EURO 2016 Tricolorii, slab cotaţi în (mai) toate topurile!

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport #Euro 2016 / 8 iunie 2016

Tricolorii, slab cotaţi în (mai) toate topurile!

Casele de pariuri nu sunt foarte optimiste în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de echipa naţională a ţării noastre la turneul final al Campionatului European. Cotele la câştigarea trofeului sunt de 300/1, la egalitate cu Albania, doar Ungaria (400/1) şi Irlanda de Nord (cotă 400/1) sunt mai slab poziţionate. Există şi case de pariuri care plasează Albania pe ultimul loc, dar cele mai multe rezervă acest loc Ungariei şi Irlandei de Nord. Şansele de a juca finala sunt însă mult mai mari (75/1) pentru tricolori, iar o semifinală este aproape "palpabilă" (25/1). La celălalt capăt al clasamentului se află Franţa, cotată cu 4,25/1, urmată de Germania 4,30/1, Spania 6,50/1 şi Anglia 10/1. Cele mai probabile finale, conform caselor de pariuri, sunt Germania - Spania (cotă 12/1), Franţa - Spania (13/1), Franţa - Germania (14/1). În meciul de debut Franţa este favorită clară (1,35/1) în timp ce o victorie a echipei noastre poate aduce unui parior care mizează un leu nu mai puţin de 12.

Când se stabilesc aceste cote se ţine seama de mai mulţi factori, printre care forma sportivă de moment, ultimele rezultate obţinute în meciurile oficiale şi amicale, clasamentul FIFA şi cota de piaţă a jucătorilor care compun loturile de 23. Nici din acest ultim punct de vedere tricolorii nu stau foarte bine, se clasează pe locul 20, cu o valoare totală a lotului de doar 56.000.000 de euro, 10% din cât valorează lotul Germaniei. Iată cum arată clasamentul "financiar" al Euro 2016:

1. Germania - 562.000.000 euro,

2. Spania - 557.530.000,

3. Belgia - 460.900.000,

4. Franţa - 454.000.000,

5. Anglia - 446.000.000,

6. Portugalia - 321.700.000,

7. Croaţia - 272.300.000,

8. Italia - 272.000.000,

9. Turcia - 186.100.000,

10. Polonia - 175.300.000,

11. Elveţia - 172.500.000,

12. Ţara Galilor - 168.600.000,

13. Rusia - 133.500.000,

14. Ucraina - 128.700.000,

15. Austria - 128.400.000,

16. Slovacia - 91.100.000,

17. Irlanda - 89.300.000,

18. Suedia - 86.900.000,

19. Cehia - 64.500.000,

20. România - 56.000.000,

21. Islanda - 41.600.000,

22. Albania - 40.900.000,

23. Irlanda de Nord - 35.900.000,

24. Ungaria - 27.300.000.

Portarul Costel Pantilimon, singurul jucător autohton care se află pe poziţia numărul 1 într-un top -, cu 2.03 metri este cel mai înalt fotbalist de la turneul final - crede că toate topurile realizate înaintea unor competiţii pot fi date peste cap, aşa cum s-a întâmplat în 1992, când Danemarca a câştigat Campionatul European sau în 2004 când a triumfat Grecia: "Toată lumea îşi aminteşte de ceea ce a făcut Grecia. De ce nu am putea face la fel? Nu spun că vom câştiga aşa cum au făcut ei, dar putem surprinde câţiva oameni care nu ne-au luat în seamă. Toată presiunea va fi pe Franţa deoarece joacă în faţa propriilor suporteri. Nu avem staruri, dar suntem bine organizaţi şi disciplinaţi. Orice se poate întâmpla în această grupă". De altfel, toţi jucătorii tricolori sunt extrem de determinaţi, căpitanul echipei, Vlad Chiricheş, a anunţat că pentru el partida cu Franţa reprezintă cel mai important meci al carierei.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Echipa Romaniei, desi s-a calificat, nu joaca mai nimic, are jucatori care sunt rezerve pe la echipe de mana a doua sau a treia. Jucatorii nu au talie, nu au tehnica, nu au determinare de a invinge decat in interviuri si nici macar nu au automatismele de joc din vremea generatiei de aur. La CE vor veni echipe tehnice, cu jucatori adevarati care au s spirit de echipa si automatisme de joc, la care ne vom uita cu placere. Sigur ca din patriotism iubim echipa romaniei insa mari asteptari nu putem a avea.

    Domnule Dan Niculaie, cu respect pentru munca dvs., haideti sa spunem , in numele onestitatii si al adevarului : MAFIA CASELOR DE PARIURI FACE SI DESFACE SPORTUL MONDIAL, in particular rezultatele meciurilor si de la acest turneu final ! Asa ca ce s-o mai lungim MECIURILE SUNT TRUCATE TOATE ,mare parte din vina o poarta multimea IMBECILILOR si CRETINILOR de pariori, ce in loc sa iasa cu gagicile la o savarina sau la un croissant isi arunca banii aiurea BANDITILOR astora ; opinia mea e ca pana nu se va intra cu TUNUL pe terenul JNAPANILOR, recte CASELE DE PARIURI SA FIE RASE de pe fata pamantului, SPORTUL MONDIAL VA RAMANE O TUMORA MALIGNA !

    FIFA, UEFA sunt o CLOACA, un PUTREGAI, UN VIESPAR DE BANDITI ce trebuie EXTERMINATI ! 

    La noi vine papagalul de DAN BARA si face GARGARA la b1 ori MASCARICIUL DE FLORIN CHIVULETE PE SPORT TOTAL FM

    Penibili, OMERTA JUCATORI, ANTRENORI, MASEURI functioneaza PERFECT !  

    1. Sa spui ca toate sunt trucate e o exagerare la fel de mare precum aceea ca niciunul nu e aranjat. Mafia pariurilor profita de astfel de mesaje extremiste,care duc discuția in derizoriu.

      Sa fie toate meciurile de la euro trucate? Nu prea cred. De ce ar truca cineva finala?? Iar din probabila dorinta de a face bine s-ar putea sa faci mai mult rau cu astfel de acuze. Exact ca in povestea cu Petrica si lupul, nu te mai crede nimeni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb