ESTIMĂRILE ANALIŞTILOR LA NIVEL GLOBAL: Creştere economică acompaniată de inflaţie, în partea a doua a anului

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 iulie 2021

Creştere economică acompaniată de inflaţie, în partea a doua a anului

Dragoş Cabat: "Creşterile indicilor se vor reversa la un moment dat, dar nu cred că acest lucru se va întâmpla în semestrul al doilea" Adrian Codirlaşu: "Există un risc de supraîncălzire a economiei care se vede în creşterea puternică a preţurilor mărfurilor"

Indicii principalelor burse de acţiuni din Statele Unite şi Europa, precum şi preţurile materiilor prime, au marcat creşteri importante de la începutul anului şi până în prezent, evoluţii ce ilustrează revenirea economică după şocul cauzat de pandemia Covid-19, iar analiştii consultaţi de ziarul BURSA se aşteaptă la continuarea tendinţei ascendente în partea a doua a anului, dar acompaniată de inflaţie.

În Statele Unite, indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu circa 15%, în perioada 31 decembrie 2020 - 20 iulie 2021, în timp ce de partea noastră a Atlanticului, indicele paneuropean Stoxx 600 s-a apreciat cu aproape 12%. Plecând de la o bază joasă, preţul petrolului a crescut cu peste 30% (34% pentru sortimentul Brent şi 39% în cazul WTI), cuprul a urcat cu 21%, iar aluminiul cu circa 23%, conform datelor prezentate de Trading Economics.

Dragoş Cabat: "În opinia mea, o criză financiară este deja la orizont"

Dragoş Cabat, analist CFA, ne-a declarat: "Evoluţia indicilor bursieri şi a preţurilor materiilor prime indică relansarea economică de după pandemie.

Aproape toată lumea vede o recuperare a pierderilor economice apărute anul trecut, fără noi perioade de lockdown etc. De aici acest optimism din pieţe. Dar nu trebuie să uităm că această creştere economică vine împreună cu o creştere rapidă a inflaţiei, astfel încât creşterile reale ale activelor sunt mai reduse".

În contrast cu evoluţiile indicilor şi materiilor prime, care au avut trenduri ascendente viguroase în acest an, metalele preţioase sunt într-un relativ declin, preţul aurului având o scădere de circa 5%, a argintului de 6%, iar platina se găseşte aproape la aceeaşi cotaţie de la debutul anului. "Aurul sau argintul sunt în primul rând active de refugiu, care în mod normal în perioade de creştere economică stagnează sau scad şi invers", spune Dragoş Cabat.

În opinia sa, privind în ansamblu, asistăm deja de ceva vreme la o creştere prea rapidă a pieţelor bursiere şi a preţurilor materiilor prime.

"Pieţele au un fel de rezilienţă, ceea ce înseamnă că în momentul în care intră pe o pantă crescătoare, de obicei tendinţa continuă, şi se formează bule care se sparg mai târziu decât ar fi raţional. Practic investitorii, în special cei de retail, intră în piaţă şi amplifică creşterile cu mult peste ceea ce indică fundamentele economice. Iar asta cred că se întâmplă acum", ne-a spus analistul CFA, adăugând: "Sigur că aceste creşteri se vor reversa la un moment dat, dar nu cred că acest lucru se va întâmpla în semestrul al doilea al anului, ci poate peste un an sau doi când vom intra într-o nouă criză. Pentru că, în opinia mea, o criză financiară este deja la orizont. S-au aruncat prea mulţi bani în pieţe care, la un moment dat, fie vor genera o inflaţie galopantă, fie vor declanşa o criză a datoriilor suverane, ce va cuprinde multe ţări".

Adrian Codirlaşu: "Nu exclud o inflaţie de 7-8% în Statele Unite în următoarele luni, urmată de o coborâre către 3-4%

Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România, atrage atenţia asupra diferenţei masive dintre dobânda de politică monetară a Rezervei Federale şi inflaţia din Statele Unite, situaţie care poate duce la apariţia unor baloane speculative.

"Vedem că băncile centrale au politici extrem de expansioniste. În Statele Unite, inflaţia nu a mai fost peste 5% din perioada 2006-2007, dar atunci dobânda Rezervei Federale era de peste 5%. Acum inflaţia este de 5,4% dar dobânda este 0%, ceea ce nu sună prea bine. Există un risc de supraîncălzire a economiei care se vede în creşterea puternică a preţurilor mărfurilor şi a activelor în general. Iar asta are capacitatea de a crea baloane speculative", ne-a spus analistul CFA.

Privind în general, economiile sunt pe un trend de creştere şi nu cred că autorităţile le vor mai închide, atât timp cât vaccinurile sunt la discreţie, a punctat Adrian Codirlaşu, adăugând: "Astfel, chiar dacă va mai apărea un nou val al pandemiei, probabil va încetini creşterea economică, dar nu o va mai băga în recesiune. Din punctul meu de vedere creşterea economică va continua peste tot în lume, dar cu inflaţie ataşată. Iar asta va duce la creşteri de preţuri atât pentru acţiuni cât şi pentru mărfuri care sunt active prin care se poate face hedging (n.r. acoperirea riscurilor) pentru inflaţie".

Pe de altă parte, înainte de a majora ratele de dobândă, băncile centrale doresc să vadă că economia este pe creştere şi a dispărut riscul unui nou val al pandemiei, crede analistul CFA.

"Iar acest lucru indică, de asemenea, că preţurile vor continua să crească dar vom avea şi o inflaţie ridicată. O componentă a inflaţiei va fi temporară, dar o altă componentă va fi permanentă. Iar această componentă permanentă va fi mai mare decât a fost până acum. Personal nu exclud o inflaţie de 7-8% în Statele Unite în următoarele luni, urmată de o coborâre către 3-4%. Iar în momentul în care va trece riscul unui nou val al pandemiei, Rezerva Federală va începe să majoreze ratele de dobândă, ceea ce va declanşa ajustări de rate în toată economia globală. Dar probabil că vom vedea acest lucru cel mai curând anul viitor", a conchis Adrian Codirlaşu.

Ieri, la ora 16:00, indicii principalelor burse din Europa erau în creştere, indicele Stoxx 600 având un avans de 1,25%. Luni pieţele au avut picaje severe apărute pe fondul reacţiei investitorilor faţă de creşterea cazurilor de Covid-19 din întreaga lume, alimentată de varianta Delta a virusului, extrem de transmisibilă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Cum sa fie AURUL in DECLIN cand gramele mele cumpara astazi mai multi metri patrati de active financiare!!!

    AURUL nu CADE ci CRESTE istoric in raport cu activele financiare pe un trend de 80 de ani si o corectie in termeni reali in praguri de inversari monetare (taiat zerouri, denominari). 

    Cate grame aur in lei / 1 MP lei in Romania in 2000? Cate in 2007-2008 in bula! Cate in 2021? 

    AURUL meu cumpara mult mai multe lucruri in piata!!! 

    Semnat comenturi "Cretine" 

    1. Pe termen lung ai dreptate. Pe termen scurt și în perioada imediat următoare nu prea.

    Bancile centrale si guvernele sa lase vrajeala!!!

    Apareau in balantele interne atingeri maxime de ciclu economic iar ei au dat impuls financiar fortat ca sa salte din trend ciclurile nominale de pret!!! 

    Sub pretextul "covid" au bubuit iar creditarea si varsarea de "bani" pe seama aprecierilor fortate a activelor. 

    Asa au facut si in 2005-2006 cu aviara si porcina masii. 

    semnat comenturi "cretine" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb