Elke Meier va prelua poziţia de vicepreşedinte executiv financiar (chief financial officer - CFO) în cadrul Comitetului Executiv al Băncii Comerciale Române (BCR) începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unui comunicat al BCR.
Potrivit sursei citate, Adriana Jankovicova, actualul membru al boardului responsabil cu linia funcţională Financiar, a decis să dea curs altor oportunităţi de carieră în afara "Erste Group", din momentul încheierii mandatului curent, la 31 decembrie 2017.
Elke Meier se alătură BCR după o carieră internaţională de peste 25 de ani, derulată în Austria şi în ţările Europei Centrale şi de Est (ECE), din care ultimii 16 ani în cadrul "Erste Group", cea mai recentă poziţie deţinută fiind CFO şi director executiv al "Erste Group" IT International.
"Elke Meier este un manager cu o vastă experienţă şi un istoric relevant în gestionarea aspectelor financiare în cadrul unei game largi de entităţi cu responsabilităţi în diverse funcţiuni, de exemplu: contabilitate şi taxe, planificare şi controlling, administrare proprietăţi imobiliare, restructurare IT şi management proiecte strategice", susţine banca.
Elke Meier este absolventă a Academy of Economics (Academia de Studii Economice) din Viena, Austria, Facultatea de Contabilitate şi Audit, urmată de o specializare în management general.
Numirea în Comitetul Executiv al BCR este sub rezerva aprobării de către autorităţile de supraveghere abilitate.