anterior, când societatea a înregistrat pierderi de 26,46 milioane de lei, se arată într-un comunicat emis de Electroputere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb