EURO 2020 a ajuns la faza scenariilor

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 26 ianuarie 2021

Optimismul organizatorilor de mari competiţii sportive se diminuează cu fiecare zi care îi apropie de data startului. Pandemia este departe de a fi depăşită, iar aşa cum anticipau specialiştii, vaccinul nu produce minuni peste noapte. Amânat un an, turneul final al EURO 2020 este însoţit, în continuare, de un alai de semne de întrebare. Aşa stând lucrurile, UEFA a precizat că lucrează cu oraşele gazdă ale turneului final al Campionatului European de fotbal din această vară pe patru scenarii: "UEFA lucrează cu cele 12 oraşe implicate în turneul final pentru adoptarea unor scenarii în vederea disputării meciurilor de la EURO 2020. Cele patru scenarii pregătite sunt: stadion deschis integral, stadion deschis cu o capacitate de cel puţin 50%, stadion deschis cu o capacitate cuprinsă între 20% şi 30% şi stadion cu porţile închise. Fiecare oraş va alege, împreună cu UEFA, două scenarii după care să se ghideze în perioada următoare. UEFA va comunica în luna martie ce fel de scenariu va fi aplicat în fiecare oraş". Răsunsul UEFA vine după ce au apărut mai multe informaţii privind posibile modificări în planul de organizare a Euro-2020.

Federaţia Română de Fotbal, informează că echipa de organizare Euro-2020 la Bucureşti a revenit la birourile amenajate la Arena Naţională. Acestea au fost inaugurate la începutul anului 2020, însă ulterior, din cauza pandemiei şi în urma deciziei de amânare a turneului final, au fost închise. Birourile au fost reamenajate pentru ca în spaţiul de muncă să fie respectate normele de prevenţie şi de distanţare socială aflate în vigoare în contextul pandemiei. Dincolo de anunţurile oficiale, situaţia este una "fluidă", criza sanitară putând modifica în orice moment toate planurile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb