EUROSTAT CONFIRMĂ: Sănătatea - finanţare derizorie în cadrul guvernării PSD

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 3 decembrie 2020


Suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la cheltuielile cu sistemul public de sănătate în anul 2018, conform barometrului publicat, ieri, de Eurostat. Conform datelor colectate de oficialii de la Bruxelles, autorităţile din ţara noastră au alocat în anul 2018 pentru sănătate doar 580 de euro pe cap de locuitor, aceasta fiind cea mai mică sumă înregistrată în rândul statelor membre ale Uniunii Europene.

Barometrul publicat ieri confirmă ceea ce preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi ministrul Nelu Tătaru au afirmat în mai multe rânduri: că guvernările PSD nu s-au preocupat deloc de modernizarea şi reformarea sistemului public de sănătate, de prevenţie şi de păstrarea în ţară a absolvenţilor facultăţilor de medicină.

Spre deosebire de România, statele membre cu cele mai mari sume alocate în 2018 sunt Danemarca (5.260 de euro pe cap de locuitor), Luxemburg (5.220 de euro) şi Suedia (5.040 de euro). Media la nivelul Uniunii Europene este de 2.982 euro pe cap de locuitor, foarte departe de cei 580 de euro alocaţi de guvernul Dăncilă în 2018.

Ca procent din Produsul Intern Brut, la nivelul Uniunii Europene cheltuielile cu sănătatea au reprezentat 9,9% din PIB în 2018.

În rândul statelor membre, cele mai mari ponderi au fost înregistrate în Germania (11,5% din PIB), Franţa (11,3% din PIB) şi Suedia (10,9% din PIB). Şi la acest capitol ne aflăm în coada clasamentului: în 2018, cheltuielile cu sănătatea făcute de guvernul Dăncilă au reprezentat doar 5,6% din PIB. La acest capitol, pe ultimul loc se situează doar Luxemburg cu cheltuieli de 5,3% din PIB, dar în statul respectiv condiţiile din sistemul de sănătate sunt optime, iar starea de sănătate a populaţiei este foarte bună.

Un capitol în care ne situăm nesatisfăcător este vârsta personalului angajat în acest sistem. Din totalul medicilor din ţara noastră, doar 31,3% au vârsta sub 35 de ani, 45,2% fiind în intervalul de vârstă 35-54 de ani, 18,1% în intervalul 55-64 de ani şi 5,4% fiind în vârstă de peste 65 de ani. Acest fapt arată că medicii tineri continuă să îşi caute locuri de muncă în străinătate, unde condiţiile din spitale pentru practicarea profesiei în scopul salvării vieţilor omeneşti sunt mult mai bune comparativ cu România.

Singurul domeniu în care s-ar putea spune că stăm bine în eurobarometrul privind sistemul de sănătate este numărul de paturi din spitale - 528,5 de paturi la 100.000 de locuitori cu mult peste media europeană de 392,64 paturi la 100.000 locuitori. Dar acest lucru nu este elocvent, deoarece statele dezvoltate din Uniunea Europeană au numărul de paturi la 100.000 de locuitori apropiat de media de mai sus sau mai jos decât ea (Franţa - 304,13; Olanda - 268,3; Italia - 258,54; Spania - 249,67, Suedia - 196,75) ceea ce arată că starea de sănătate a populaţiei din statele respective este foarte bună şi că finanţarea prevenţiei în sistemul de sănătate a dat roadele aşteptate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb