EURODEPUTATUL NICU ŞTEFĂNUŢĂ: "Ajutorul medical european este la dispoziţia noastră, trebuie doar să-l cerem"

A.P.
Fonduri Europene / 19 noiembrie 2020

"Ajutorul medical european este la dispoziţia noastră, trebuie doar să-l cerem"

Eurodeputatul Nicolae Ştefănuţă, membru al Comisiei de Mediu şi Sănătate publică a Parlamentului European, atrage atenţia asupra stocurilor europene de medicamente şi echipamente medicale care sunt la dispoziţia României, ca şi asupra altor tipuri de sprijin de care putem beneficia ca stat membru al Uniunii Europene, potrivit unui comunicat de presă.

Acesta declară: "Urmăresc de mai multe zile, cu inima strânsă, articolele de presă despre lipsurile din spitalele româneşti: medicamente, ventilatoare, oxigen, medici, în timp ce zi de zi mor tot mai mulţi oameni din cauza coronavirusului, şi mă simt dator să trag un semnal de alarmă.

Comisia Europeană are stocuri de medicamente şi echipamente medicale, cumpărate inclusiv cu bani din contribuţia României, care ne sunt la dispoziţie dacă solicităm. Mai mult, o parte dintre acestea sunt găzduite de depozite din România. Nu este logic ca, în mijlocul unei crize medicale şi economice de proporţii, autorităţile române să cumpere de pe piaţă ventilatoare, de exemplu, când le putem primi gratis din rezerva RescEU.

Putem beneficia de ajutor de multe feluri din partea Uniunii Europene şi aş vrea să fie foarte clar că asta nu înseamnă că "nu ne descurcăm" singuri. Nimeni nu se descurcă singur acum. Belgia, o ţară cu un sistem medical de top mondial transferă pacienţi COVID în Germania. Spun asta ca să înţelegem că este dreptul nostru de stat membru de a beneficia de ajutorul altor state. Este perfect normal să colaborăm pentru a trimite pacienţi în alte state când capacităţile naţionale sunt depăşite, că putem beneficia de decontări de cheltuieli legate de criza COVID-19 şi putem primi echipamente şi medicamente din rezerva RescEu."

Principalele instrumente europene prin care România poate beneficia de ajutor european pentru a depăşi criza medicală provocată de pandemie sunt:

Mecanismul European de Protecţie Civilă (UCPM) este centrul european de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă. Acest mecanism poate fi declanşat de către statele membre pentru a obţine echipament medical, personal medical, transfer de pacienţi sau finanţare toate acestea, în situaţii de urgenţă.

Echipament medical şi medicamente se pot solicita din Rezervele RescEU, apelând la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situaţii de Urgenţă (ERCC). Instituţiile care pot face solicitarea sunt Ministerul Sănătăţii şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă .

Stocurile din rezerve sunt disponibile pentru statele membre, sunt reînnoite constant şi conţin: echipament medical de terapie intensivă, cum ar fi ventilatoare; echipament de protecţie individuală, cum ar fi măşti, mănuşi, costume protectoare; produse terapeutice, ca Remdesivir; consumabile de laborator. Costurile pentru acestea sunt acoperite 100% de UE - atât produsele, cât şi transportul.

O altă modalitate de a obţine echipamente sau medicamente este activarea de urgenţă a Sistemul de Avertizare şi Răspuns Rapid European (EWRS) de către instituţia naţională responsabilă cu situaţiile de urgenţă, unde se completează nevoile pentru a solicita sprijin pentru împrumutarea/ închirierea sau achiziţia în comun de echipamente medicale (staţie de oxigen, ventilatoare, aparatură ATI, cort medical) folosind mecanismul de Casă de Compensaţie (Clearing House) pus la dispoziţie de către Comisia Europeană.

Până în prezent, în contextul pandemiei, prin acest sistem au fost lansate patru acorduri-cadru de achiziţie comune, cu un plafon bugetar total de 3,5 miliarde EUR, avantajul achiziţiei comune fiind preţurile mult mai bune obţinute decât în cazul achiziţiilor individuale. Acestea vizează : echipament individual de protecţie (costume, mănuşi, ochelari de protecţie, viziere şi măşti); ventilatoare; echipamente de laborator (kituri testare, reactivi, tampoane prelevare şi consumabile de laborator); Remdesivir.

Personal Medical

Pentru a beneficia de suport de personal medical din partea altor state membre mai puţin afectate, este necesară o cerere de activare a Mecanismului European de Protecţie Civilă (UCPM) şi o notificare ERCC.

Statele membre sau ONG-urile specializate pot trimite echipe calificate corespunzător de personal medical peste graniţe, ca răspuns la cererile de asistenţă. Capacitatea existentă în Europa este limitată în prezent, deoarece personalul poate fi, în majoritatea cazurilor, deja ocupat în totalitate în ţara de origine. Cu toate acestea, echipele medicale europene ar putea fi extinse prin activarea sprijinului financiar suplimentar al UE.

Autorităţile statelor membre (autorităţile naţionale, regionale şi locale şi alte organisme publice sau organisme de drept privat cu o misiune de serviciu public) pot contacta ECHO-ESI@ec.europa.eu pentru detalii suplimentare cu privire la modalitatea de aplicare.

Transfer de pacienţi

Comisia Europeană pune la dispoziţie 220 de milioane de euro pentru finanţarea transferurilor de pacienţi bolnavi de COVID-19 dintr-o ţară în alta, în situaţia în care aceştia nu mai pot fi primiţi în nicio unitate de tratament din ţara lor, din cauza supraaglomerării spitalelor. Autorităţile statelor membre (autorităţile naţionale, regionale şi locale şi alte organisme publice sau organisme de drept privat cu o misiune de serviciu public) pot contacta ECHO-ESI@ec.europa.eu pentru detalii suplimentare cu privire la modalitatea de aplicare.

Schimb de informaţii şi cunoştinţe COVID19 CMSS (Sistemul de asistenţă pentru managementul clinic), pentru distribuirea cunoştinţelor şi expertizei clinice în UE.

Autorităţile competente ale statelor membre şi profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt încurajaţi să utilizeze COVID19 CMSS (Sistemul de asistenţă pentru managementul clinic) pentru a asigura un schimb rapid de cunoştinţe şi experienţă între medici din întreaga UE şi SEE cu privire la modul de gestionare a pacienţilor cu COVID-19 sever. Orice clinician care lucrează într-un spital care tratează complexul COVID-19 poate avea acces la sistemul de conferinţe web şi poate fi sprijinit de un birou de asistenţă dedicat prin trimiterea unui e-mail la SANTE-COVID-CLINICIANS-NETWORK@ec.europa.eu

Instrumentul de sprijin de urgenţă ESI (Emergency Support Instrument)

Finanţarea pachetului de mobilitate ESI este disponibilă pentru oricare dintre cele 27 de autorităţi ale statelor membre ale UE (autorităţile naţionale, regionale şi locale şi alte organisme publice sau organisme de drept privat cu o misiune de serviciu public). Comisia poate finanţa până la 100% din costurile eligibile ale operaţiunii de transport, în funcţie de fondurile disponibile. Pentru a fi eligibile pentru sprijin, operaţiunile trebuie: să fie direct legate de răspunsul la situaţia de urgenţă COVID-19; să fie de folos public şi să se încadreze în planul naţional de răspuns; să fie transfrontaliere; să fie consecvente cu un management financiar solid să nu fi primit alte fonduri UE legate de transport.

Cheltuielile eligibile pot include toate costurile de funcţionare a unei echipe în timpul unei operaţiuni care sunt necesare pentru a o face eficientă din punct de vedere operaţional. Astfel de costuri pot include costuri legate de personal, transport, logistică, consumabile şi provizii, costuri de întreţinere.

Primul pas atunci când e solicitat sprijin pentru pachetul de mobilitate ESI este ca autoritatea competentă a statului membru care are nevoie de asistenţă să notifice statelor membre şi Comisiei Europene necesitatea acestora, prin intermediul sistemului de avertizare şi răspuns rapid (EWRS), la care autorităţile naţionale de sănătate au acces.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb