Eşecul Merkozy-landului

Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy au încercat să preia de la predecesorii lor (Adenauer şi de Gaulle, Mitterand şi Kohl, Chirac şi Schroeder) ideea cuplului franco-german. Dar cum nu au nici datele politice şi ideologice, nici disponibilitatea spre cooperare a celor pe care cred că îi continuă, au eşuat lamentabil într-un proiect personal lipsit de viziune şi blocat de frici şi controverse: Merkozy-landul. Şi, pentru unii, precum George Soros, lucrurile nu merg bine în Merkozy-land din cauza cecităţii celor doi lideri care şi-au asumat conducerea Europei în plină criză. După George Soros, citat duminică de Reuters, principala responsabilitate pentru actuala criză europeană revine chiar Angelei Merkel, care în 2008, atunci "când miniştrii de finanţe au convenit să garanteze sistemul financiar chiar în momentul în care începeau să falimenteze instituţiilor financiare importante cum ar fi Lehman Brothers, a zis < da, dar fiecare ţară va garanta separat şi nu unindu-se. > Deci, au fost dezvoltate soluţii naţionale în locul unei soluţii europene. Iar acesta a fost primul pas de dezintegrare."

Atitudinea de acum trei ani a Angelei Merkel a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât, tradiţional, creştin democraţia pe care teoretic o reprezintă, era favorabilă federalizării. Când "părinţii fondatori" - cei mai mulţi fiind creştin-democraţi (Adenauer, de Gaşperi, Schuman, Bech) - au pus bazele a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană, ideea federalistă era piatra unghiulară a întregii construcţii. Fără reperele sale iniţiale, Uniunea Europeană s-a rătăcit pe parcurs, la mijlocul drumului între interguvernabilitate şi federalism. Iar astăzi Uniunea se află nu doar în cea mai gravă criză din istoria sa, ci şi în faţa unor alternative ce pot să o distrugă. Şi aceasta pentru că esenţialul viziunii creştin democrate, ale cărei elementele economice fundamentale, precum economia socială de piaţă ca bază a consensului sau principiul solidarităţii, au dat consistenţă Pieţei comune şi apoi Uniunii, nu mai are susţinători între liderii actuali. Ca urmare a influenţei "revoluţiei neoconservatoare" americane, creştin democraţia s-a volatilizat, fiind înlocuită de mult mai "modernul" neoliberalism de inspiraţie nord-americană. Din ideea europeană iniţială nu au mai rămas decât amintirile.

Iar Merkozy-landul, improvizaţie menită să readucă "încrederea" pieţelor, nu reuşeşte să convingă pe nimeni. Degeaba a cedat Nicolas Sarkozy cântecului de sirenă al "succesului" economic german, formula economică propusă de Germania şi consacrată de întâlnirile celor doi lideri nu are mari şanse de reuşită. Chiar dacă, în ultimă instanţă, referendumul grecesc - privit cu neîncredere sau groază de clasa politică europeană - a fost blocat, Europa nu este mai puţin ameninţată decât era acum o săptămână. Atacurile speculatorilor, cărora întâlnirea G20 organizată la Cannes nu le-a produs nicio daună, vor continua. Iar statele europene nu mai sunt în situaţia să reziste. Căci liderii europeni, ca şi cei mondiali care i-au acompaniat la Cannes, nu au încredere în referendumurile populare, dar sunt vrăjiţi de cotidienele "referendumuri" bursiere. Ori, bursele, deloc raţionale, dar mereu în căutarea banilor uşori, transmit semnale care să descurajeze cheltuielile publice. Deja, de cel puţin vreo două-trei decenii, bursele nu mai finanţează afaceri, ci produc bani fără vreo acoperire economică. Iar "pieţele" pe care susţin că le reprezintă, nu pot ţine locul politicii.

Abandonând rolul cheie al politicii în raport cu economia şi societatea, întorcând spatele democraţiei, liderii Merkozy-landului cred că vor linişti furia speculatorilor. Situaţia de zi cu zi nu le validează însă modelul. Din contră, punând Italia la respect, cum au făcut-o la întâlnirea G20 de la Cannes, nu au făcut decât să încurajeze atacurile speculative asupra unei noi victime. Iar Europa stă pe marginea prăpastiei.

După ce au reuşit să destabilizeze politic şi economic Grecia - ceea ce ar putea afecta echilibrele şi aşa precare din Balcani - Merkel şi Sarkozy au mutat acum centrul de greutate al crizei în inima Europei. Iar continuarea politicilor actuale, cu toată guvernanţa economică pe care politicienii europeni o promovează ca pe un panaceu universal, nu oferă nicio cale de ieşire. Deja reducerea cheltuielilor bugetare a limitat puterea de cumpărare până la cote critice, a cres­cut inegalitatea socială, însă a mai redus şi ratele de creştere economică sau veniturile bugetare fără să fi "liniştit" în vreun fel "pieţele". Fără o structură politică cu adevărat federală, Europa nu poate decât improviza şi reuşeşte doar să supravieţuiască de la o criză la alta. Merkozy-landul, după ce a pierdut toate ocaziile, nu face decât să se adâncească criza. Şi, atâta vreme cât deciziile privind o jumătate de miliard de europeni vor fi luate în spatele uşilor închise, fără vreun sprijin popular, doar de doi lideri depăşiţi de vremuri şi lipsiţi de încrederea propriilor lor popoare, Europa nu are cum să se apere cu succes de atacurile concertate ale neprietenilor.