Este falimentul declarat al Greciei doar o chestiune de zile?

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 martie 2015

Este falimentul declarat al Greciei doar o chestiune de zile?

Aprobarea continuării programului de bailout al Greciei cu încă patru luni ar fi trebui să elimine pericolul iminent al default-ului suveran şi al ieşirii din zona euro.

Însă realitatea economică şi financiară nu mai are răbdare să aştepte rezultatul unor scenarii fanteziste. "Capitularea" lui Alexis Tsipras şi Yanis Varoufakis începe să fie văzută, inclusiv în cadrul partidului Syriza, ca o trădare a încrederii acordate la recentele alegeri.

La Atena a avut loc deja prima demonstraţie împotriva noului guvern, organizată de partidul Antarsyia, care se pronunţă pentru default-ul suveran, naţionalizarea principalelor sectoare industriale, dezarmarea poliţiei şi acordarea drepturilor depline imigranţilor.

Într-un interviu acordat cotidianului irlandez Irish Times, Varoufakis a încercat să prezinte compromisul drept un succes, în condiţiile în care autorităţile de la Atena au reuşit "să separe acordul de împrumut de memorandumul de înţelegere şi condiţiile sale".

"Respingerea ambelor puncte de negociere ar fi însemnat dispariţia sistemului bancar din Grecia", a mai justificat Yanis Varoufakis noua atitudine a autorităţilor de la Atena.

Ultimele date de la Banca Greciei arată că dimensiunea problemelor care afectează sistemul bancar a devenit, într-adevăr, prea mare pentru a fi rezolvată pe plan intern.

Valoarea depozitelor constituite de firme şi gospodăriile populaţiei a înregistrat o scădere record în ianuarie 2015, de peste 12 miliarde de euro (vezi graficul 1).

Din ieşirile nete de 12,2 miliarde de euro, aproape 9 miliarde reprezintă valoarea depozitelor retrase de populaţie. "Fuga" depozitelor din Grecia s-a reflectat printr-o creştere explozivă a datoriilor Băncii Greciei în cadrul sistemului european de plăţi Target2, până la 76 de miliarde de euro în ianuarie 2015, de la 49,3 miliarde în luna precedentă.

În aceste condiţii, soldul depozitelor populaţiei şi firmelor din sistemul bancar a coborât până la 148 de miliarde de euro, cel mai redus nivel din august 2005 (vezi graficul 2), după un maxim de 237,8 miliarde de euro, atins în septembrie 2009.

Reducerea gradului de îndatorare a firmelor şi populaţiei, ilustrat de evoluţia creditului neguvernamental, nu a avut loc în acelaşi ritm, iar băncile depind acum exclusiv de liniile de lichiditate de la banca centrală pentru a se menţine pe linia de plutire. Aşteptările de pe piaţă indică şi reluarea finanţărilor de la BCE, însă Banca Centrală Europeană pare ocupată mai mult cu planurile de acţiune în cazul falimentului din vară al Greciei. O sursă citată de Reuters consideră "foarte puţin probabilă" majorarea plafonului de finanţare pentru băncile din Grecia.

Dar dacă vara este prea departe? Guvernul de la Atena a cerut amânarea unor plăţi către FMI, scadente în următoarele zile, conform informaţiilor din presa internaţională. Dacă "evenimentul" va avea loc, natura acestuia este clară - default suveran - indiferent de "culorile" în care va fi prezentat de autorităţile europene sau de agenţiile de rating.

Surplusul primar al bugetului (n.a. calculat fără a lua în considerare plata dobânzilor pentru datoria publică), folosit atât de autorităţile de la Atena, cât şi, cele europene ca indicator al funcţionării politicilor de austeritate, nu mai poate fi susţinut.

Motivul este explicat într-un articol recent din Wall Street Journal. "Grecii consideră că taxele sunt echivalente furtului", a declarat Aristides Hatzis, profesor la Universitatea din Atena.

"În mod normal, taxele sunt considerate a fi preţul care trebuie plătit pentru existenţa unui stat echitabil, dar acest lucru nu este acceptat în mentalitatea grecilor", a mai precizat Hatzis pentru WSJ.

Astfel s-a ajuns la o valoare a taxelor neplătite de 76 de miliarde de euro în ultimele decenii, conform datelor din WSJ, din care poate fi recuperată o sumă de circa 9 miliarde de euro, după cum estimează guvernul de la Atena.

Promisiunile noului guvern nu aveau cum să schimbe peste noapte această mentalitate. Estimările din ianuarie 2015 arată că veniturile bugetare au fost cu 23% sub ţinta de 4,5 miliarde de euro, iar guvernul a anunţat "iertarea" a 50% din impozitele restante.

După cum mai arată articolul din WSJ, "economia Greciei va intra în colaps dacă guvernul va forţa plata integrală a taxelor", conform unei declaraţii a unui oficial guvernamental de rang înalt.

Înainte de aprobarea extinderii programului de bailout în Bundestag, Wolfgang Schäuble, ministrul de finanţe al Germaniei, a ţinut să asigure parlamentarii că "orice alocare de fonduri suplimentare către Grecia se va face doar cu acordul Germaniei", pe fondul unei campanii agresive lansate de cotidianul Bild sub sloganul "Nu mai multor miliarde pentru grecii cei lacomi!"

Parlamentul Germaniei a aprobat vineri, 27 februarie 2015, extinderea programului actual cu patru luni, dar majoritatea covârşitoare a votului favorabil a fost umbrită de apariţia unei opoziţii vocale chiar în interiorul coaliţiei condusă de Angela Merkel.

Este de aşteptat ca, pe fondul materializării treptate a costurilor "salvării" Greciei, numărul parlamentarilor care se opun continuării şaradei din ultimii ani să crească.

În aşteptarea primelor semnale privind trecerea la îndeplinirea condiţiilor impuse de creditorii internaţionali, Wolfgang Schäuble a avut parte de o "surpriză". El şi-a exprimat "uimirea" în urma declaraţiilor lui Yanis Varoufakis, ministrul de finanţe al Greciei, care a vorbit din nou despre restructurarea datoriei publice în cadrul unui interviu radiofonic.

Dar nu este această declaraţie în contradicţie cu cele afirmate în scrisoarea trimisă Comisiei Europene de autorităţile de la Atena? Poate că nu. Există o serie de speculaţii pe piaţă conform cărora textul trimis CE a fost scris chiar de un economist al Comisiei Europene, Declan Costello, după cum scrie economistul Yanis Koutsomitis pe contul său de Twitter.

Oricum, în scrisoarea "trimisă" de guvernul de la Atena partenerilor europeni, cuvântul "restructurare" apare doar de două ori: prima oară în legătură cu restructurarea administraţiei publice şi, ulterior, în legătură cu "facilitarea restructurării datoriilor private".

Aşteptările privind schimbări semnificative în perspectivele Greciei la sfârşitul celor patru luni de "amânare a execuţiei" sunt deosebit de reduse, chiar în cadrul partidului de guvernământ. "Vom avea patru luni de confruntări constante cu instituţiile UE, iar în iunie ne vom confrunta cu acelaşi şantaj în ceea ce priveşte lichiditatea sistemului bancar, dacă nu chiar mai rău", a declarat Costas Lapavitsas, parlamentar al partidului Syriza, pentru The Telegraph.

"Mi-e teamă că Tsipras va abandona programul nostru în loc să renunţe la euro", a precizat un alt parlamentar Syriza într-o conversaţie cu jurnalistul britanic Ambrose Evans-Pritchard.

Oare a devenit falimentul declarat şi recunoscut al Greciei doar o chestiune de zile? Sau drama Eladei trebuie să parcurgă toate stadiile tragediilor antice, înaintea unui sfârşit haotic, atât pentru cetăţenii ei, cât şi pentru Europa Unită?

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Garantat 100% = faliment iminent Grecia

    Grecia nu intra in faliment, de 6 ani aceeasi poveste.

    Se sterg datorii, se tiparesc bani nu e prima data.

    As vrea sa execute Grecia sa vad o muta-n China? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb