EUGEN TEODOROVICI: Susţinem finanţarea adecvată a Fondului Monetar Internaţional

I.M.
Politică / 12 aprilie 2019

Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici

Fondul Monetar Internaţional este şi trebuie să rămână o instituţie bazată pe cote şi suntem pregătiţi să sprijinim chiar o mărire a acestora, în condiţiile în care Uniunea Europeană este deschisă pentru dublarea cel puţin a Noilor Acorduri de Împrumut (NAB), a declarat, astăzi, la Washington, ministrul român al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, Eugen Teodorovici a condus astăzi, la Washington D.C., delegaţia Uniunii Europene la reuniunea Comitetului Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC) dedicată guvernanţei şi resurselor Fondului Monetar Internaţional. De asemenea, ministrul Teodorovici a reprezentat Preşedinţia română a Consiliului UE la reuniunea de la Washington D.C. a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20, scrie Agerpres.

În cadrul reuniunii IMFC, ministrul Teodorovici a exprimat poziţia Uniunii Europene de susţinere a rolului FMI în centrul Plasei de Siguranţă Financiare Globale, bazat pe cote şi pe resurse adecvate. În context, ministrul român a reiterat viziunea UE privind menţinerea actualului nivel al resurselor FMI ca semnal important pentru asigurarea rolului FMI de plasă de siguranţă în actuala situaţie economică.

"Fondul Monetar Internaţional este şi trebuie să rămână o instituţie bazată pe cote şi suntem pregătiţi să sprijinim chiar o mărire a acestora. Uniunea Europeană este deschisă pentru dublarea cel puţin a Noilor Acorduri de Împrumut (NAB) şi, în acest sens, solicităm ajungerea la un acord rapid pentru viitorul NAB-urilor, în baza unor contribuţii adecvate', a precizat, în intervenţia sa, ministrul Teodorovici, preşedintele în exerciţiu al Consiliului ECOFIN.

În cadrul reuniunii miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20, au fost discutate teme precum investiţiile în infrastructură şi Compactul cu Africa. De asemenea, au mai fost vizate şi aspecte precum supravegherea riscurilor economice la nivel global, dezechilibrele globale, îmbătrânirea şi implicaţiile sale pentru politicile publice, inovarea financiară, adresarea fragmentării pieţei financiare, sustenabilitatea datoriei şi transparenţa în ţările cu venituri reduse, rezilienţa împotriva dezastrelor naturale, asigurările universale de sănătate în ţările în dezvoltare, conform Agerpres.

În privinţa Compactului cu Africa, au fost evidenţiate progresele bune în multe dintre ţările Compactului în privinţa reformelor structurale şi a atragerii investiţiilor private, se arată în comunicat.

"În calitate de contribuitor cheie al Compactului prin noul său Plan de Investiţii Externe, UE doreşte să cheme toţi partenerii, inclusiv organizaţiile internaţionale participante, să folosească în mod activ toate sinergiile existente", a conchis ministrul Teodorovici.

De asemenea, în cadrul reuniunii a fost susţinută poziţia UE de sprijin a Preşedinţiei japoneze a G20 în actualizarea acordului în ceea ce priveşte infrastructura de calitate de la Summitul G20 de la Hangzhou 2016 cu un nou set de principii, care să includă elemente cheie ale sustenabilităţii, conform Agerpres.

"Guvernanţa instituţională adecvată este necesară pentru prioritizarea şi implementarea investiţiilor şi pentru sporirea finanţării sustenabile, iar finanţarea trebuie derulată într-un mod sustenabil, astfel încât să nu ameninţe stabilitatea macroeconomică a ţărilor beneficiare", se mai spune în documentul citat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb