EXCLUSIV Procesul "Roman Copper" blochează privatizarea "Cupru Min"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Materii Prime / 10 mai 2012

Procesul "Roman Copper" blochează privatizarea "Cupru Min"

Interviu cu Joel Hayes, preşedintele "Roman Copper" Canada

Autorităţile române nu au notificat "Roman Copper" cu privire la situaţia actuală a procesului de privatizare a Cupru Min. Joel Hayes, preşedintele companiei canadiene, ne-a declarat în exclusivitate: "Actualul proces de privatizare nu a fost finalizat şi, până în momentul de faţă, nu am primit nicio notificare oficială din partea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri sau OPSPI prin care să ne fie adusă la cunoştinţă poziţia lor în acest sens. În orice caz, până la data la care actualul proces de privatizare nu este finalizat - fie pe cale amiabilă, urmând cursul firesc, fie în instanţă - nu putem vorbi de iniţierea unui nou proces de privatizare".

Roman Copper Corp., compania canadiană a cărei ofertă a fost declarată câştigătoare la licitaţia de privatizare organizată de OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie) pentru vânzarea Cupru Min Abrud SA, a dat statul în judecată. Compania susţine că OPSPI a încetat unilateral discuţiile pentru finalizarea procedurii de privatizare a Cupru Min. Autorităţile noastre sus-ţin că privatizarea a eşuat pentru că negocierile cu Roman Copper nu s-au încheiat în termenul legal şi au anunţat că licitaţia va fi reluată.

Joel Hayes, preşedintele companiei canadiene, ne-a mai spus că procedura de privatizare s-a realizat prin licitaţie cu strigare, nu prin negocieri. Prin urmare, fiind declarată câştigătoarea licitaţiei, Roman Copper a purtat cu partea română doar discuţii pentru finalizarea privatizării. "În orice caz, 10 zile (n.r. perioada menţionată de Ministerul Economiei ca fiind alocată negocierilor pentru semnarea contractului final) nu reprezintă un termen rezonabil pentru finalizarea discuţiilor în legătură cu un contract atât de complex", susţine preşedintele Roman Copper.

Singurul motiv pentru care contractul nu a fost semnat a constat în refuzul Ministerului Economiei şi al OPSPI de a formaliza, până la aceas-tă dată, finalizarea procedurii de privatizare prin semnarea contractului, în ciuda solicitărilor repetate ale companiei canadiene, mai afirmă Joel Hayes.

Domnia sa ne-a mai precizat: "Sub-liniez că fiind în prezenţa unei licitaţii cu strigare, nu s-au purtat negocieri, ci au avut loc doar discuţii finale prealabile semnării. Deşi iniţial discuţiile au avut un curs normal, pe data de 6 aprilie, contrar oricărei bune-credinţe şi oricăror reguli privind privatizarea, am fost notificaţi că semnarea trebuia să aibă loc în aceeaşi zi şi s-au solicitat condiţii suplimentare, inclusiv pretenţii de a schimba termeni nenegociabili". Preşedintele Roman Cooper a menţionat că în ciuda faptului că reprezentanţii companiei canadiene s-au prezentat pentru semnare, autorităţile au refuzat, în mod inexplicabil, şi nu le-au pus la dispoziţie contractul pentru semnare, iar în prezent partea română refuză în continuare sem-narea.

După finalizarea procesului de licitaţie, în data de 26 martie, Roman Copper Corp. a fost declarată câştigătoare de către statul român, numai că OPSPI a decis, după zece zile de negocieri, să nu semneze contractul cu compania canadiană. OPSPI a anunţat că nu va fi semnat cu Roman Copper niciun contract de vânzare a companiei Cupru Min, întrucât termenul limită pentru realizarea aces-tui lucru a expirat în data de 6 aprilie, la ora 24.00, moment până la care cele două părţi nu s-au înţeles asupra clauzelor contractuale.

Partea română susţine că a cerut firmei canadiene să constituie un depozit colateral de 32,27 milioane eu-ro, pentru a garanta, astfel, realizarea investiţiilor de mediu şi să plăteas-că suma pentru acţiuni, de 200,7 milioane euro, în termen de 30 zile de la obţinerea avizului Consiliului Concurenţei şi autorizaţiei integrate de mediu - ambele fiind condiţii suspensive în contract. De asemenea, partea română a cerut publicarea imediată a contactului de privatizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb