Europa se menţine pe curs descendent

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 ianuarie 2010

Europa se menţine pe curs descendent

Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au scăzut ieri, pe fondul temerilor legate de faptul că limitarea creditarii în China ar putea afecta economia mondială.

Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au scăzut cu 3,6%, la 3.493 pence, ca urmare a declinului cotaţiilor metalelor de bază. Acţiunile "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de cupru, au coborât cu 4,6%, la 1.161,5 pence. Titlurile "Antofagasta" Plc, companie care deţine mine de cupru în Chile, au coborât cu 4,1%, la 996,5 pence.

Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cel mai mare producător siderurgic din Germania, au scăzut cu 1%, la 26,78 euro.

Acţiunile "Renault" SA, a doua companie auto din Franţa, au pierdut 3,7%, ajungând la 36,98 euro. UBS AG a modificat în sens negativ calificativul acordat titlurilor companiei auto: "vinde", de la "neutru".

Titlurile "Fiat" SpA, cel mai mare constructor auto din Italia, au pierdut 0,9%, afişând un preţ de 10,61 euro. Titlurile "Daimler" AG, cel mai mare producător mondial de camioane, res-pectiv al doilea constructor de automobile de lux la nivel internaţional, au scăzut cu 1,7%, la 36,10 euro. Acţiunile "Volkswagen" AG, cea mai mare companie auto din Europa, au scăzut cu 1,5%, la 59,81 euro.

Acţiunile "ASML Holding" NV, cel mai mare producător european de echipamente pentru semiconductori, au urcat cu 3,3%, la 23,42 euro. Compania a raportat, pentru ultimul trimestru din 2009, un profit superior aşteptărilor analiştilor.

Titlurile "STMicroelectronics" NV, cel mai mare producător de semiconductori din Europa, au urcat cu 1,5%, la 6,28 euro.

Acţiunile "Logitech International" SA, cel mai mare producător mondial de mouse-uri pentru computere, au urcat cu 3,4%, la 19,49 franci elveţieni. "Exane BNP Paribas" a modificat în sens pozitiv recomandarea acordată acestor acţiuni: "outperform", de la "neutral".

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,9%, la 5.464,04 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,9%, la 3.972,48, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,8%, la 5.930,23.

"Morgan Stanley" aduce scăderi în SUA

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au scăzut ieri, în deschidere, după ce "Morgan Stanley" a raportat rezultate sub aşteptări pentru ultimul trimestru din 2009.

Titlurile "Morgan Stanley", cea mai mare societate de brokeraj din lume, au coborât cu 1,3%, la 30,75 dolari. "Morgan Stanley" a obţinut un profit din operaţiunile continue de 413 milioane de dolari sau 14 cenţi/acţiune, în timp ce analiştii estimau 42 de cenţi/titlu.

Titlurile "Bank of America" Corp., cea mai mare bancă americană, au urcat cu 1%, la 16,49 dolari, chiar dacă aceasta a anunţat pierderi pentru ultimul trimestru din 2009 (5,2 miliarde de dolari, respectiv 60 de cenţi/acţiune).

La ora 9:51, indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 1%, la 1.138,85 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,2%, la 10.602,32, Nasdaq Composite - cu 0,9%, la 2.229,56.

Declin şi în Asia

Acţiunile de pe pieţele din Asia au scăzut ieri, după ce autorităţile de reglementare financiară din China le-au cerut unor bănci să limiteze creditarea, pe motiv că nu s-au aliniat cerinţelor de capital.

Acţiunile "China Construction Bank" Corp., a doua bancă din China, au scăzut cu 3,1% pe piaţa din Hong Kong, la 6,22 dolari HK. Titlurile "Bank of China" Ltd. au coborât cu 3,4%, la 3,95 dolari HK.

Titlurile "Ping An Insurance Group" Co., a doua companie de asigurări din China, au coborât cu 2,3%, la 66,05 dolari HK. Titlurile "China Life Insurance" Co. au pierdut 1,5%, ajungând la 36,50 dolari HK.

Titlurile "Nomura Holdings" Inc., cea mai mare societate de brokeraj din Japonia, au scăzut cu 3,8%, la 711 yeni. Acţiunile "Daiwa Securities Group" Inc. au coborât cu 2,4%, la 482 yeni, iar cele ale "Matsui Securities" Co. - cu 3,7%, la 654 yeni. "Credit Suisse Group" AG a redus calificativul acordat sectorului de brokeraj din Japonia: "market weight", de la "overweight".

Acţiunile "PetroChina" Co, cel mai mare producător de ţiţei din China, au scăzut cu 1,7%, la 9,40 dolari HK. Titlurile "Cnooc" Ltd., cel mai mare producător de petrol offshore din China, au coborât cu 1,2%, la 12,08 dolari HK.

Titlurile "Astellas Pharma" Inc., producător nipon de medicamente, care obţine 27% din vânzări în America de Nord, au urcat cu 2,7%, la 3.565 yeni, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora reforma preşedintelui SUA, Barack Obama, în domeniul sănătăţii va fi blocată.

Titlurile "Takeda Pharmaceutical" Co., cel mai mare producător de medicamente din Asia, care realizează 41% din cifra vânzărilor în America de Nord, au urcat cu 1,7%, la 4.000 yeni.

Acţiunile "Toyota Tsusho" Corp., filială a companiei auto "Toyota Motor" Corp., au cres-cut cu 6%, la 1.489 yeni. "Toyota Tsusho" va înfiinţa o societate mixtă cu exploratorul minier australian "Orocobre" Ltd. Acţiunile "Orocobre" au câştigat 32%, ajungând la 1,85 dolari australieni.

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 1,8%, la 21.286,17 puncte, Nikkei 225 al celei din Tokyo - cu 0,3%, la 10.737,52, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney a urcat cu 0,1%, la 4.868,20.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb