Elon Musk acuză Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare a SUA că vrea să îi "reducă" dreptul la libera exprimare

G.U.
Internaţional / 18 februarie 2022

Elon Musk (Sursă foto: Facebook)

Elon Musk (Sursă foto: Facebook)

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a acuzat Comisia pentru Bursa şi Valori Mobiliare a SUA de hărţuire (SEC), într-un efort calculat de a-i "reduce" dreptul la libera exprimare, în supravegherea comunicării sale cu acţionarii, ca parte a unui acord din 2018 care a soluţionat acuzaţii împotriva sa, transmite CNBC, potrivit News.ro.

Elon Musk şi Tesla au crezut că soluţionarea acuzaţiilor va pune capăt "hărţuirii" de către agenţie a lui Musk şi va permite instanţei, nu agenţiei, să monitorizeze respectarea acestuia, a scris avocatul lui Musk joi, într-un nou document depus în instanţă.

"Dar Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare a SUA şi-a încălcat promisiunile", a scris acesta, adăugând că agenţia "a folosit decretul de consimţământ pentru a încerca să-i hărţuiască pe domnul Musk şi Tesla".

De asemenea, agenţia nu a distribuit încă acţionarilor amenda de 40 de milioane de dolari plătită de Musk şi companie ca parte a acordului din 2018, conform documentului, care solicită o audiere în această privinţă.

"Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare a SUA pare să-i vizeze pe domnul Musk şi Tesla pentru investigaţii necruţătoare, în mare parte pentru că domnul Musk rămâne un critic deschis al guvernului", a spus Alex Spiro, avocatul Musk şi Tesla, în noul document prin care doreşte închiderea cazului intentat de comisie în 2018.

"Eforturile uriaşe ale Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare a SUA par calculate pentru a-i reduce exercitarea drepturilor Primului Amendament, mai degrabă decât pentru a pune în aplicare legile aplicabile în general în mod echitabil."

Scrisoarea vine la mai bine de o săptămână după ce Tesla a dezvăluit că SEC a emis o nouă citaţie către Tesla, în noiembrie 2021. Autoritatea de reglementare financiară încearcă să stabilească dacă Musk şi Tesla s-au conformat unui acord de reglementare revizuit pe care SEC l-a încheiat cu ei în 2019.

Potrivit dosarului Tesla, agenţia caută informaţii despre "procesele de guvernanţă ale companiei în jurul respectării acordului cu SEC."

Citaţia a venit la scurt timp după ce CEO-ul şi-a întrebat zecile de milioane de urmăritori pe Twitter dacă ar trebui să vândă 10% din participaţia sa la Tesla, iar aceştia au votat da.

Dar o mare parte din vânzările care au urmat sondajului p Twitter au făcut parte dintr-un plan pe care Musk l-a adoptat în septembrie 2021.

Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare a SUA l-a acuzat pe Musk în septembrie 2018 că a făcut declaraţii "false şi înşelătoare" către investitori, când a anunţat în luna august, pe Twitter, că a asigurat suficientă finanţare pentru transformarea Tesla în companie privată, la un preţ de 420 de dolari pe acţiune.

Acţiunile au flictuat toată luna, iar afacerea nu s-a materializat, notează sursa citată.

Elon Musk şi Tesla au plătit amenzi de 20 de milioane de dolari, iar Musk a fost forţat să demisioneze din funcţia de preşedinte pentru cel puţin trei ani, ca parte a acordului. De asemenea, Tesla a trebuit să pună în aplicare un sistem de monitorizare a declaraţiilor lui Musk către public despre companie, pe Twitter, postări pe blog sau orice alt mediu. De asemenea, Tesla a trebuit să plătească o amendă separată de 20 de milioane de dolari şi să numească doi directori independenţi în consiliul de administraţie. Unul dintre aceştia poate fi preşedintele în locul lui Musk, cu condiţia ca acea persoană să provină din afara Tesla şi afiliatelor sale.

În condiţiile acordului, Musk şi Tesla nici nu au admis şi nici nu au neagat neregulile presupuse de autorităţile de reglementare.

Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare a SUA nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. Documentul de ieri a venit la câteva ore după ce Musk a postat pe Twitter un meme în care îl compară pe premierul canadian Justin Trudeau cu Adolf Hitler. Postarea a fost ca răspuns la un articol despre autorităţile canadiene care investighează donaţiile de criptomonede care susţin un protest de o săptămână împotriva obligativităţii de vaccinare din ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb