EUROPARLAMENTAR S&D, DESPRE MODIFICĂRILE LEGILOR JUSTIŢIEI DIN ROMÂNIA:  "Inacceptabile"

A.C.
Politică / 22 decembrie 2017

Peter Simon (Sursa foto: europarl.europa.eu)

Peter Simon (Sursa foto: europarl.europa.eu)

Europarlamentarul german Peter Simon (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor - S&D, din care face parte şi PSD) a menţionat că acţiunile Parlamentului privind legile justiţiei sunt "inacceptabile" şi califică situaţia din România drept "ciudată".

Peter Simon a precizat, pentru RFI, ca e "absolut sigur că evenimentele din prezent sunt cel puţin un motiv pentru Comisia Europeană să se gândească mai bine dacă e timpul să deschidă o procedură de infringement".

Europarlamentul german a declarat: "Din punct de vedere european, e puţin ciudat că în România lupta împotriva corupţiei, lupta pentru întărirea justiţiei, lupta pentru sprijinirea procurorilor în desfăşurarea meseriei lor nu este îmbunătăţită, ci, dimpotrivă, este împiedicată. E un pic ciudat. În mod normal, te-ai aştepta ca un stat membru al UE să încerce să devină mai bun din această perspectivă, dar în România se întâmplă pe dos. Încet-încet, ne obişnuim cu asta, vedem ce se întâmplă în Polonia, vedem evoluţiile din Ungaria, trendul este de slăbire a sistemului judiciar. Este complet inacceptabil. Cred că e bine că pe de o parte publicul din România şi pe de altă parte şapte ţări europene i-au spus clar Guvernului de la Bucureşti că se află pe un drum periculos".

Întrebat dacă crede că România riscă sancţiuni europene, după model polonez, el a spus că evenimentele din prezent sunt cel puţin un motiv pentru Comisia Europeană să arunce o privire mai atentă asupra situaţiei, să se gândească mai bine dacă e timpul să deschidă o procedură de infringement.

De asemenea, întrebat dacă va discuta cu reprezentanţii PSD, el a răspuns: "În primul rând, e clar că atunci când asemenea lucruri sunt făcute într-un stat membru, discuţia la nivel european nu trebuie să ţină cont de apartenenţa politică. Valorile europene nu sunt negociabile, nu au nimic de-a face cu stânga sau dreapta ori cu numele partidului care conduce ţara respectivă (...). Deci e clar că trebuie să avem o discuţie în Parlament, e clar că şi în familia politică va trebui să avem o asemenea discuţie, dar pentru mine (...), este evident că e important ca în orice stat membru baza legală pentru lupta împotriva corupţiei şi a spălării banilor să fie îmbunătăţită şi nu din contra. Iar din ce citesc eu despre România, indiferent ce partid conduce această ţară, mi se pare că se întâmplă exact opusul a ceea ce trebuie făcut".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb