EUROPA: Cea mai vândută maşină electrică din H1 este Renault Zoe

A.P.
Internaţional / 24 iulie 2020

Cea mai vândută maşină electrică din H1 este Renault Zoe

Renault SA a produs un şoc cu vânzările sale, săptămâna aceasta, tuturor celor care au acordat atenţie doar la stocul Tesla Inc. Modelul Zoe este cel mai vândut vehicul electric din Europa în prima jumătate a anului, scrie Bloomberg.

Acest mic subcompact, care porneşte de la 32.000 de euro, a fost prima dată anunţat în 2009, când Carlos Ghosn, pe atunci şeful Renault SA, a dezvăluit o versiune de concept, în cadrul expoziţiei auto din Frankfurt.

Cu toate acestea, Zoe s-a vândut greu, în primii trei ani. Mai apoi, câteva reproiectări au ridicat, încet, numărul doritorilor. În ultimul an, ceva a făcut clic. La aproape 38.000 de vânzări în Europa în primele şase luni ale anului 2020, hatchback-ul cu patru uşi a întrecut modelul 3 al Tesla şi Golful electric Volkswagen AG.

Felipe Munoz, analist al firmei de cercetare din industria auto, Jato Dynamics, a spus: "Este practic aceeaşi maşină, dar cu unele îmbunătăţiri ale gamei, tehnologiei şi designului."

Clasamentul nu este uimitor, când avem în vedere stimulentele disponibile acum pentru cumpărătorii de maşini electrice din Franţa şi Germania. Guvernul francez oferă până la 7.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini electrice, iar un program "cash-for-clunkers" poate adăuga alte 5.000 de euro în subvenţii. Germania oferă stimulente de până la 9.000 de euro pe vehicul.

Bloomberg a închiriat recent un Zoe pentru o plimbare în jurul capitalei franceze. Serviciul de partajare a autoturismelor Renault oferă un model de bază mai vechi, care asigura un nivel bun de confort şi manevrabilitate.

Motorul este reactiv - aproape prea mult când se află într-un loc de parcare strâmt - şi oferă mai mult decât suficient pentru drumul de oraş. Ecranul tactil mare arată harta staţiilor de încărcare cele mai apropiate.

Stilul interior este clasic Renault, cu o schemă de culori şi linii negre şi are un cadran manual pentru controlul temperaturii. Spaţiul nu este o problemă - din exterior părea mai strâmt decât era de fapt. Cu toate acestea, ar fi strâmt chiar şi pentru trei persoane mici în spate, dar este destul de confortabil în faţă pentru doi. Scaunele nu pot fi reglate în funcţie de înălţime, iar schimbătorul a fost puţin greoi, dar călătoria a fost lină, comentează Bloomberg.

Când producţia Zoe a fost repornită anul trecut, recenzorii au considerat că este similară cu penultima versiune, deşi deţine mai multă putere, o frânare mai bună şi un interior îmbunătăţit cosmetic. Pe un larg bulevard parizian, chiar şi modelul mai vechi a răspuns bine la acceleraţie şi frânare bruscă atunci când un taxi a tăiat brusc în faţa maşinii.

În timp ce pandemia Covid-19 a redus pentru o perioadă traficul în cele mai dense oraşe din lume, congestionarea străzilor creşte acum din nou. Zoe funcţionează bine în centrele urbane, datorită formei sale înguste, cutioase şi a manevrabilităţii.

Saltul de aproape 50% al vântărilor Zoe în Europa, din prima jumătate a anului a fost singurul lucru bun pentru numerele sumbre ale Renault. Producătorul de autovehicule, care a redus costurile, a obţinut un credit acordat de stat de 5 miliarde de euro pentru a face faţă coronacrizei.

Concurenţa o reprezintă acum, ID.3 al VW, care începe vânzările săptămâna aceasta, la aproximativ 38.000 de euro. Şi PSA Group promovează două noi modele electrice, Peugeot 208 şi Opel Corsa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb