Europa: ideea, politica şi crunta realitate

Nicicînd, în istoria modernă a acestui continent, aspiraţia spre Bine a Ideii Europene, Politica europeană şi Realitatea cea de toate zilele a marelui conglomerat pe care-l numim Europa nu au fost într-un divorţ atît de radical. Cîteva milioane de cetăţeni ai României s-au dus duminică la vot, mînaţi de idea că "cineva" trebuie să susţină, totuşi, blazonul european al ţării. Cineva trebuie să aibă grijă să atîrne şi harta ţărişoarei noastre pe pereţii hemiciclului unde îşi spune cuvîntul "Europa". Cineva trebuie să vorbească în aula oficială a parlamentarismului european în numele României şi pentru numele României, iar acel cineva trebuie să aibă mandatul comunităţilor, comunalităţilor, grupurilor şi individualităţilor care, prin juxtapunere, coexistenţă, cooperare, competiţie şi conflict formează, împreună, societatea românească. În realitate, ei, ca şi cei care nu au îndeplinit ritualul votului, participă, fiecare în felul său, la o uriaşă falsificare, la un soi de spectacol de bîlci organizat nu pentru a distra publicul, ci pentru a-i distrage suficient atenţia, astfel încît hoţii, julii, manglitorii, trişorii şi alţi profesionişti ai furtului şi înşelătoriei să-şi facă meseria cu folos gras, pentru ei şi tagma lor.

Nu o să vă bat capul cu istorie, suficient este să spunem că ideea existenţei unui spaţiu politic, social, cultural, economic şi spiritual compatibilizat, pe o vastă arie a continentului numit Europa, s-a născut şi a fost propulsată în viitor de Roma antichităţii. Expresia claudiană, Cuncti gens una sumus a consacrat-o şi aşa o folosim şi astăzi! Mult mai aproape de noi, în epoca modernă, gîndul acesta, transformat într-un veritabil program de construcţie politică, a fost materializat, în 1923, de Richard Coudenhove-Kalergi, de "ocupaţie" conte şi de vocaţie vizionar. Dovada? În introducerea cărţii sale "Pan-Europa", autorul scrie: "Europa stă cu privirea aţintită înspre trecut, în loc să scruteze viitorul. În dezbaterile publice, consideraţiile privitoare la originea războiului recent încheiat sunt mai numeroase decît cele vizînd prevenirea celui următor. Această eternă orientare spre trecut este principala cauză a declinului şi fărîmiţării Europei. Tineretului european îi revine sarcina de a schimba această stare de lucruri. El este chemat să edifice, pe ruinele vechii Europe, o Europă nouă şi să înlocuiască Europa anarhică printr-o Europă organizată". Mai actual nici că se poate! Totuşi, a fost nevoie de ororile şi distrugerile încă unui război mondial pentru ca proiectul său să fie luat în serios de cei care şi-au pus problema organizării "viitorului Europei". Planul Monnet-Schuman reia nu doar temele esenţiale ale proiectului Kalergi, ci şi o bună parte din soluţiile "tehnice" preconizate de el (vezi soluţia uniunii vamale şi a pieţei comune!). Diferenţa este că temelia "noii Europe" nu este pusă în Mitteleuropa, ci în Occident, pentru a îngropa cît mai adînc în fundaţiile noului edificiu vechea secure de război dintre Franţa şi Germania! Aici se termină măreţia Ideii Europene şi începe şirul erorilor sistematice de construcţie, datorate politicii. Prima, cea mai consistentă şi cea care produce ravagiile cele mai mari, pînă astăzi, este "soluţia" aleasă pentru a împiedica Franţa şi Germania să pregătească militar următorul război: transferul autorităţii statale asupra deciziilor privind producţia de cărbune şi oţel, către o autoritate extra-statală, mai precis o "Comisie" formată din "înţelepţi", "oameni de bine", "iubitori ai păcii" şi "vajnici soldaţi ai ideii europene", numiţi "simplu şi firesc", Comisari!!!! În ce constă aberaţia? În faptul "banal" că politicienii dintr-o ţară sau alta sunt de bine de rău ţinuţi răspunzători pentru deciziile şi consecinţele deciziilor lor, luate în exercitarea funcţiilor publice, în timp ce "comisarii europeni" nu dau seamă decît în faţa patronilor politici care i-au ajutat să obţină funcţiile cu pricina. Tot ceea ce a fost pozitiv în construcţia ulterioară a instituţiilor europene nu a putut disloca, ci dimpotrivă, s-a blocat în această aberaţie şi în consecinţele ei. Iar cea mai importantă dintre ele este aceea că s-a creat un mecanism politic foarte puternic, complet scăpat de sub orice control, cu atît mai mult de sub controlul cetăţenilor europeni, care ia decizii ce influenţează radical viaţa cîtorva sute de milioane de oameni, fără ca decidenţii să fie deranjaţi nici măcar de umbra vreunei responsabilităţi politice!!! Comisia Europeană exercită şi astăzi, simultan şi detrimental pentru întreaga evoluţie a Europei, funcţii executive, legislative şi judecătoreşti, fapt care ţine de cea mai radicală ordine a feudalităţii absolute, nicidecum de vreun model democratic de exercitare a autorităţii. Ea a fost şi este şi astăzi cel mai redutabil obstacol (şi duşman!!) al dezvoltării unui parlamentarism cu sens, adică în ordinea naturală a democraţiilor care formează sistemul Uniunii Europene!!! Loviţi de maladia acatholiei (superb termen inventat de Noica pentru a descrie una dintre maladiile societăţilor modernităţii, refuzul generalului, ceea ce Hegel numea, ne spune acelaşi Noica, căderea istoriei în "infinitatea proastă", infinitatea lui "încă şi încă"), responsabilii politici pentru construcţia europeană au patronat înfiriparea, dezvoltarea, iar astăzi hipertrofierea monstruoasă a unei "clase superpuse", adăpostită (în sens juridic şi politic!!) şi îmbuibată între zidurile instituţiilor Uniunii Europene. Marele ei succes nu este realizarea unei Europe organizate, cum visau Kalergi, Monnet sau Schuman, ci a unei uriaşe maşinării de control, dirijare, distribuire şi redistribure a unor masive resurse şi oportunităţi de dezvoltare, între centri de putere de care depinde perpetuarea sa ca birocraţie parazitară. În sfîrşit, o parte importantă a clasei politice din statele care formează Uniunea Europeană începe să se trezească la realitate şi cînd se trezeşte, ce să vezi?, nu mai recunoaşte Europa!!! Declaraţie a Preşedintelui în exerciţiu, al Franţei!!!! Sau, are dintr-o dată revelaţia că vrea cu totul altă construcţie europeană. Desigur, una specială şi cu dedicaţie, după cum ne lămureşte un anume Sarkozy, fost preşedinte al Franţei, una în care Franţa să devină din nou, dar fără nici un temei, "locomotiva politică", hrănită şi susţinută în lux de "locomotiva economică", Germania!!! Restul nu e Europa! Sau, dacă este, în orice caz nu pentru "căţei", adică nu şi pentru europenii de mîna a doua şi a treia!!!! Transformarea Frontului Naţional, un partid de sorginte fascistă şi cu un discurs anti-european vehement, în cea mai puternică forţă politică trimisă de Franţa în fotoliile Parlamentare de la Bruxelles şi Strasbourg este strigătul de revoltă al unei părţi importante a societăţii franceze şi nu numai, faţă de "soluţiile" promovate de "Marea Birocraţie Politică de la Bruxelles", faţă de impunitatea ei absolută, faţă de aroganţa cu care sfidează nevoile, precaritatea şi realitatea vieţii de zi cu zi a milioane de europeni, care nu au norocul să fie privilegiaţii politicilor sale. "Mitul egalităţii între statele care formează Uniunea Europeană trebuie să înceteze", a fost mesajul electoral pe care acelaşi Sarkozy l-a dat în preziua alegerilor!!! Cred că nu mai trebuie adăugat nimic pentru a face portretul precarităţii, fragilităţii şi gravelor maladii ale Europei reale, cea care duce în spate construcţia faraonică a Uniunii Europene, un conglomerat instituţional care, dacă n-ar face traficul de putere şi resurse pe care-l face, ar merita deplin denumirea de "Pădurea fără rost!". Aşa, are un rost!, dar în mod vădit el nu are nimic de a face cu strălucirea, puritatea şi frumuseţea Ideii Europene. Un tărîm de care, vădit lucru, nici politicienii marilor state ale Europei - Franţa şi Marea Britanie, în primul rînd -, nu mai sunt în stare să se apropie!