Explozie puternică la Istanbul, soldată cu cel puţin 10 morţi

Ioana Dogaru
Internaţional / 12 ianuarie 2016

Explozie puternică la Istanbul, soldată cu cel puţin 10 morţi

Actualizare 19:14 Iohannis: "Condamn atentatele din Turcia şi Irak; reiterez determinarea României de a lupta împotriva terorismului"

Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat astăzi atentatele care au avut loc în ultimele două zile la Istanbul şi Bagdad şi a reiterat determinarea României de a lupta, alături de comunitatea internaţională, împotriva terorismului.

"Terorismul face, din păcate, numeroase victime la început de an. Condamn atentatele din Turcia şi Irak şi reiterez determinarea României de a lupta, alături de comunitatea internaţională, împotriva terorismului. Cred că e nevoie de mai multă fermitate şi coordonare a eforturilor tuturor statelor lumii pentru a combate acest flagel'', a transmis preşedintele, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Totodată, şeful statului a transmis condoleanţe familiilor victimelor atentatelor.

''Transmit condoleanţe familiilor victimelor şi exprim solidaritatea României cu autorităţile statelor afectate în aceste momente de grea încercare", a afirmat Iohannis.

(S.A.)

---------

Actualizare 18:14 Premierul Turciei: "ISIS, responsabil pentru explozia din centrul Istanbulului"

Premierul turc Ahmet Davutoglu afirmă că gruparea Statul Islamic (ISIS) se află în spatele atacului sinucigaş de la Istanbul, soldat cu zece morţi, majoritatea turişti germani, transmite AP.

Turcia este hotărâtă să lupte împotriva grupării jihadiste până când aceasta nu va mai reprezenta "o ameninţare", a declarat Davutoglu.

(S.A.)

---------

Actualizare 17:45 MAE: Niciun cetăţean român nu a fost afectat în explozia din Turcia

Ministerul Afacerilor Externe transmite, prin intermediul unui comunicat remis redacţiei, că niciun cetăţean român nu a fost afectat în explozia din central turistic al Istanbulului.

"Potrivit informaţiilor obţinute, până la acest moment, de către Consulatul General al României la Istanbul de la autorităţile locale şi de la spitalele locale, niciun cetăţean român nu a fost afectat în explozia produsă (...) în districtul istoric Sultanahmet din Istanbul", se arată în comunicat.

MAE precizează că oficiul consular român monitorizează cu prioritate cazul, este în legătură cu autorităţile competente şi este pregătit să acorde asistenţă consulară de specialitate, dacă situaţia o va impune.

(S.A.)

----------

Actualizare 17:20 Nouă dintre cele zece persoane ucise sunt germani

Nouă dintre cele zece persoane ucise astăzi în atacul sinucigaş cu bombă, în centrul turistic al Istanbulului, sunt germani, transmite DPA.

O sursă din cadrul Biroul premierului turc a declarat că printre persoanele ucise în zona Sultanahmet se află şi germani. Potrivit agenţiei turce Anadolu, controlată de stat, premierul Ahmet Davutoglu a discutat cu Angela Merkel.

"Suntem profund îngrijoraţi de faptul că cetăţeni germani s-ar putea afla şi probabil se află printre victime şi răniţi", a declarat anterior Merkel la Berlin.

(S.A.)

----------

Actualizare 16:38 Ponta: "Terorismul este un duşman al umanităţii în ansamblu"

Terorismul este un duşman al umanităţii în ansamblu, a scris fostul premier Victor Ponta, astăzi, într-o postare pe pagina de socializare, el exprimându-şi compasiunea şi solidaritatea cu victimele tragediei de la Istanbul.

"Îmi exprim compasiunea şi solidaritatea cu victimele, familiile şi autorităţile din Turcia în urma tragediei de azi de la Istanbul! Terorismul este un duşman al umanităţii în ansamblu şi doar eforturile comune pot da roade în combaterea sa!", a scris Ponta pe Facebook.

(A.L.)

----------------

Actualizare 15:43 Paravion: Turiştii români solicită să se întoarcă din Istanbul după explozia de marţi

Agenţiile de turism au primit, în ultimele ore, zeci de solicitări din partea turiştilor români care vor să se întoarcă din Istanbul, după explozia puternică de marţi dimineaţă, soldată cu cel puţin 10 morţi şi 15 răniţi.

Astfel, imediat după explozia petrecută în apropierea Moscheii Albastre, obiectiv turistic recunoscut al Istanbulului, turiştii români au început să reacţioneze, potrivit unui comunicat al agenţiei de turism Paravion, remis Agerpres. Aceştia au luat de urgenţă legătura telefonic cu specialiştii agenţiei pentru a găsi cea mai rapidă metodă de a se reîntoarce în ţară, precizează sursa citată.

"Istanbulul este una dintre cele mai accesate destinaţii de către turiştii români, vorbim de ordinul miilor, care îl vizitează anual. În momentul de faţă analizăm baza de date cu toţi românii care sunt deja acolo sau urmează să plece către Instabul în următoarele săptămâni, pentru a fi 100% pregătiţi operaţional. Am început, deja, să primim telefoane pentru a se întoarce repede în ţară şi depunem toate eforturile pentru a găsi varianta optimă şi cea mai convenabilă. Până la acest moment, companiile aeriene nu au anunţat nimic în acest sens", a declarat Remus Vişan, managing director Paravion şi vicepreşedinte al ANAT.

(I.D.)

-------

Actualizare 15:23 MAE condamnă "cu fermitate" atacul terorist din Turcia

Ministerul Afacerilor Externe condamnă "cu fermitate" atacul terorist care a avut loc astăzi în districtul istoric Sultanahmet, Istanbul, se arată într-un comunicat al instituţiei remis redacţiei.

"În aceste momente dificile, MAE transmite sincere condoleanţe familiilor victimelor acestui act atroce, precum şi speranţa pentru recuperarea rapidă a persoanelor rănite în explozie. Totodată, în aceste momente de profundă tristeţe, Ministerul Afacerilor Externe reiterează solidaritatea cu poporul turc, precum şi susţinerea pentru eforturile autorităţilor turce în combaterea tuturor formelor de terrorism", se mai arată în comunicat.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe exprimă "întreaga sa compasiune" celorlalte state ai căror cetăţeni au căzut victime atacului.

(S.A.)

--------

Actualizare 14:54 Vicepremierul turc: Autorul atentatului de la Istanbul, un sirian născut în 1988

Autorul atentatului sinucigaş de la Istanbul soldat cu zece morţi şi 15 răniţi a fost identificat ca fiind un sirian născut în 1998, a anunţat vicepremierul turc, citat de AFP şi Reuters.

Vicepremierul turc Numan Kurtulmus a mai spus că majoritatea celor ucişi sunt cetăţeni străini, transmit sursele citate. Potrivit acestuia, doi dintre cei 15 răniţi se află în stare gravă.

(I.D.)

---------

Actualizare 14:40 MAE: Cazul exploziei de la Istanbul, monitorizat cu prioritate

Consulatul General al României la Istanbul a întreprins, în regim de urgenţă, demersurile specifice pe lângă autorităţile locale turce pentru a verifica dacă au fost afectaţi cetăţeni români în urma exploziei produse marţi, iar verificările sunt în curs, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un răspuns la o solicitare Agerpres.

"Autorităţile turce au demarat o anchetă în acest caz. Consulatul General al României la Istanbul monitorizează cu prioritate cazul, este în legătură cu autorităţile competente şi este pregătit să acorde, la nevoie, asistenţă consulară de specialitate", precizează MAE.

(I.D.)

---------

Actualizare 13:53 Preşedintele Erdogan susţine că atacatorul sinucigaş este un sirian

Explozia produsă astăzi la Istanbul şi soldată cu cel puţin 10 morţi şi 15 răniţi a fost comisă de un atacator sinucigaş sirian, iar printre victime se află atât cetăţeni turci, cât şi străini, a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit Reuters.

(S.A.)

----------

Actualizare 13:45 Autorităţile impun o interdicţie temporară asupra transmisiilor posturilor TV

Guvernul turc a impus o interdicţie temporară asupra transmisiilor posturilor de televiziune după explozia puternică produsă marţi dimineaţă la Istanbul şi soldată cu cel puţin 10 morţi şi 15 răniţi, transmite DPA.

Vicepremierul turc Numan Kurtulmus a emis un ordin în acest sens, a anunţat RTUK, autoritatea turcă de monitorizare a audiovizualului.

Un reporter DPA a întâmpinat dificultăţi atunci când a intenţionat să se apropie de locul incidentului şi să fotografieze, în timp ce postul CNN Turk a anunţat că s-a confruntat cu "restricţii" neclare în acoperirea evenimentului.

(S.A.)

---------

Actualizare 12:59 Premierul Davutoglu a convocat o reuniune de criză la Ankara

Premierul turc Ahmet Davutoglu a convocat marţi o reuniune de criză la Ankara după explozia de la Istanbul produsă în cursul dimineţii şi soldate cu cel puţin 10 morţi şi 15 răniţi, relatează AFP.

La reuniune vor lua parte principalii oficiali turci din domeniul securităţii, printre care ministrul de interne Efkan Ala şi şeful Serviciului de informaţii turc (MIT) Hakan Fidan, a precizat o sursă guvernamentală turcă, citată de AFP.

Şeful guvernului turc "a fost în prealabil informat despre evoluţiile" de la Istanbul de către ministrul de interne, transmite sursa citată.

(I.D.)

----------

Actualizare 12:00 Zece morţi şi 15 răniţi în explozia de la Istanbul

Zece persoane au murit şi 15 au fost rănite în explozia puternică produsă marţi în piaţa Sultanahmet din Istanbul, informează Reuters, care îl citează pe guvernatorul Istanbulului.

Totodată, canalul de televiziune Haberturk a relatat că se pare că deflagraţia a fost produsă de un atacator sinucigaş.

(I.D.)

-------

O puternică explozie s-a produs marţi în piaţa Sultanahmet din Istanbul, mai multe persoane fiind rănite, relatează AFP şi Reuters.

Martori prezenţi la locul incidentului au declarat că au auzit o deflagraţie puternică, iar pe imaginile difuzate de canalul CNN Turk se pot vedea maşini ale poliţiei şi serviciului de ambulanţă. Cauza exploziei nu este deocamdată cunoscută. Forţele de poliţie au încercuit zona, precizează sursele citate.

Cauza exploziei nu este deocamdată cunoscută. Forţele de poliţie au încercuit zona.

Conform agenţiei de presă Dogan, deflagraţia s-a produs nu departe de Palatul Topkapî şi de Moscheea Albastră.

Potrivit AFP, în explozie au fost rănite mai multe persoane.

Explozia s-a produs la ora locală 10:18 (8:18 GMT) şi a fost auzită până în piaţa Taksim, situată la câţiva kilometri depărtare de Sultanahmet, conform unui martor citat de AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acum inteleg de ce UE li-a dat o tona de bani Turciei sa stea imigrantii la ei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb