EXCLUSIVITATE: GUVERNATORUL BĂNCII CENTRALE A EMIRATELOR ARABE UNITE: "Criza din Europa a avut efecte limitate asupra noastră"

REDACŢIA
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 decembrie 2012

Excelenţa Sa Sultan Bin Nasser Al Suwaidi, Guvernatorul Băncii Centrale a Emiratelor Arabe Unite, a făcut o scurtă prezentare a sistemului bancar din Emiratele Arabe Unite, pe data de 27 noiembrie 2012, la Grand Millennium Hotel Al Wahda din Abu Dhabi, în timpul unei conferinţe de presă, ocazionată de a 41-a aniversare a zilei Naţionale a Emiratelor Arabe Unite. Această conferinţă a fost pusă la dispoziţia ziarului BURSA, în exclusivitate pentru România, prin amabilitatea doamnei Marcela Ganea, persoana locală de contact a Agenţiei de presă Emirateze.

Excelenţa Sa Sultan Bin Nasser Al Suwaidi, Guvernatorul Băncii Centrale a Emiratelor Arabe Unite, a făcut o scurtă prezentare a sistemului bancar din Emiratele Arabe Unite, pe data de 27 noiembrie 2012, la Grand Millennium Hotel Al Wahda din Abu Dhabi, în timpul unei conferinţe de presă, ocazionată de a 41-a aniversare a zilei Naţionale a Emiratelor Arabe Unite. Această conferinţă a fost pusă la dispoziţia ziarului BURSA, în exclusivitate pentru România, prin amabilitatea doamnei Marcela Ganea, persoana locală de contact a Agenţiei de presă Emirateze.

Efectele crizei din Europa asupra Emiratelor Arabe Unite (EAU) au fost foarte limitate, ne-a declarat Sultan Bin Nasser Al Suwaidi, Guvernator al Băncii Centrale a EAU. "Noi avem relaţii foarte restrânse cu Europa, surprinzător poate pentru dumneavoastră: mai puţin de 2% din activele noastre sunt plasate în numai trei ţări: Germania, Marea Britanie şi Franţa. Drept urmare, putem spune că, practic, nu există nici un efect advers al crizei europene asupra EAU", ne-a explicat domnia sa.

În ceea ce priveşte criza din Dubai, generată de creditele acordate GRE (government-related entities - unităţi afiliate guvernului), aceas-ta a reprezentat o criză imobiliară, ne-a explicat guvernatorul, care a continuat: "Este posibil să fie o consecinţă a evoluţiilor de după 2008, preţurile au urcat foarte mult şi s-a creat o bulă speculativă. Drept urmare, criza a făcut ca preţurile să scadă şi excesul de capacitate în domeniul imobiliar trebuia să fie absorbit. Şi suntem norocoşi în Regiunea Golfului, deoarece suntem într-o zonă unde există cererea şi abilitatea de a absorbi surplusul din imobiliare apărut ca urmare a crizei din 2008, aşa că nu pot să spun că a fost complet absorbită dar în esenţă s-a resorbit. Criza a trecut. Au existat victime după criză dar este normal, deoarece în toate regiunile lumii, crizele elimină câteva companii, iar viaţa merge mai departe".

Rezervele Emiratelor Arabe Unite sunt de trei ori mai mari decât valoarea datoriilor acoperite cu diferite instrumente, dintre care majoritatea sunt active străine lichide de prim rang. Banca Centrală nu investeşte în acţiuni sau în active de categoria a doua, în instrumente guvernamentale sau semi-guvernamentale. "Drept urmare, am fost capabili să generăm un volum mare de capital pe durata crizei, ca urmare a modelului nostru de investiţii", arată Sultan Bin Nasser Al Suwaidi.

Rezervele Băncii Centrale din Emiratele Arabe Unite constau în capital şi rezerve de capital în titluri străine şi instrumente ale guvernelor locale. "Totul este transpus în instrumente, nimic în active lichide", potrivit domniei sale.

Investiţiile fondurilor suverane ale emiratelor membre ale EAU au crescut peste tot în lume, arată Sultan Bin Nasser Al Suwaidi.

Banca Centrală a Emiratelor Arabe Unite (EAU) este responsabilă cu reglementarea şi supervizarea băncilor şi a altor instituţii financiare din statul din Golf. Sistemul bancar al EAU include 23 de bănci locale, cu 807 sucursale, 23 de unităţi de electronic banking şi 87 puncte de plată. De asemenea, există 6 bănci din ţările din Consiliul de Cooperare Al Golfului care îşi au sediile principale aici, una dintre acestea având şi o sucursală. Cele şase instituţii se află în plină expansiune, ne-a declarat Sultan Bin Nasser Al Suwaidi.

În EAU există şi 22 de bănci străine, cu 83 de sucursale şi 52 de unităţi de electronic banking. Participarea la sistemul financiar este foarte avansată în EAU, ţara având 113 reprezentanţe, 25.000 de societăţi financiare, 23 firme de investiţii, 120 de case de schimb valutar, 4.346 agenti.

"Sumele fondurilor consolidate şi ale fondurilor naţionale se prezintă după cum urmează: totalul activelor şi pasivelor sistemului nostru bancar este de 1,7 trilioane de Dirhami, iar totalul creditelor şi avansurilor este de 1 trilion şi 90 de miliarde de Dirhami. Capitalurile şi rezervele echivalează cu 174 miliarde de Dirhami. Cursul de schimb este de 3.67 Dirhami pentru 1 dolar şi 4.5 Dirhami pentru 1 euro", ne-a explicat Guvernatorul Băncii Centrale a EAU.

În EAU există şi 8 bănci islamice cu active şi pasive totale de 233 miliarde Dirhami, care trebuie scăzute din cifrele cu privire la sistem, deoarece cifrele sunt consolidate. Profitul băncilor islamice la data de 31 octombrie a fost de 3 miliarde de dirhami.

Cea mai importantă reglementare bancară pe care EAU îl implementează este Basel III, care ar urma să fie finalizat în anul 2019. Sultan Bin Nasser Al Suwaidi ne-a precizat, însă, că băncile din UAE nu au nici o problemă din acest punct de vedere, deoarece ele corespund integral celor mai stricte standarde internationale şi cerinţe de lichiditate. Domnia sa a adăugat: "Cu toate acestea, nu avem o piaţă foarte puternică a datoriilor în Emiratele Arabe Unite, astfel că trebuie să facem în aşa fel încât să o dezvoltăm, pentru a permite firmelor să emită obligaţiuni şi sukuk - acesta este echivalentul islamic al obligaţiunilor în sistemul bancar islamic. Suntem, de asemenea, preocupaţi de stabilitatea financiară; EAU au realizat prima lor reformă privind stabilitatea în Septembrie, care urmează să fie supusă unor îmbunătăţiri. Ea are nevoie de îmbunătăţiri nu doar în regiune, ci în întreaga lume. Cealaltă mare preocupare majoră pe care o avem este protecţia consumatorilor, şi ea a apărut ca urmare a crizei financiare globale din 2007-2008. Banca Centrală trebuie să emită reglementări care să protejeze interesele consumatorului. A treia preocupare este incluziunea financiară, şi este foarte important ca toate ţările să includă toate regiunile, toate sectoarele şi să ofere servicii bancare şi financiare în întreaga economie".

Banca Centrală a EAU respectă sancţiunile ONU, reglementările internaţionale şi cele bilaterale emise de UE sau SUA, atunci când ele se aplică instituţiilor financiare ale acestei ţări, astfel încât acestea să fie protejate de consecinţe adverse. "Astfel, dacă sunt impuse sancţiuni asupra anumitor ţări, ca de exemplu Iran, instituţiile noastre financiare respectă aceste sancţiuni în toate modurile posibile", precizează Sultan Bin Nasser Al Suwaidi.

Piaţa aurului este liberă în Emiratele Arabe Unite, orice persoană, fizică sau juridică, putând să cumpere aur, indiferent de naţionalitate.

Rata naţională de economisire este de de aproximativ 25%. Autorităţile nu cunosc cifra exactă, din cauză că nu există un instrument precis pentru a o măsura, încă se lucrează în acest sens. "Nivelul economiilor individuale este foarte greu de cunoscut la nivelul sistemului bancar; cred că este mai uşor de văzut pe piaţa datoriilor", consideră guvernatorul Băncii Centrale a EAU.

Rata dobânzii pentru creditele comerciale variază, în funcţie de standardele clientului, de la rate mari pentru firme, până la rate mici pentru societati şi GRE. Nu există o rată fixă, s-a renunţat la politica ratei fixe cu mult timp în urmă.

"Atunci când avem bănci care întâmpină dificultăţi, intervenim pentru a le restructura. În majoritatea cazurilor, ele sunt unite cu alte bănci. Acest lucru s-a întamplat în anii '80, anii '90 şi, chiar şi mai recent, au existat cazuri unde băncile s-au aflat sub presiune, dar deponenţii nu au pierdut nici un ban. Sigur, s-a întamplat ca acţionarii să piardă bani, dar deponenţii nu au pierdut nici un ban în EAU", susţine Sultan Bin Nasser Al Suwaidi.

În ceea ce priveşte o posibilă creştere a numărului băncilor islamice, domnia sa consideră că rămâne la latitudinea oamenilor să ceară acest lucru.

"Politica guvernului este libertatea de a alege. Am văzut bănci care au trecut de la sistemul convenţional la cel islamic. Dar până la urmă este decizia oamenilor: primesc servicii bune? Plătesc rate ale dobânzii rezonabile? Popularitatea băncilor, inclusiv a celor islamice, este determinată de către oameni", precizează oficialul.

În Emiratele Arabe Unite, creditele sunt acordate fără discriminare. Numărul expaţilor care au contractate credite îl depăşeşte pe cel al cetăţenilor, dar, totodată, trebuie ţinut cont de faptul că aproape 90% din populaţia EAU este formată din expaţi.

Problemele sistemului bancar din EAU vizează obţinerea stabilităţii financiare, protecţia băncilor noastre şi a instituţiilor financiare, împotriva oricăror practici negative sau deviaţii de la practicile bancare normale. "Cel mai mare risc este riscul de credit. Rata creditării în EAU este în prezent de 3.5% - 4.5% . Dacă, în timp, economia va continua să crească cu rata curentă de peste 4%, nu vedem nici un pericol. Urmărim cu atenţie creşterea portofoliului de credite. Alte preocupări care sunt relevante pentru sistemele bancare occidentale nu sunt atât de relevante aici, pe piaţa din Golf sau din Emiratele Arabe Unite. Majoritatea băncilor noastre sunt bănci comerciale de retail, care, după cum se ştie, performează mai bine decât alte tipuri de bănci pe timpul crizei, deoarece se bazează pe deponenţi mici şi împrumută bani predominant clienţilor mici. Ele deservesc economia reală, în timp ce băncile occidentale deservesc economia financiară. Astfel, preocupările acestora sunt diferite", ne-a declarat Sultan Bin Nasser Al Suwaidi.

Statul arab este foarte integrat în economia globală, ceea ce face să fie vulnerabilă la evoluţia acesteia. Guvernatorul Băncii Centrale a EAU ne-a explicat: "Dacă economia mondială are o rată rezonabilă de creştere, este bine pentru noi. Dacă economia mondială încetineşte periculos de mult, atunci evident că toată lumea este în pericol. Dar conform estimărilor FMI, economia mondială va continua să crească în 2013 şi în 2014 cu o rată rezonabilă, deşi estimările au fost puţin reduse. Aşa că preocuparea noastră este economia globală, deoarece suntem integraţi în economia mondială. Urmărim criza din jurul nostru, totuşi, aceasta fiind preocuparea noastră.

Câteodată, suntem îngrijoraţi de evoluţiile externe din regiune: am fost îngrijoraţi în anii '80 de războiul dintre Iran şi Irak, şi în anii '90 când Irakul a invadat Kuweitul. Aşa că, dacă, în viitorul apropiat, s-ar întâmpla ceva, ca de exemplu un război, am fi desigur îngrijoraţi. Dar nu putem controla asta. Ce putem controla sunt problemele interne, cum ar fi frauda, şi avem factori care să o diminueze şi care să ofere soluţii pentru aceste riscuri".

În ceea ce priveşte criza din Europa, domnia sa consideră că statele care au, în prezent, probleme îşi vor reveni. "Irlanda şi-a revenit deja, iar Portugalia este cea de-a doua care începe să îşi revină. Emiratele Arabe Unite se implică în ajutorarea statelor, dar nu prin cumpărarea de obligaţiuni, de exemplu; în mod normal căutăm instrumente cotate ca adecvate pentru investiţii", arată domnia sa.

Sultan Bin Nasser Al Suwaidi este de părere că FMI, asemeni altor organizaţii, are nevoie ca, din când în când, să fie supus unui proces de reformă. "FMI este implicat în procesele de luare a deciziilor în ţările în curs de dezvoltare, dar cred că acestea nu au un cuvânt suficient de important de spus în acest proces", a subliniat guvernatorul Băncii Centrale a EAU.

Explicaţii cu privire la legea islamică:

Băncile islamice operează în baza conceptului Shariah, care provine din Coran. Coranul interzice realizarea de profit exclusiv de pe urma tranzacţiilor financiare, aşa cum este cazul instituţiilor financiare care au dezvoltat instrumente speculative, tocmai cu scopul creşterii valorii activelor lor.

În principiu, conceptul Shariah funcţionează după cum urmează: 1) Deponentul depune banii la bancă şi aceasta garantează că îi va restitui. 2) Banii pot fi retraşi oricând. 3) Banca vă poate cere o taxă pentru a avea grijă de banii dumneavoastra şi vă poate plăti hibah (dar) dacă ea consideră că este cazul. 4) În mod normal, acest concept este folosit în cazul activităţilor de acceptare de depozite, a serviciilor de custodie şi a seifurilor. Aceasta se numeşte Wadiah - custodie sau păstrare în siguranţă - care presupune că depuneţi banii sau alte active în bancă pentru a fi păstrate în siguranţă şi banca va garanta siguranţa obiectelor pe care le păstrează. Hibah (Dar) se referă la o plată efectuată în mod voluntar în schimbul unui avantaj obţinut. De exemplu, în cazul economisirilor realizate în baza Wadiah, în mod normal, băncile vor plăti deponenţilor lor hibah, chiar dacă deţinătorii conturilor intenţionează doar să ţină economiile lor în bănci pentru a le şti în siguranţă. Qard (creditul fără dobândă) funcţionează după cum urmează: un credit este acordat pe o perioada fixă, prin bunăvoinţa creditorului, iar debitorul este obligat să plătească doar suma împrumutată. Totuşi, dacă doreşte, debitorul poate să plătească o sumă suplimentară (fără să promită) ca o modalitate de a-i mulţumi creditorului.

Scurtă biografie:

Excelenţa Sa Sultan Bin Nasser Al Suwaidi, Guvernator al Băncii Centrale a Emiratelor Arabe Unite, şi-a început cariera în 1978, în departamentul de finante şi administraţie al Autorităţii pentru Investitii din Abu Dhabi (Adia), cel mai mare fond suveran de investiţii din lume. A devenit guvernator al Băncii Centrale a Emiratelor Arabe Unite (EAU) în anul 1991.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb