Erste Group: Nu este preconizată o recesiune în 2009, în zona ECE

A.G.R.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 octombrie 2008

Analiştii Erste Group apreciază, într-un studiu, că în zona Europei Centrale şi de Est se va înregistra o încetinire a creşterii economice, dar nu este preconizată o recesiune. Studiul arată că este puţin probabilă o repetare a scenariului din Ţările Baltice, apreciind că politica monetară şi cursul flexibil asigură un element-tampon împotriva şocurilor externe, iar îngrijorările privind inflaţia vor dispărea, pe fondul unei încetinri a creditării, dar fără o contracţie a acesteia. Puţin probabilă repetarea scenariului din Ţarile Baltice: politica monetară şi cursul de schimb flexibil asigură un element-tampon împotriva şocurilor externe.

"În ultimii ani, economiile din ţarile ECE s-au bucurat de o creştere puternică, însă recesiunea economică globală din prezent pune la încercare soliditatea fundamentelor acestei creşteri. Recent, Letonia şi Estonia, cele două economii cu cea mai mare rată de creştere din ECE în ultimul deceniu, au demonstrat cât de rapid pot cădea în recesiune chiar şi economiile cu o creştere puternică", arată economiştii Erste Group.

Începând cu vara anului 2007, toate băncile din zona ECE au majorat ratele dobânzii cheie, încetinind astfel creşterea economică şi păstrând inflaţia sub control. Analiştii Erste Group consideră că ciclul de restricţionări s-ar putea apropia de final. În România şi în Ucraina persistă încă un risc de creşteri ale ratei dobânzii cheie, însă este puţin probabilă o restricţionare mai puternică datorită dezinflaţiei preconizate pentru următoarele câteva luni. Pe de altă parte, ratele crescute ale dobânzii cheie şi scăderea riscurilor inflaţiei ar putea declanşa în curând o redresare a monedelor din ECE. Băncile centrale din ECE ar putea începe reducerea ratelor de anul viitor, ca reacţie la schimbările la nivelul monedelor şi la dezinflaţie. Banca Naţională a Cehiei este în prima linie, începând deja cu o reducere a ratei cu 25 puncte, urmând să aplice o a două reducere, probabil în luna noiembrie, relevă studiul, citat de Agerpres.

Analiştii Erste Group consideră încetinirea investiţiilor începând cu anul viitor este aproape sigură, din cauza erodării cererii externe şi a costului mai mare de capital. Estimarea este că băncile vor deveni mai selective în acordarea creditelor, percepând comisioane mai mari la credite, ceea ce va duce la o încetinire a creşterii activităţii de creditare - în special în sectorul corporativ şi al creditelor în valută. Încetinirea creşterii creditelor (nu se preconizează nicio criză a creditelor) nu ar trebui să lichideze investiţiile, deşi, dat fiind faptul că randamentul capitalului şi ponderea randamentului capitalului în valoarea adăugată sunt relativ ridicate (şi din cauza costurilor reduse cu forţa de muncă), companiile ar trebui să fie capabile să finanţeze comisioane de credite mai mari şi unele cheltuieli de capital din profitul lor operaţional.

Se preconizează o încetinire a ritmului mediu de creştere economică din ECE, până la 4,3 la sută, în 2009, de la 5,4 la sută, estimat pentru 2008. Astfel, creşterea PIB va ajunge să fie sub rezultatul potenţial o perioadă de timp, până când se vor aşeza lucrurile. În prezent, cel mai mare risc pentru creşterea economică din ECE se regăseşte în temerile privind o scăderea economică şi mai extinsă în regiunea Euro, care ar putea atenua cererea externă. Stagnarea sau recesiunea economică din regiunea Euro ar reduce cu aproximativ 0,2-0,5 puncte procentuale ratele de creştere preconizate în ECE. Cu toate acestea, creşterea economiilor ECE ar trebui să se menţină solidă, iar ameninţarea recesiunii pare să fie mai degrabă una îndepărtată, subliniază analistul Juraj Kotian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb