Eleganţă şi vacanţă

Vacanţa de vară-toamnă a fost lansată la Artmark o dată cu ultimul ciocan lovit de masă la licitaţiile de fiţe şi marine de la hotelul Vega. Bine susţinute tematic, cele două teme mari propuse nu sunt la prima prezenţă în programul licitatorilor de la Palatul Cesianu-Racoviţă. Mai mult, începe să semene a tradiţie, mai ales Marinele, că Eleganţa este la a doua ediţie, prilej grozav de a afla cum stăm cu vintage-ul, dar şi cu glamour-ul. OK, şi cu vanitas-ul, dar din ăla mai relaxat, nu din cel clasic, învelit în definţii ce vorbesc de abundentele naturi statice flamande de acum 4-5 secole sau chiar de arta funerară medievală.

Concret, respectiva parte a serii a cuprins oferte de bijuterii, ceasuri, poşete, pălării, butoni, şaluri, inevitabil şi în general haine, vinuri şi picturi, toate bune şi scumpe, multe rămase de la alte licitaţii tematice anterioare. Nu va mira pe nimeni de voi începe naraţiunea cu picturile, ceea ce nu implică şi un criteriu de dimensiune a preţurilor, am văzut vreo două ceasuri ce au băgat în buzunar câteva tablouri serioase deodată. Cea mai scumpă pictură a fost un portret feminin, probabil sigur un autoportret, de un metru înălţime, cu mâna dreaptă luchianic ţinută pe piept, de Adina Paula Moscu. Lucrarea este din 1939, când talentata pictoriţă cu devenire burgheză nu cedase destul de repede, de altfel, comunismului venind şi el rapid. Deşi evaluarea îndrăznea cel mult 6,5 mii de euro, s-a dat cu 9 mii. Ar urma, cu 4,5 mii de euro, o pictură de Octav Băncilă cu un mesaj cam neclar, dar mai bine vine "Femeia anilor "30" de Carol Hübner, un saş de-al nostru nelipsit, în ultimul timp, din prim-plan. Nu, n-are nicio legătură cu Sibiul, s-a născut la Sighişoara, a murit la Braşov şi a fost redescoperit, în zilele noastre, de Artmark, unde s-a şi dat cu 3 mii de euro. Un pic de altă factură. Dar în spiritul interbelic al pozei şi eleganţei este portretul feminin de M. H. Georgescu, adjudecat cu 1,6 mii de euro. G. D. Mirea trece spre senzualitate, odată cu privirea languroasă a demoazelei din portretul vândut cu 1,8 mii de euro. Iar deloc senzual, ci de-a dreptul intelectual este un superb nud de Vânătoru, cu chip sibilinic, care citeşte o carte, secvenţă cam în culorile tricolorului românesc, adjudecată la 2,2 mii de euro.

Balul este la el acasă, acolo se face, sau se făcea, parada pe cont propriu a modei, se etala ce era mai nou şi interesant, mai ales în haine şi port. Dintre cele două oferte cu această temă mondenă, de Ligia Macovei, s-a dat doar una, cu 1,6 mii de euro. Deşi ulei pe pânză şi nu prea mică, pictura lui Nicolae Furduescu numită "Rochia de bal" şi reprezentând o frumuseţe în aşa ceva îmbrăcată, cu mască şi evantai mare din pene de struţ s-a dat, chinuit, cu 800 de euro. Mai multe personaje şi mai mascate se regăsesc într-o altă pictură de Nicolae Furduescu, vândută cu o mie de euro. Real şi nemascat, un cadru cu o siluetă feminină din spate văzută şi pe gherghef aplecată, pictată vermeerian de Pan Ioanid, a fost adjudecat cu 3,7 mii de euro, cu aproape o mie peste estimarea cea mai optimistă. În schimb, o delicată imagine cu tânără după bal, încă într-o superbă rochie intens albastră, imagine de atât de rarul în vânzări Anastasie Demian. Pictată în guaşă, însă, şi nu prea mare, nu a primit vreo ofertă, preţul de pornire fiind niţel sub estimarea minimă, de 350 de euro.

Dintre peisajele licitaţiei, un Cişmigiu în culori pastelate de George Catargi a plecat la 1,8 mii de euro. Dar cel mai tare este un platou cu fructe intens colorate, ba chiar şi cu coacăze pe care autorul, Eustaţiu Stoenescu, şi-a exersat reflexia, a fost vândut cu 4,5 mii de euro.

Am pomenit, la un moment dat, de nişte ceasuri adjudecate la preţuri de mare pictură. Unul dintre ele, care nu este nici de aur şi nici vechi, ci, dimpotrivă, este de oţel şi din 2007, s-a dat cu 8,5 mii de euro. Nu este o surpriză, estimare maximă se gândea la vreo 10 mii. Este un Rolex, pe model îl cheamă Oyster Perpetual Superlative Chronometer Officially Certified Cosmograph Daytona, este rar şi de colecţie. De aur şi vechi, aproape centenar, este Patek Philippe-ul dat cu 5,8 mii de euro. Şi mai este şi de buzunar, ca-n nouăsuteşaişpe.

Bijuteriile au adus şi ele sume frumoase în vânzare. O brăţară de aur alb, bătută rău de tot cu pietre, preţioase desigur, s-a dat cu 4,5 mii de euro. Şi dacă aş face vreo comparaţie cu preţul vreunei picturi sau cota vreunui pictor, ar fi prea de tot, prea obsedant, prea cam de la ţară. Mai ales că nu era singura, imediat s-a mai dat o brăţară de aur alb, cu rubine şi diamante multe, la 3,5 mii de euro.

În cazul poşetelor, tot calităţile colecţionabile au primat, cea mai scumpă, 1,5 mii de euro, fiind un Chanel din anii 90, de un galben care, ni se spune, e rar la casa aceea, dar se potriveşte de minune cu accesoriile metalice placate cu aur de 24 de carate. Prin apropiere, şi ca preţ şi ca stil sau ani, a fost o fuchsia Chanel, din colecţia "Cruise" de acum 3-4 ani doar, care s-a vândut cu 1,4 mii de euro, aproape preţ de magazin. Cu o formă şi un preţ identice, Chanel-ul "Lady Pearly" din 2012 a diferit prin culoarea care, de altfel, i-a dat numele. Tot o Chanel, mai din anii 80, a primit 680 de euro, restul mai puţin sau deloc, oricum defilarea a fost minunată şi doamnele fericite. Astfel au aflat că poşetele se pot chiar colecţiona, fiind una dintre mărfurile pieţei obiectelor de artă şi de colecţie care îmbină foarte bine valoarea de investiţie cu cea de întrebuinţare.

Poşeta Dior de 800 de euro are, însă, o poveste frumoasă. De la Expoziţiei Cézanne din 1995, susţinută şi de Dior, soţia preşedintelui Jacques Chirac, Bernadette Chirac, i-a trimis Prinţesei Diana, drept cadou, cel mai recent model de geantă Christian Dior. Se pare că a şi purtat-o destul de mult în ultimii doi ani de viaţă pe care avea să o sfârşească la Paris. Producătorul a avut inspiraţia să îşi combine numele cu cel al tragicei prinţese, modelul, vândut şi astăzi, numindu-se "Lady Dior". Desigur, la licitaţia Artmark de eleganţă şi vintage s-a vândut o geantă de acest tip, şi nu chiar exemplarul purtat de prinţesă, cum mi s-a mai mărturisit a se fi înţeles. Şi fără îndoială era una originală, nu o contrafacere jenantă cum s-a mai purtat pe la nişte sindrofii de tranziţie. Şi, astfel, fără a ne da cineva cu poşeta în cap, am învăţat că acest obiect al dorinţelor scumpe poate fi nu numai un obiect de colecţie, ci şi unul falsificabil, precum vinul şi arta.