Elevii şi studenţii acuză autorităţile că refuză dialogul

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 9 iulie 2021

Actori principali în procesul de învăţământ, elevii şi studenţii se simt daţi la o parte de către autorităţi atunci când se fac strategii şi sunt puse la cale reforme. Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Mureş (AEM), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBC), Uniunea Studenţilor din România (USR) şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă Administraţia Prezidenţială pentru faptul că nu au invitat toate asociaţiile reprezentative ale elevilor şi studenţilor la ultima conferinţă din cadrul proiectului "România Educată".

La întrevederea de la Palatul Cotroceni cu partenerii de dialog social şi cu organizaţiile neguvernamentale implicate în proiectul "România Educată" nu a fost invitat niciun reprezentant din partea asociaţiilor independente de elevi, respectiv din partea Uniunii Studenţilor din România şi a Uniunii Naţionale a Studenţilor din România. Organizaţiile care au luat parte la scrierea proiectului, participând în grupurile de lucru, se arată dezamăgite de această situaţie: "Considerăm inoportun refuzul autorităţilor de a dialoga şi discuta cu beneficiarii primari ai sistemului de educaţie, atât preuniversitar cât şi universitar. Având în vedere implicarea încă de la începutul proiectului în discuţii şi în grupuri de lucru, cât şi necesitatea realizării unei consultanţe calitative, reprezentative pentru întreaga comunitate de elevi şi studenţi, prezenţa reprezentanţilor organizaţiilor era necesară. Solicităm Administraţiei Prezidenţiale ca de acum încolo să nu mai ignore beneficiarii sistemului de învăţământ, să păstreze contactul şi dialogul cu toţi reprezentanţii, pentru a lua decizii cât transparente şi a da dovadă de interes real faţă de nevoile elevilor şi studenţilor". Ana-Maria Groza, preşedinte AEBI a declarat: "România educată refuză consultarea structurilor asociative! O Românie educată trebuie să dea mai întâi dovadă de transparenţă decizională, şi mai ales de interes asupra perspectivei elevilor şi a studenţilor, care aduc soluţii tot în beneficiul proiectului. Condamnăm lipsa de interes de care decidenţii au dat dovadă". Ciprian Zamfir, preşedinte UNSR consideră îngrijorătoare situaţia: "Trăim într-o ironie constantă şi tragică în acelaşi timp. În timp ce numele programului promovează un nivel mai dezvoltat al comunităţii româneşti, se observă lipsa de consecvenţă şi planificare a unei conferinţe care are în mijloc tocmai actorii neinvitaţi. Uniunea Naţională a Studenţilor din România nu este uimită de astfel de gesturi, ci mai degrabă îngrijorată de perseverenţa şi lipsa de încredere pe care statul român o are în valorile tinere. Susţinem de fiecare dată, în raportul discuţiilor cu orice instituţie de stat, faptul că nu putem dezvolta, inova, repara, fără dialog continuu şi cooperare. Ne dorim un viitor mai bun pentru tinerii din ţara noastră, însă prezentul nu indică semne de schimbare grabnică. Întreaga comunitate de studenţi şi elevi cere explicaţii imediate din partea Administraţiei Prezidenţiale şi se aşteaptă la un motiv bine întemeiat". Alexandru Vasile, preşedinte USR, consideră că a avut loc o pseudo consultare: "Primele aspecte de care ar trebui să dea dovadă o Românie educată ar fi transparenţa decizională şi dialogul cu toate forurile de reprezentare ale studenţilor şi elevilor. Această pseudo consultare organizată de Administraţia Prezidenţială nu este deloc relevantă pentru beneficiarii direcţi ai educaţiei, în condiţiile în care numeroase asociaţii reprezentative de studenţi şi elevi nu au fost invitate la consultările din cadrul proiectului «România Educată» la care chiar ei au contribuit. Uniunea Studenţilor din România este o federaţie ce reprezintă sute de mii de studenţi. Nu este posibil să ajungem la un aşa nivel de ignoranţa faţă de o întreagă comunitate care a fost mereu un partener deschis al iniţiativelor de dezvoltare din sistemul educaţional". Situaţia nu este singulară, de altfel tensiunea pe axa elevi, studenţi - autorităţi creşte şi datorită lipsei unui dialog real.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb