"Erste" - pierderi de 1,5 miliarde euro, în trimestrul trei

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 octombrie 2011

"Erste" - pierderi de 1,5 miliarde euro, în trimestrul trei

"Erste" a înregistrat o pierdere de 1,5 miliarde euro în trimestrul trei, faţă de un profit de 367 milioane euro în perioada similară din 2010, ca urmare a amortizării fondului comercial, constituirii de provizioane în Ungaria şi costurilor legate de modificarea portofoliului CDS la valoarea justă. După primele nouă luni ale anului, "Erste" a raportat o pierdere netă după plata intereselor minoritare de 973 milioane euro, faţă de un profit net de 633,8 milioane euro în perioada similară a anului precedent.

Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank, a declarat: "În urma anunţului preliminar privind trimestrul al treilea din 2011, de pe 10 octombrie, au existat temeri privind portofoliul nostru CDS. Astfel, am reacţionat şi ne-am redus portofoliul de la 5,2 miliarde euro, la finele lunii septembrie, la 0,3 miliarde euro în prezent, fără un impact negativ la nivelul contului de profit şi pierdere".

Venitul net din dobânzi a crescut în primele nouă luni cu 0,9%, la 4,13 miliarde euro, iar încasările din taxe şi comisioane au scăzut cu 1,3%, la 1,35 miliarde euro. Încasările nete din tranzacţionare, influenţate în mod negativ semnificativ de volatilitatea portofoliului CDS, s-au situat la 37,4 milioane euro, în scădere cu 87,1% comparativ cu cele înregistrate în primele nouă luni ale anului trecut.

Modificarea portofoliului CDS la valoarea justă a condus la diminuarea profitului operaţional cu 8,8%, de la 2,88 miliarde euro, la 2,63 miliarde euro, în primele nouă luni ale acestui an. Raportul cost/venit s-a situat la 52,4%, la finele lunii septembrie, fiind mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 49,9%. Costurile de risc au crescut cu 17%, de la 1,58 miliarde euro, în primele trei trimes­tre, la 1,86 miliarde euro, evoluţie determinată în mare parte de necesitatea constituirii de provizioane suplimentare în Ungaria. Totalul activelor s-a majorat cu 5%, în perioada ia­nuarie-septembrie, la 216,1 miliarde euro.

Capitalul propriu al Erste Group se situa, la sfârşitul lunii septembrie, la 11,9 miliarde euro, iar capitalul Core Tier 1 la 10,6 miliarde euro, în scădere faţă de nivelul de la finele lunii decembrie, de 11 miliarde euro.

Depozitele consituite de bănci la Erste au crescut cu aproape 8% faţă de sfârşitul anului trecut, de la 20,15 miliarde de euro la 21,7 miliarde de euro, în timp ce depozitele clienţilor au urcat cu 4%, de la 117 miliarde de euro la 121,6 miliarde de euro.

Costurile de risc au urcat cu 17%, de la 1,59 miliarde de euro (162 puncte de bază în raport cu nivelul mediu al împrumuturilor către clienţi) în primele nouă luni ale anului trecut la 1,86, sau 184 puncte de bază, în aceeaşi perioadă a acestui an. Evoluţia s-a datorat în mare parte necesarului suplimentar de provizioane în Ungaria. Calitatea activelor s-a îmbunătăţit în Cehia, Slovacia şi Austria, se arată în raportul "Erste".

Rata creditelor neperformante raportată la împrumuturile către clienţi a ajuns la 8,2%, la sfârşitul lunii septembrie, de la 7,6%, în decembrie. Rata de acoperire a creditelor neperformante s-a îmbunătăţit de la 60%, la sfârşitul anului trecut la, 63,9%, la finele lunii septembrie.

La sfârşitul lunii septembrie, "Erste" avea 50.900 de angajaţi, în creştere uşoară de la 50.272 în decembrie. Totodată, cheltuielile administrative generale au avansat cu 0,7%, la 2,9 miliarde de euro.

Grupul BCR a trecut pe pierdere în trimestrul trei, cu un rezultat negativ de 91 milioane lei

Grupul BCR a trecut pe pierdere în trimestrul al treilea, cu un rezultat negativ de 90,5 milioane lei (circa 21 milioane euro), după ce, în perioada similară a anului trecut, raportase un câştig net de 6 milioane lei, iar profitul la nouă luni a scăzut de peste şapte ori, la 67,6 milioane lei.

În primele nouă luni ale anului trecut, grupul BCR a obţinut un profit net de 494,5 milioane de lei, iar în primul semestru al acestui an a raportat un profit net de 158,1 milioane de lei.

Grupul austriac Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR, a anunţat că pierderea înregistrată pe segmentele de retail şi IMM-uri din România a crescut de la 3,3 milioane euro, la finele primului semestru, la 19,4 milioane euro, la sfârşitul lunii septembrie. "Revenirea economică a avut un ritm mai lent decât ne aşteptam. Acest fapt se reflectă în evoluţia afacerilor clienţilor noştri, în veniturile acestora, în tranzacţiile pe care aceştia le efectuează cu BCR", a declarat Dominic Bruynseels, preşedinte executiv al BCR, citat de Mediafax.

Formarea creditelor neperformante s-a accelerat în trimestrul trei, astfel că soldul la nivelul grupului, după primele nouă luni reprezenta 20,8% din portofoliul total de credite, segmentul de corporate fiind principalul contributor la volumele nou-generate.

Provizioanele nete pentru credite şi avansuri acordate clienţilor au fost de 1,61 miliarde lei (382,5 milioane euro).

Potrivit BCR, întreprinderile mici şi mijlocii încă se confruntă cu constrângeri severe de lichiditate, iar unele companii mari au reintrat în incapacitate de plată după restructurare. Banca se aşteaptă la o revenire treptată, după accelerarea creşterii economice.

Venitul operaţional net al grupului a scăzut cu 11,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut la 3,15 miliarde lei (749,1 milioane euro), în principal ca urmare a scăderii ratelor de dobândă şi comprimării marjelor de profit, precum şi cererii de credite eligibile în scădere.

În acelaşi timp, venitul net din comisioane a crescut cu 3,2% în primele nouă luni, la 444,8 milioane lei (105,7 milioane euro).

Potrivit BCR, costurile mai ridicate cu amortizarea, reflectate prin instruirea personalului, dezvoltarea canalelor alternative şi modernizarea reţelei de unităţi au determinat creşterea cheltuielilor operaţionale ale grupului cu 1,3% faţă de perioada similară a anului precedent, la 1,26 miliarde lei (300 milioane euro).

Potrivit "Erste", numărul de angajaţi ai BCR a crescut uşor în primele nouă luni, cu 2,5%, la 9.342 persoane, datorită în principal angajării de personal care înainte figura drept personal temporar.

Grupul BCR are o rată de solvabilitate de 10,7% conform standardelor româneşti de contabilitate RAS, peste nivelul minim cerut de BNR de 10%.

Erste Group, acţionarul majoritar al BCR, a anunţat recent o creştere a capitalului BCR de 144 milioane de euro şi se pregăteşte să crească participaţia la BCR achiziţionând participaţiile SIF-urilor, proces aflat în desfăşurare. Activele totale ale BCR au crescut cu 1,1% de la începutul anului, la 74,45 miliarde lei, astfel că banca se menţine pe primul loc în piaţă după acest indicator, cu o cotă de 20%.

Cota de piaţă a BCR pe total creditare a rămas în jur de 22%, la finalul lunii septembrie, în timp ce cota de piaţă pe segmentul credite imobiliare în euro a crescut de la începutul anului cu aproape un punct procentual, la aproximativ 29%. Rezultatele sunt neauditate, consolidate şi potrivit standardelor de raportare financiară internaţională (IFRS).

Grupul BCR include banca BCR, BCR Banca pentru Locuinţe, good.bee Service, BCR Pensii, BCR Leasing, BCR Asset Management, BCR Securities şi BCR Chişinău.

Erste vrea să preia jumătate din participaţiile minoritare la BCR până la sfârşitul anului

Erste şi-a propus să ajungă la înţelegeri cu acţionarii minoritari ai BCR pentru preluarea a jumătate din participaţiile deţinute de aceştia, urmând ca pentru restul să încheie acorduri anul următor, a declarat Andreas Treichl.

Grupul nu va încheia o înţelegere la pachet pentru participaţiile deţinute de cele patru SIF-uri la BCR, a spus Treichl, citat de Mediafax.

Erste a semnat, deja, contractul final pentru preluarea participaţiei SIF Muntenia (SIF4) la BCR.

Dintre cele patru SIF-uri rămase, grupul are un acord de principiu cu SIF Banat-Crişana (SIF1), SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Oltenia (SIF5). SIF Moldova (SIF2) a fost singura societate care nu a semnat acordul de principiu.

"Nu vor veni la pachet. Fiecare SIF are propriul program. Vizăm jumătate din participaţii până la sfârşitul anului, iar restul anul următor", a afirmat Treichl.

Acordul de principiu semnat cu cele patru SIF-uri prevede preluarea unui pachet de 24,12% din acţiunile BCR, prin mai multe operaţiuni care presupun plata în numerar şi schimb cu titluri emise de grupul austriac.

Treichl: Rata de absorbţie a fondurilor europene în România se va îmbunătăţi în 2012

Rata de absorbţie a fondurilor europene în România se va îmbunătăţi "destul de mult" anul următor şi va susţine economia, consideră şeful grupului austriac Erste, Andreas Treichl.

Directorul general al Erste se aşteaptă ca economia să iasă din situaţia actuală "destul de bine" anul următor.

Managerii Erste Group au rambursat 35% din bonusurile pe 2010

Directorul general al Erste Group, Andreas Treichl, şi alţi manageri de top ai instituţiei de credit au rambursat peste o treime din bonusurile pe 2010, după ce grupul bancar austriac a modificat rezultatele pe anul trecut pentru a reflecta schimbarea contabilă a CDS-urilor (Credit Default Swaps), a declarat un purtător de cuvânt de la Erste Group Bank, potrivit Agerpres.

Potrivit noilor cifre, în 2010 Erste Group Bank a realizat un profit net de 987,9 milioane de euro, cu aproximativ 13% mai puţin decât 1,12 miliarde de euro cât s-a anunţat iniţial.

Pe baza noilor cifre, bonusurile de 5,59 milioane de euro acordate membrilor boardului Erste Group Bank au fost reduse cu 35% sau 1,9 milioane de euro, iar banii au şi fost rambursaţi, a precizat purtătorul de cuvânt. În 2010, Andreas Treichl a primit bonsuri în valoare de aproape 1,3 milioane de euro, iar restul directorilor au primit 2,79 milioane de euro. Erste Group Bank a anunţat anterior că va reclasifica portofoliul său de CDS drept derivative în loc să le considere garanţii financiare, ceea ce a afectat profitul băncii.

Treichl: BCR este cea mai mare bancă în România, dar nu şi cea mai bună

Banca Comercială Română (BCR) este cea mai mare bancă din România, dar nu şi cea mai bună, astfel că grupul Erste va aloca toate resursele pentru a creşte eficienţa, a mai spus directorul general al grupului Erste, Andreas Treichl. Domnia sa a mai spus: "Suntem cea mai mare bancă din România, dar nu şi cea mai bună. Vrem să facem tot posibilul pentru a creşte eficienţa foarte curând. Vom dedica toate resursele pentru ca şi într-un climat mai puţin bun să creştem rezultatele. Vrem să devenim şi cea mai bună bancă. Acesta este obiectivul nostru", a spus Treichl. Şeful Erste a menţionat că, în ultimii ani, eficienţa BCR a crescut.

La rândul său, directorul financiar al grupului, Manfred Wimmer, a afirmat că Erste concurează pe mai multe pieţe cu instituţii de credit afectate de criză, cum sunt cele din Grecia, sau care trebuie recapitalizate. În acest context, are loc "o redistribuire a cotei de piaţă", a adăugat Wimmer.

Pragul minim de 9% pentru rata de adecvare a capitalului băncilor europene, impus de Autoritatea Bancară Europeană, pune presiuni mai mari pe alte bănci, dar nu şi pe Erste, a afirmat directorul financiar. Grupul austriac ar avea astfel un avantaj faţă de alte bănci active în aceeaşi regiune.

Erste a anunţat, săptămâna trecută, un necesar de capital de 59 de milioane de euro pentru a respecta pragul de 9%. Suma a fost calculată de Autoritatea Bancară Europeană pe baza datelor de la sfârşitul lunii iunie. În funcţie de datele de la sfârşitul lui septembrie, deficitul de capital al BCR a ajuns la 750 de milioane de euro, a menţionat vineri Erste. Treichl a mai spus: "Erste poate acoperi acestă sumă, până la mijlocul anului următor, din profitul generat".

Erste: Riscul este mic pentru introducerea unei taxe bancare în România

Riscul introducerii unei taxe bancare în România este mic, însă orice se poate întâmpla în cazul unei schimbări de Guvern, a declarat, într-o conferinţă cu investitorii, directorul general al grupului austriac Erste, Andreas Treichl.

Ungaria, unde grupul austriac este de asemenea prezent, a introdus anul trecut o taxă în sistemul bancar, ca să obţină fonduri necesare reducerii deficitului bugetar.

La începutul anului, în România, au existat discuţii parlamentare privind introducerea unei taxe de solidaritate de 2,5% din profitul băncilor. Guvernul a decis să nu susţină această măsură, în lipsa unui acord la nivelul UE, temându-se că, după impunerea unei astfel de taxe, băncile vor transfera câştigul în afara ţării.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb