Euro a pierdut 3,2% faţă de dolar, în 2011

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 ianuarie 2012

Euro a pierdut 3,2% faţă de dolar, în 2011

Euro a înregistrat, în 2011, al doi-lea an consecutiv de depreciere faţă de dolar, situaţie care nu s-a mai repetat în ultimul deceniu. Scăderea monedei împărţite de 17 state din UE a fost determinată de speculaţiile privind eventuale falimente ale unor ţări din zona euro, respectiv de încetinirea creşterii economice.

Euro a pierdut 3,2% în raport cu moneda americană, anul trecut, ajungând la 1,2961 dolari în 30 decembrie, pe piaţa din New York. În 4 mai, euro urcase până la recordul anului, de 1,4940 dolari, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora Banca Centrală Europeană (BCE) va majora dobânzile. În schimb, în 29 decembrie, moneda unică europeană atingea cursul minim al anului, de 1,2858 dolari, în condiţiile în care investitorii se temeau că BCE ar putea injecta mai mulţi bani în sistemul financiar.

Tot anul trecut (chiar la final), euro a scăzut sub 100 de yeni pentru prima oară după 2001. Pe întregul an 2011, euro s-a depreciat cu 8,2% în raport cu moneda japoneză, ajungând la 99,66 yeni.

La finele trimestrului al treilea din 2011, proporţia euro în rezervele valutare globale a scăzut la 25,7%, de la 26,7% în cele trei luni precedente, potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional. Proporţia de 25,7% este cea mai redusă din 2008 până la moentul actual.

Tot în trimestrul al treilea al anului trecut, proporţia dolarului în rezervele valutare mondiale a crescut la 61,7%, de la 60,3% în trimestrul al doilea. Nivelul din perioada iulie - septembrie 2011 este cel mai ridicat consemnat după ultimele trei luni din 2010.

Euro a avut un curs de 1,2987 dolari ieri, la ora 06.25, pe piaţa din New York, cu 0,5% mai mic decât în ziua anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb