Epidemia de coronavirus ar putea aduce la putere noi regimuri autoritare în Africa

G.U.
Miscellanea / 29 mai 2020

Epidemia de coronavirus ar putea aduce la putere noi regimuri autoritare în Africa

Una din consecinţele epidemiei de coronavirus ar putea fi apariţia unor noi regimuri autoritare în Africa, avertizează Fundaţia Konrad Adenauer într-un raport consultat vineri de grupul german de presă RND, potrivit G4Media.ro.

Documentul citat de dpa arată că în mai multe state africane, cum ar fi Uganda, Mali sau Tanzania, există "o tendinţă în creştere către acumularea autoritară a puterii'. "Aceste evoluţii vor duce probabil la regrese în domeniile democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept', apreciază fundaţia afiliată Uniunii Creştin Democrate conduse de cancelarul Angela Merkel.

Printre evoluţiile prognozate se numără blocarea parlamentelor, eliminarea unor organizaţii de presă şi amânarea alegerilor. Poliţia şi forţele armate vor primi mult mai multă autoritate, iar în Kenya sau Africa de Sud aceasta a dus deja la recurgerea disproporţionată la forţă.

În Tanzania, preşedintele John Magufuli este criticat tot mai mult pentru modul în care gestionează epidemia. El a implementat mai puţine măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului decât în alte ţări şi a pus la îndoială public rezultatele testelor în laboratoarele naţionale.

În alte state africane, epidemia a dus la violenţe împotriva cetăţenilor. Organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch afirmă că poliţia din Kenya a ucis cel puţin şase oameni în primele zile de aplicare a restricţiilor de circulaţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se intampla in toata lumea, uitati-va in America, uitati-va in Romania unde oamenii simpli sunt saltati de pe strada si dusi in izolare ca pe vremea lu Stalin. Se pare ca metodele Chinei se aplica peste tot in lume

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb