EMA investighează cazurile de tromboză apărute după injecţii cu vaccinul AstraZeneca

J.P.
Internaţional / 11 martie 2021

EMA investighează cazurile de tromboză apărute după injecţii cu vaccinul AstraZeneca

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declarat agenţiei EFE că studiază în prezent semnalările primite din mai multe state ale UE privind cazuri de tromboză diagnosticate după injecţii cu vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca şi ar putea emite ''astăzi sau mâine'' o recomandare privind utilizarea acestui vaccin, relatează Agerpres.

Autorităţile olandeze au anunţat în aceeaşi zi un caz de tromboză în urma unei injecţii cu vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, dar nu este vorba despre un caz grav care să necesite spitalizare.

Centrul olandez care înregistrează efectele secundare ale vaccinurilor, Lareb, investighează acest caz, după ce mai devreme Danemarca a suspendat pentru 14 zile administrarea vaccinului AstraZeneca în urma înregistrării unor ''cazuri grave de tromboză'' la unele persoane care au primit acest vaccin, unul fiind relaţionat şi cu un deces, dar a menţionat că nu se poate trage deocamdată concluzia că ar exista o relaţie directă între vaccin şi tromboză.

Anterior, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a asigurat că, în urma analizei preliminare, nu crede că există vreo problemă specifică cu un lot de vaccin AstraZeneca retras de Austria ca măsură de precauţie după decesul unei persoane diagnosticate cu tromboză multiplă (formarea de cheaguri de sânge). O altă persoană a fost diagnosticată cu embolie pulmonară şi au fost raportate încă două cazuri de evenimente tromboembolice după injecţii din acelaşi lot.

Estonia, Lituania, Letonia şi Luxemburg au suspendat de asemenea vaccinarea cu doze din acelaşi lot. Potrivit EMA, 17 state membre ale UE au primit doze din lotul respectiv.

Totuşi, agenţia europeană afirmă că ''în prezent nu există indicii că vaccinarea a provocat aceste afecţiuni, care nu sunt descrise ca efecte secundare ale acestui vaccin'', şi nici nu au fost detectate cazuri similare în testele clinice desfăşurate de AstraZeneca, prin urmare consideră puţin probabilă o deficienţă de calitate a lotului respectiv, pe care îl analizează în continuare.

Comitetul pentru siguranţă al EMA investighează în prezent cazurile semnalate de îmbolnăviri după vaccinare, inclusiv toate cazurile de evenimente tromboembolice raportate de pacienţi după vaccinare.

Între timp, guvernul britanic a reacţionat afirmând că el consideră ''sigur şi eficace'' vaccinul AstraZeneca, asigurând că acesta va continua să fie folosit în Marea Britanie. Această ţară a vaccinat până în prezent peste 22 de milioane de persoane cel puţin cu prima doză, Pfizer/BioNTech sau AstraZeneca.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb