Energia, între avarii şi explozii de preţuri (II)

Reporter: Din poziţia unui om familiarizat deja cu domeniul energiei, cum comentaţi evoluţia acestui sector?

Remus Borza: Sectorul energetic este, de departe, cel mai dinamic şi important domeniu de activitate din economia românească. Este important prin ponderea de peste 8% în cifra de afaceri a României pe care o deţin cele două ramuri ale industriei energetice, respectiv activităţile de producţie şi furnizare de energie şi extracţia petrolului şi gazelor.

Cumulat înseamnă un business de peste 120 miliarde lei. Dar acest sector este important pentru însăşi bună funcţionare a economiei româneşti. Energia pune în mişcare industria. Energia asigură confort şi acces la tehnologie populaţiei. România, în ultimii 10-15 ani, a consemnat o dezvoltare continuă a acestui domeniu. Avem un sistem energetic bine consolidat, competitiv şi funcţional. Suntem al treilea stat din Europa în ceea ce priveşte independenţa energetică, cu o dependenţă de doar 17% faţă de importuri. Deşi comparaţia cu ocupantele locului I şi II este puţin forţată. Estonia are o populaţie de 1,3 milioane locuitori şi 3 TWh consum, Danemarca o populaţie de 5,7 milioane locuitori şi 14 TWh consum. România este o ţară de 20 milioane locuitori şi 53 TWh consum de energie. Raportat la aceste 3 criterii, populaţie, consum şi dependenţă de importuri, România are o poziţie net superioară, comparativ cu orice ţară din Europa.

Un alt capitol la care stăm foarte bine este cel legat de ponderea energiei regenerabile în producţia naţională de electricitate, respectiv de 42%, din care 30% reprezintă energia hidro, 11% eolian şi 2% fotovoltaic. România este una dintre puţinele ţări din lume care exploatează toate sursele primare de energie: apă, cărbune, hidrocarburi, eolian, nuclear, solar, biomasă. Ceea ce asigură competitivitate şi sustenabilitate industriei energetice. Avem totodată un excedent în capacităţi de producţie raportat la consum. Avem 21.554 MW putere instalată în unităţi dispecerizabile şi 3.179 MW în unităţi nedispecerizabile. Consumul de energie electrică s-a prăbuşit în România după 1990 pe fondul închiderii majorităţii capacităţilor industriale. Dacă în 1989, România consuma 83 TWh, în 2016 consumul energetic naţional a fost 52,8 TWh. Scăderea consumului continuă şi în 2017, fiind mai mic cu 1,2% pe primele 7 luni comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În contextul integrării României în UE, am deschis piaţa producţiei şi distribuţiei de energie, a extracţiei, rafinării şi distribuţiei petrolului şi gazelor. Toţi marii jucători globali din domeniu sunt prezenţi în România şi practic controlează cele două mari ramuri din industria energetică, mai puţin în ceea ce priveşte transportul de energie şi gaz unde statul îşi păstrează monopolul prin companiile Transelectrica şi Transgaz.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la creşterea preţului energiei electrice în acest an?

Remus Borza: Evoluţia preţului energiei din România este în trend cu evoluţia preţului din celelalte state europene. Această temă a fost folosită excesiv ca să justifice schimbarea conducerii ANRE şi promovarea unor acte normative. De la INS, am aflat că, pe primele 10 luni de zile, preţul la gaze livrat populaţiei s-a majorat cu 1,41% şi la energie cu 13%. Asta înseamnă 2 lei, respectiv 5 lei în plus pe lună la factura de gaze şi electricitate. Creştere pe care orice român o poate suporta, câtă vreme un pachet de ţigări este minim 15 lei.

Este o greşeală dacă ne raportăm la evoluţia preţului energiei electrice din PZU, preţ care este irelevant, pentru că nici populaţia şi nici industria nu se alimentează din PZU.

Piaţa pentru Ziua Următoare nu este o piaţă de achiziţie, este o piaţă de reglaj, implicit reziduală şi penalizatoare pentru jucătorii care, din prostie sau hoţie, nu-şi acoperă necesarul de energie din PCCB sau PC-OTC, adică din contracte pe termen lung. Peste tot în lume, ponderea acestei pieţe, în total volum tranzacţii, este 11-13%. În România, nu în puţine zile, a depăşit 50%.

Este evident că un astfel de comportament speculativ care nu dă nici predictibilitate şi nici stabilitate pieţei trebuie sancţionat. Şi a fost cu vârf şi îndesat. Insolvenţa celor 3 mari traderi (Arelco, Transenergo, KDF) de energie stă mărturie. Furnizorul precaut nu merge să cumpere energie din PZU, pe 24 de intervale orare, ci îşi face un contract de furnizare pe termen lung, ştiind că are un preţ garantat, cu care se poate duce şi la bancă pentru că e finanţabil. Un astfel de contract îi dă stabilitate consumatorului, în ceea ce priveşte optimizarea costurilor de producţie, dar dă stabilitate şi sistemului energetic. Nişte băieţi deştepţi au profitat de preţurile scăzute în gol de sarcină (noaptea), mergând până la 1 leu/MWh sau în zilele cu mult vânt unde iarăşi preţurile erau foarte bune. Mixând energia din gol de sarcină cu energia din regenerabile, puţin hidro sau cărbune, ajungeau la un preţ agregat cu 30, chiar 50 lei sub preţul pieţei. Doar că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Se mai şi sparge. A venit o perioadă extrem de geroasă, 6-14 ianuarie 2017, când nu a bătut nici vântul, când Dunărea era la un minim de 1.800 mc/s şi când, colac peste pupăză, nu a funcţionat un grup de la Termocentrala Brazi, un grup de la Centrala Nuclearelectrica şi două grupuri de la Turceni. La toate astea se mai adaugă colapsul sistemului centralizat de termoficare din România. Ghinion, ar spune unii. Pentru ca finalul să fie apoteotic, mai avem şi declaraţiile panicarde a doi înalţi demnitari ai statului şi o hotărâre de guvern care autorizează suspendarea sau diminuarea temporară a exportului. De abia au aşteptat "pescuitorii" în ape tulburi să urce preţul până la 600 lei/MWh în PZU sau 800 lei/MW în piaţa de echilibrare. În realitate, exceptând ziua de 10 ianuarie, când s-a înregistrat un record al consumului de 9.730 MWh, pe medie luna ianuarie 2017 este comparabilă cu ianuarie 2016, atât în ceea ce priveşte producţia, exportul şi consumul de energie. Sigur, sunt şi elemente care pot să probeze o manipulare a pieţei. Dar sunt instituţii abilitate să cerceteze aceste aspecte.

Trebuie să cultivăm în piaţa de energie comportamentele comerciale oneste şi nu pe cele speculative. Sunt pieţe în care consumatorii pot să-şi ia energie la un preţ rezonabil, comparabil cu celelalte pieţe europene. În PCCB, media pe primele zece luni este de 166 lei/MWh la contractele pe termen lung. Una este să dai 166 lei/MWh şi alta e să dai 250-300 lei/MWh.

• "Îi înţeleg pe cetăţenii defavorizaţi şi sunt de acord să îi susţinem, doar pe cei vulnerabili, nu pe toţi consumatorii casnici"

Preţul energiei electrice este reglementat pentru populaţie, până la 31 decembrie într-o proporţie de 10%. Restul de 90% din coşul casnic se achiziţionează din piaţa concurenţială. Sunt doi furnizori care livrează energie la preţ reglementat de ANRE în acest coş - Nuclearelectrica şi Hidroelectrica - la un preţ ponderat de 135 de lei/MWh.

Sigur că celor circa 8 milioane de consumatori casnici nu li se facturează la 136 lei megawattul, ci la 500 lei, pentru că intervin taxe de cogenerare, de transport, furnizare, distribuţie, certificate verzi, accize, TVA, etc. În orice caz, la populaţie, preţul energiei nu a explodat. Au fost, însă, două creşteri - una la 1 iulie cu 8% şi încă una, la 1 octombrie, de 5%. Per total, putem vorbi de o creştere de 13%. Un kilowatt este 0.41lei. O familie consumă în jur de 100KWh/lună. Asta înseamnă 41 lei. 13% în plus înseamnă 5 lei. Toţi cei 8 milioane de consumatori casnici cred că pot face faţă unei facturi de electricitate mărite cu 5 lei.

Într-o economie de piaţă, toate utilităţile trebuie plătite la preţul pieţei. Înţeleg să subvenţionăm preţul utilităţilor pentru acei cetăţeni care, într-adevăr, nu au suficiente venituri. Mă refer la acei consumatori vulnerabili care sunt definiţi deja în lege. Numărul consumatorilor vulnerabili în România, raportat la venitul de până la 1.000 de lei/familie, se ridică la 600.000.

Manifest empatie pentru cetăţenii defavorizaţi şi sunt de acord să îi susţinem cu o subvenţie, doar pe cei vulnerabili, nu pe toţi consumatorii casnici din România. Problema este că şi cei cu bani, au prins gustul pomenilor de la stat. Dintr-un studiu făcut de ANRE rezultă că 80% din consumul anual casnic de energie este facturat către doar 20% din cei aproape 8 milioane de consumatori casnici. Concluzia este simplă. Cine are bani, consumă mult. Cei cu venituri mai mici, consumă mult mai puţin. Sunt peste 4 milioane de consumatori casnici care au un consum sub 40 KWh/lună, asta înseamnă o factură de 16 lei/lună. 13% în plus înseamnă 2 lei/lună. Oricum, preţul la energie furnizat populaţiei este mult mai mic în România decât în alte ţări din Europa. Aici avem un preţ de 13 eurocenţi cu taxe incluse faţă de 22 eurocenţi în Spania şi Portugalia, 24 eurocenţi în Italia sau 30 eurocenţi în Germania.

Aceeaşi intoxicare operează şi în piaţa de gaze cu referire la explozia preţului gazului livrat populaţiei. De la INS, aflăm că în 2017, preţul la gaze livrat populaţiei a "explodat" cu 1,41%. O gospodărie are un consum mediu lunar de 70 mc gaze. Un metru cub costă 1,3 lei, asta înseamnă o factură lunară de 91 de lei. Majorarea de 1,41% înseamnă 1,2 lei în plus pe lună. Ar fi cazul să abandonăm demagogia şi populismul.

Mai nou, preţul la alimentele de bază a crescut ca urmare a "exploziei" preţului la utilităţile energetice: energie, gaze, carburanţi. Într-adevăr, de la 1 octombrie, s-a reintrodus supraacciza pe carburanţi. Asta înseamnă 32 de bani în plus la litru de motorină sau benzină. Cârcotaşii de serviciu au făcut şi din acciza asta o catastrofă naţională, omiţând că în toate ţările din Europa se practică o astfel de acciză. Şi în România am avut acciza la carburant vreo 15 ani până la 1 ianuarie 2017. Chiar şi reintroducând supraacciza, ponderea taxelor în preţul carburantului la pompă în România este 50% în condiţiile în care media europeană este de 60%. Astăzi, preţul carburantului în România este de 1,1 euro/litru faţă de o medie europeană de 1,3 euro/litru. O să mai demontez un mit care circulă în industria transportatorilor şi anume că motorina ar fi mai ieftină la unguri sau austrieci. Astăzi, 20 noiembrie, 1 litru motorină în România este 1,124 euro, în Ungaria 1,175 euro, în Austria 1,132 euro. Dublarea preţului la ouă sau creşterea cu 50% a preţului la unt, precum şi majorarea semnificativă a preţului la alte alimente, nu sunt consecinţa creşterii preţului la utilităţile energetice. Ponderea energiei şi a carburanţilor în cost produs este maxim 3-4%. Că doar nu ne imaginăm că găina sau vaca mănâncă energie sau bea petrol. Producătorii, distribuitorii şi comercianţii de bunuri profită de orice pretext pentru a-şi majora preţurile. Asta arată doar lăcomie în a-şi maximiza profiturile şi dispreţ faţă de consumator.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la decizia autorităţilor să ia dividende mai mari din companiile statului?

Remus Borza: Şi aici avem de-a face cu o maximă ipocrizie a statului. Unii demnitari se plâng că a explodat preţul energiei electrice şi a gazelor, din cauza liberalizării şi dereglementării acestor pieţe. Dar, în fond, cine a câştigat? Statul care ia cu ambele mâini dividendele companiilor din subordine, după ce au făcut profituri istorice ca urmare a liberalizării pieţelor. Bani tocmai buni pentru a acoperi deficitele şi găurile din buget.

Pe de o parte acuzi companiile de stat că nu au făcut investiţii, pe de altă parte le iei toţi banii, inclusiv cei de investiţii. Asta a fost iar un bun pretext de a demite nişte echipe manageriale care au performat pentru a aduce la cârma acestor societăţi nişte băieţi care s-au evidenţiat în câmpul muncii, adică la lipit afişe pentru partidele de guvernământ.

Cred că era mai echitabil dacă statul lua doar 50% dividende şi lăsa 50% din profit companiilor cu care să-şi finanţeze investiţiile în capacităţi noi de producţie, în modernizarea actualelor capacităţi de transport şi distribuţie.

Vedem ce se întâmplă în reţeaua de transport de energie electrică - la câteva luni ne confruntăm cu o avarie majoră.

Nu ar trebui să ne surprindă avariile din ce în ce mai dese din reţeaua de transport şi distribuţie. Sunt efectul unor politici guvernamentale iresponsabile şi al prostului management al operatorului naţional de transport de electricitate şi de preocuparea obsesivă de maximizare a profitului de către distribuitorii de electricitate cu capital străin. Reţelele de transport şi distribuţie au o vechime de 30-40 de ani. Pe lângă uzura morală, vorbim şi de pierderile din reţea de peste 2 miliarde euro din ultimii ani. Cauza acestor disfuncţionalităţi o reprezintă lipsa investiţiilor în întreţinerea şi modernizarea staţiilor de transformare sau a instalaţiilor de distribuţie şi transport.

E greu să-ţi asumi investiţii câtă vreme statul îţi ia toţi banii din conturi. Anul acesta Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei au obligat toate companiile din subordine să distribuie dividende de 90% din profit. Mai mult decât atât, în urmă cu 2 luni de zile, Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Electrica, Romgaz, Transgaz, Conpet au mai plătit statului încă un dividend special reprezentând toate rezervele de lichiditate ale companiilor.

La fel de adevărat este faptul că Transelectrica, în ultimii ani, a realizat mai puţin de 50% din planul de investiţii în reţeaua electrică de transport. Consecinţa - o serie de avarii în reţea. Prima avarie majoră a fost pe 1 iunie 2016 în judeţul Argeş când o linie de înaltă tensiune de 220 kV de la Arefu a căzut. Au urmat câteva zeci de linii de 110 kV de la CEZ indisponibilizate. Întâmplarea a făcut ca eu să fiu chiar la centrala de la Vidraru. Aniversam 50 de ani de la punerea în funcţiune a uneia dintre cele mai mari centrale de sistem din România. Datorită intervenţiei instantanee a Hidroelectrica care a suplinit deficitul de energie din zona Argeş - Vâlcea prin încărcarea grupurilor de 510 MW de la Lotru Ciunget şi a grupurilor de 330 MW de la Răul Mare Retezat s-a evitat la secundă o pană generalizată de curent similară celei din 1977 care ar fi costat România câteva miliarde de euro. Pe 8 noiembrie 2016, a mai cedat o staţie de înaltă tensiune a Transelectrica din Tulcea care a indisponibilizat şi centrala nuclearelectrică de la Cernavodă. În Bucureşti, penele de curent au devenit ceva cotidian. Parcă suntem în anii 80.

Povestea se repetă şi la Hidroelectrica. Am lăsat în conturi 2,1 miliarde lei cash. Statul şi Fondul Proprietatea au luat, în iunie, 1,5 miliarde lei, după care, în septembrie, au mai luat 600 de milioane de lei. Dacă vrei să faci investiţii, îndemnul guvernanţilor către companiile statului este să se ducă la bănci să se împrumute. Doar că nimeni nu-ţi dă bani pe degeaba.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră despre Ordonanţa 64?

Remus Borza: Despre Ordonanţă, bună. Despre modificările ulterioare propuse de Comisia de Industrie şi votate de Parlament, proastă.

În ultimii 5 ani, am militat pentru liberalizarea totală a pieţei de energie şi gaze din România. Într-o economie funcţională şi competitivă, piaţă este cea care reglează preţul pentru toţi operatorii, fie că sunt producători, transportatori, furnizori sau distribuitori de energie şi gaze.

Au fost unii cărora le-a fost frică de o creştere galopantă a preţului gazelor după liberalizare. Dar nu mai putem avea asemenea angoase, după liberalizarea pieţei energiei atât pentru industrie cât şi pentru consumatorul casnic. Acum 2 ani, s-a liberalizat şi piaţa gazelor pentru industrie. Am trecut deja prin procese similare şi avem expertiză în prezent să liberalizăm total şi piaţa gazelor pentru consumatorul casnic.

Dupa liberalizarea pieţei energiei, preţul mediu al energiei a scăzut de la 220 lei/MWh, cât era în 2012, la 155 lei/MWh în perioada 2013-2015, şi la 166 lei/MWh în 2017. Deci, preţul după liberalizare nu a crescut, ci a scăzut.

La gaze, dacă facem un calcul în dolari, ca monedă unanim utilizată în industrie, vedem că în 2008, 1.000 mc de gaz, fără taxe de reţea, costau 250 usd. Preţul de azi pentru aceeaşi cantitate este de 210 usd. Adică cu 16% mai puţin. Important lucru, câştigul rămâne la producătorii interni, Romgaz şi OMV Petrom, care şi-au dublat profitul.

Iată că, din liberalizare, toată lumea a avut de câştigat.

În primul rând, de această liberalizare a profitat producătorul de energie şi cel de gaze. Nu poţi să subvenţionezi consumatorul casnic sau industrial pe spatele producătorilor de energie, pentru că îi decapitalizezi şi nu vor mai avea resursă financiară din care să-şi finanţeze investiţiile în capacităţi noi de producţie. Din punctul acesta de vedere, evident că am încurajat liberalizarea pieţei gazelor şi, în primul rând, liberalizarea preţurilor la producător.

Sunt multe aberaţii în ceea ce priveşte Ordonanţa 64. Pe o abordare etatistă, mai degrabă bolşevică, s-a creat o poziţie de monopol pentru OPCOM în tranzacţiile cu gaze. Măsura are un evident caracter discriminatoriu şi anticoncurenţial, riscând o procedură de infrigement şi însăşi finanţarea de 160 milioane euro a Uniunii Europene pentru gazoductul BRUA. Modificările la OUG 64/2016 închid un operator, în speţă, Bursa Română de Mărfuri, care a reprezentat singura platformă de tranzacţionare gaze din România. Anul acesta, pe primele 10 luni, prin BRM s-au tranzacţionat 56,5 milioane MWh, aproximativ 60% din consumul naţional de gaze.

Într-o economie de piaţă este bine să creăm concurenţă, nu poziţii de monopol care sunt incompatibile cu principiile unei economii libere. Nu este doar o normă de recomandare, ci este chiar o obligaţie a statului, prevăzută în Constituţie, aceea de a respecta dreptul fundamental la o activitate economică şi de a nu restricţiona accesul la această printr-un exces de reglementare.

România este independentă energetic şi în ceea ce priveşte consumul de gaze. Avem un consum de gaze de 11 miliarde metri cubi anual pe care îl satisfacem preponderent din producţia internă. În ultimii trei ani de zile, am importat mai puţin de 3% din consumul intern. Pe platoul continental al Marii Negre, s-au descoperit două mari zăcăminte de gaze, totalizând peste 120 miliarde mc, echivalentul consumului de gaze al României pe 11 ani. După darea în exploatare a acestor zăcăminte, România va fi complet independenţă energetic, devenind chiar un exportator de gaze.

Sceneta din ianuarie se repetă şi acum. Nişte băieţi care fac jocurile Engie, EON sau Gazprom lansează în spaţiul public mesaje care sunt de natură să genereze o creştere a tarifelor de furnizare şi distribuţie sau a gazului din import. În concret, suntem anunţaţi că vine iarna. Şi un clasic în viaţă ne-a învăţat că iarna nu-i că vara. Cu alte cuvinte, în prag de iarnă, am rămas fără gaze. De-abia ce ne obişnuisem fără ouă. Directorul Transgaz şi directorul Engie, simultan, ca să vezi coincidenţă, anunţă poporul că vine o iarnă siberiană şi că nu prea am avea suficiente gaze stocate. Adică ne-ar mai trebui vreun miliard mc de gaze. În realitate avem depozitate 2,2 miliarde mc. Stocul minim obligatoriu pentru iarnă este de 1,7 miliarde mc. Anul trecut am avut un stoc de 2,3 miliarde mc, dar în primăvară am rămas cu 0,5 miliarde mc. Ceea ce a generat pierderi pentru producători, furnizori şi transportator. Poziţia Engie, o înţeleg, asta nu înseamnă că o aprob. Engie şi EON au peste 98% din piaţa de furnizare şi distribuţie gaze din România. Veritabil monopol. În primăvară, cereau ANRE majorarea tarifelor de furnizare şi distribuţie între 30 şi 120%. Cerere evident, respinsă de Havrileţ, fostul şef al ANRE. Acum 3 luni, la dezbaterile din Comisia de Industrie a Camerei Deputaţilor, cine se împotriveau cel mai tare liberalizării pieţii gazelor? Evident Engie şi EON pentru că îşi pierdeau monopolul şi implicitul profiturile exorbitante pe care le înregistrează an de an. Lipsa stocurilor de gaze pentru iarnă, informaţie total eronată, este de natură să genereze panică în rândul populaţiei şi al consumatorilor industriali, dar în primul rând oferă pretextul celor de la Gazprom de a-şi majora preţul la gazele exportate în România.

Reporter: Cum comentaţi declaraţiile lui Iulian Iancu potrivit cărora OMV Petrom a manipulat piaţa de energie în acest an?

Remus Borza: Într-adevăr, OMV Petrom şi-a redus în ianuarie cu 50% capacitatea de producţie a Centralei de la Brazi. Compania a spus că a avut o avarie şi că un grup de 430 MW a fost indisponibilizat. Mai sunt şi anumite cereri de cumpărare la preţuri de peste 1.000 lei/MWh, care au antrenat o creştere artificială a preţului. Sunt instituţii, în special ANRE, care pot să verifice dacă OMV Petrom a manipulat sau nu piaţa.

Dacă vorbim de vinovăţia Petrom, în egală măsură trebuie să vorbim şi de vinovăţia unor demnitari ai statului, fie de la Ministerul Energiei, fie de la Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, care, prin poziţiile publice exprimate şi prin promovarea unor acte normative, nu au făcut altceva decât să inflameze şi să panicheze şi mai mult piaţa.

Reporter: Sunteţi mulţumit de activitatea lui Toma Petcu în calitate de ministru al energiei?

Remus Borza: Nu vreau să comentez activitatea ministrului energiei, mai ales că în curând domnia sa va face obiectul unei moţiuni de cenzură.

Eu am discutat cu Toma Petcu încă din ianuarie. Eram colegi de partid. Am vrut să-l ajut dar a apelat la alţi experţi în energie. Sigur că nu l-am invidiat, pentru că a preluat un minister cu foarte multe probleme, cu foarte multe bombe cu ceas. Fie că vorbim de insolvenţa ELCEN, CEH, falimentul RAAN, arieratele CEO, dosarul Rompetrol, redevenţele OMV Petrom, grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă, listarea Hidroelectrica.

Reporter: Am tot auzit de vreo câţiva ani că vor construi chinezii reactorul 3 şi 4 de la Cernavodă, însă totul a rămas la nivel de declaraţii.

Remus Borza: Chinezii nu sunt proşti, chiar dacă unii sunt tentaţi să creadă lucrul asta. Ei condiţionează investiţiile. Vor că statul să le garanteze preţul de cost de 320 de lei/MWh la Nuclearelectrica, plus vor garanţii de la Ministerul de Finanţe pe valoarea investiţiei care se ridică la 7 miliarde euro. Evident că Ministerul Finanţelor nu poate să emită astfel de garanţii, pentru că ar fi considerat ajutor de stat şi ar contraveni legislaţiei europene. Identic este modelul de business promovat de chinezi şi pentru centrala prin pompaj de la Tarniţa Lăpuşteşti. Este o investiţie mai mică, de 1,5 miliarde de euro, dar chinezii vor aceleaşi garanţii.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre stadiul listării Hidroelectrica?

Remus Borza: Listarea Hidroelectrica a tot fost amânată, s-au plictisit şi investitorii. Era un moment foarte bun de listare în timpul insolvenţei sau imediat după. Listarea Hidroelectrica se putea face la un multiplu de 20 EBITDA. Având în vedere că în ultimii 3 ani, Hidroelectrica a înregistrat o EBITDA de 500 milioane euro, valoarea de piaţă poate să fie 10 miliarde euro. Politizând managementul Hidroelectrica, indicatorii companiei se vor deprecia.

Reporter: Cum vă explicaţi că guvernul nu majorează redevenţele aşa cum s-a lăudat?

Remus Borza: Una e dorinţa şi alta e putirinţa. Nu ne doare gura să spunem că facem şi dregem. Până ne bagă în şedinţă un ambasador sau un şef de multinaţionale. În momentul ăla ne trece. Suntem foarte voluntari când este vorba de a da şi foarte timizi când e vorba de a cere. Deşi avem cel mai mic nivel al redevenţelor din Europa, pe noua lege a redevenţelor, pusă în dezbatere publică recent, constatăm că nu se modifică cel puţin în cazul producţiei onshore de gaze şi ţiţei. Pe producţia de offshore, se introduce o cota variabilă în funcţie de volumul de gaze şi ţiţei extras. În 2014, trebuia să modificăm nivelul redevenţelor pentru OMV Petrom. Au trecut aproape 4 ani şi niciun guvern nu a avut curaj să majoreze redevenţele. Avem şi o investigaţie a Curţii de Conturi pe nivelul redevenţelor stabilite în sarcina OMV Petrom. Tot degeaba.

Reporter: Cum comentaţi relaţia Ministerului Energiei cu Fondul Proprietatea, atât în ceea ce priveşte Hidroelectrica, cât şi tranzacţia dintre FP şi Electrica privind filialele Electrica?

Remus Borza: Dividendele speciale de la Hidroelectrica şi de la alte companii energetice, precum şi acordul de achiziţionare a participaţiilor FP la filialele Electrică au fost de natură să-l îmbuneze pe "marele licurici" de la Fondul Proprietatea, care era foarte vocal şi critic la adresa Ministerului Energiei. 752 milioane lei înmoie pe toată lumea.

Reporter: Cum vi se pare această tranzacţie?

Remus Borza: Ca să scapi de unul care te incomodează, dai mai mult decât face, doar că să îl scoţi din casă.

De patru ani de zile, FP are o politică de a lichidiza cât mai mult, dacă nu chiar toate deţinerile de la companiile de stat. FP s-a manifestat dintotdeauna în România ca un investitor financiar şi nu ca unul strategic. El nu a venit pentru poziţii pe termen lung, ci vrea marcare rapidă de profit că să-şi închidă prăvălia şi să plece acasă.

Reporter: Vă mulţumesc!