EUGEN RĂDULESCU (BNR): "Programul 'Prima Casă' ar trebui schimbat"

V.D.
Bănci-Asigurări / 6 octombrie 2018

"Programul 'Prima Casă' ar trebui schimbat"

Programul "Prima Casă' ar trebui schimbat, în sensul că el ar trebui să aibă un rol social pentru a permite cumpărarea de locuinţe mai mici, a declarat, astăzi, şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României (BNR), Eugen Rădulescu, menţionând că vorbeşte în nume personal.

"'Prima Casă' a fost un program bine construit de la început, chiar dacă nu a avut rol social în niciun fel. El nu a avut rol social. El a fost construit în anul 2009 sau 2010, când era o îngheţare completă a creditului bancar post-criză şi nu se mai construia nimic, locuinţe, şi atunci guvernul a intervenit cu acest program care nu a avut rol social la început. Pe măsură, însă, ce piaţa a început să se reîncălzească şi să pornească din nou la drum, s-a pus problema ca acest credit să devină mai degrabă cu un caracter social. Nu s-a întâmplat asta. Măsurile care s-au adoptat ulterior pentru creditul 'Prima Casă' nu au condus la această îndreptare mai degrabă către social, ci aş zice că dimpotrivă... Eu, personal, găsesc că în forma în care este în momentul de faţă el trebuie schimbat. El trebuie să se adreseze în mod special celor care au resurse mai puţine şi să nu fie pentru case de vacanţă", a spus Eugen Rădulescu, la un seminar organizat la Sinaia de Consiliul Concurenţei şi Consiliul Patronatelor Bancare din România, precizează Agerpres.

Acesta a afirmat că acum, prin intermediul programului, sunt achiziţionate case de vacanţă, respectiv "juniorul familiei ia creditul şi cumpără casă de vacanţă".

"Adică el cumpără o locuinţă la Mangalia, la Poiana Braşov. E voie. Nu există nicio interdicţie", a adăugat Rădulescu.

Eugen Rădulescu a precizat că, în momentul de faţă, sunt folosite de multe ori creditele "Prima Casă" pentru apartamente şi alte locuinţe mult mai scumpe decât plafonul creditului.

"Creditul este dat pentru locuinţe din acestea, obişnuite, de 70.000 - 80.000 de euro şi sunt cumpărate, practic, apartamente de 300.000 de euro, din care creditul 'Prima Casă' este de 60.000 de euro şi restul vine de acasă, de la mama. Nu e normal. Creditul 'Prima Casă' ar trebui să aibă un caracter mai degrabă social, să-i ajute pe cei care nu pot să se împrumute în condiţiile pieţei şi care vor să cumpere ceva mic", a explicat reprezentantul BNR.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Radulescule, vorbesti prostii! "Restul" vine de la tata, nu de la mama. 

    Are dreptate.

    As dori si eu un credit prima casa pentru o casuta in Tenerife. Se poate?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb