Erdogan afirmă că armata va fi restructurată "în foarte scurt timp"

Mina Irina
Internaţional / 22 iulie 2016

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, într-un interviu acordat ieri agenţiei Reuters, că armata va fi restructurată "în foarte scurt timp" pentru a primi "sânge proaspăt", şi că au existat "deficienţe semnificative" în ce priveşte informaţiile deţinute înaintea tentativei de puci eşuate din 15 iulie.

"Este foarte clar că au existat lacune şi deficienţe semnificative în materie de informaţii, nu are niciun rost să încercăm să o ascundem sau să o negăm. I-am spus acest lucru şefului serviciului de informaţii", a declarat Erdogan.

El a estimat că o nouă tentativă de puci este posibilă, dar că aceasta nu ar fi uşoară, pentru că "suntem mai vigilenţi".

Potrivit lui Erdogan, o reuniune a Consiliului militar suprem (YAS), programată pentru 1 august, ar putea fi devansată cu o săptămână, în vederea restructurării armatei.

Consiliul este prezidat de premier şi din el fac parte şi ministrul apărării şi şeful de Stat Major.

"Toţi lucrează împreună la ceea ce poate fi făcut, iar în foarte scurt timp o nouă structură va apărea. Cu această nouă structură, cred că forţele armate vor primi sânge proaspăt", a spus preşedintele turc.

Pe de altă parte, el a afirmat că nu există niciun impediment pentru prelungirea stării de urgenţă, intrată în vigoare joi pentru o perioadă de trei luni, dacă va fi necesar.

Erdogan a mai spus că mişcarea clericului Fethullah Gulen, acuzat de instigare la tentativa de puci, va fi tratată ca o "altă organizaţie teroristă separatistă", făcând o paralelă cu lupta dusă de trei decenii de statul turc cu militanţii kurzi.

"Vom continua să-i combatem oriunde s-ar afla. Aceşti oameni au infiltrat instituţiile statului şi au declanşat o rebeliune împotriva statului", a adăugat preşedintele turc, calificând acţiunile din 15 iulie ca "inumane" şi "imorale".

El a comparat mişcarea gulenistă cu un cancer care, dacă nu este extirpat, se poate răspândi şi reveni în organism.

"Vom face tot ce este necesar pentru a avea cea mai mare rată de succes. Orice legea permite sau admite", a afirmat el, explicând că partidul său AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării) a sprijinit la un moment dat mişcarea gulenistă, însă a fost trădat de aceasta.

"Sunt trădători. Întotdeauna au fost cu două feţe, iar acum le vedem foarte clar adevărata faţă", a subliniat el.

Conform preşedintelui turc, bilanţul celor ucişi în timpul tentativei de puci - excluzându-i pe complotişti - este de 246 de persoane, alţi 2.185 de oameni fiind răniţi în evenimente, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb