EXTINZÂNDU-ŞI SERVICIILE DE SPECIALITATE BMW Group şi Daimler AG creează un nou jucător global pe segmentul de mobilitate

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 25 februarie 2019

BMW Group şi Daimler AG creează un nou jucător global pe segmentul de mobilitate

BMW Group şi Daimler AG îşi extind serviciile de mobilitate, ca să creeze un nou jucător global care va oferi utilizatorilor mobilitate urbană sustenabilă. Cele două companii investesc peste 1 miliard de euro, în total, pentru dezvoltarea şi interconectarea mai îndeaproape a serviciilor proprii de car-sharing, ride-hailing, staţii de încărcare pentru vehicule electrice şi transport multimodal. Cooperarea celor două societăţi presupune cinci verticale: REACH NOW pentru servicii multimodale, CHARGE NOW - pentru staţii de încărcare electrică, FREE NOW - pentru taxi ride-hailing, PARK NOW - pentru parcare şi SHARE NOW - pentru car-sharing, anunţă un comunicat de presă.

Dieter Zetsche, director al Consiliului de conducere al Daimler AG şi director Mercedes-Benz Cars, a declarat: "Serviciile noastre de mobilitate reunesc o bază consistentă de utilizatori, iar acum facem următorul pas strategic - reunim puterea şi expertiza a 14 branduri de succes şi investim pes­te 1 miliard de euro pentru înfiinţarea unui nou jucător pe piaţa de mobilitate urbană, aflată într-un ritm de creştere accelerat". Domnia sa a continuat: "Prin crearea unei reţele inteligente de parteneriate, vom avea posibilitatea de a defini mobilitatea urbană, în prezent şi în viitor, şi de a potenţa la maximum beneficiile oferite de oportunităţile des­chise de digitalizare, shared-services şi nevoia crescută de mobilitate a clienţilor noştri. De asemenea, suntem deschişi spre viitoare colaborări cu alţi furnizori, inclusiv startup-uri şi jucători cu experienţă. În calitate de producători de top, avem standarde de lungă durată atât în industria automobilelor, cât şi pentru clienţii noştri. În domeniul cu vehicule premium, vom continua să concurăm pentru clienţi. Dar noul nostru portofoliu de servicii de mobilitate urbană individuală on-demand reprezintă o extindere firească a afacerii pe lanţul valoric. În cele din urmă, dorim să le oferim clienţilor noştri cât mai multe opţiuni pentru a ajunge din punctul A în punctul B. Pe scurt, este vorba despre a conduce, a călători sau a alege o maşină".

La rândul său, Harald Kruger, director al consiliului de conducere BMW AG, a menţionat: "Creăm acum un jucător global care va schimba regulile jocului. Cei 60 de milioane de utilizatori pe care îi avem în prezent vor beneficia de un ecosistem sustenabil, perfect integrat, de servicii de car-sharing, ride-hailing, parcare, staţii de încărcare şi servicii de transport multimodal. Avem o viziune clară: aceste cinci servicii vor fuziona şi mai mult pentru a forma un singur portofoliu de servicii de mobilitate, ce va include o flotă de maşini electrice şi autonome care se încarcă şi parchează autonom, interconectându-se cu alte modalităţi de transport. Acest portofoliu de servicii va fi un punct cheie în strategia noastră ca furnizor de mobilitate. Cooperarea este modalitatea perfectă pentru noi de a ne maximiza şansele de reuşită într-o piaţă aflată în plină dezvoltare, în timp ce vom împărţi investiţiile. Ne îndreptăm în mod clar către creştere şi, împreună, vom continua să investim consistent în serviciile noastre comune de mobilitate. Aşa cum ne dorim să adăugăm noi opţiuni de transport, vrem să ajungem la cât mai mulţi oameni din oraşele din întreaga lume, îmbunătăţind astfel calitatea vieţii urbane".

În România, Daimler AG este prezent încă din anul 2017 pe segmentul de mobilitate urbană, atunci când Intelligent Apps, parte a companiei Daimler Mobility Services, a achiziţionat în proporţie de 100% start-up-ul românesc Clever.

Andrei Frunză, General Manager Clever, subliniază: "Suntem foarte entuziasmaţi de acest parteneriat între grupurile Daimler AG şi BMW în domeniul serviciilor de mobilitate. Vorbim deja la nivel global despre o nouă viziune care integrează serviciile de transport public cu cele de taxi sau car-sharing, aşa cum evidenţiază şi parteneriatul de astăzi. Suntem mândri că o inovaţie 100% românească, aşa cum este Clever, este astăzi susţinută de expertiza şi viziunea acestor doi mari jucători globali, ceea ce ne oferă perspective excelente pentru dezvoltare şi creştere pe piaţa din România. Clever a devenit în mai puţin de 5 ani, prin inovaţie şi investiţii susţinute, lider pe piaţa locală pe segmentul aplicaţiilor mobile de taxi, având în prezent peste 1 milion de utilizatori şi 30.000 de şoferi prezenţi în aplicaţie. Acest nou parteneriat ne responsabilizează să continuăm să aducem în România cele mai noi soluţii şi servicii în domeniul mobilităţii urbane şi să fim mereu, la rândul nostru, generatori de inovaţie în beneficiul clienţilor noştri".

Serviciile de mobilitate ale celor două companii se bazează pe o experienţă vastă şi pe o bază solidă de utilizatori, cu un total cumulat de peste 60 de milioane de clienţi activi, în prezent.

Noul portofoliu de mobilitate va fi uşor de accesat, intuitiv de utilizat şi adaptat nevoilor clienţilor. Ecosistemul său integrat şi sustenabil va face mobilitatea mai convenabilă - deoarece oraşele reprezintă locul unde se va decide viitorul mobilităţii, mai arată comunicatul citat, care subliniază că acest lucru este confirmat de alegerea Berlinului ca bază pentru sediul organizaţiei: "În următorii câţiva ani vom asista la crearea a 1.000 de noi locuri de muncă în întreaga lume - inclusiv în Berlin şi Germania. După o fază iniţială de investiţii şi creştere, noul grup de parteneriate va oferi o perspectivă atractivă de profitabilitate, care va fi decisivă pentru succesul său".

Cu ajutorul serviciilor lor comune de mobilitate, BMW Group şi Daimler AG răspund nevoilor de mobilitate prezente şi viitoare, cu accent pe oraşe. Digitalizarea este un facilitator deoarece creează noi oportunităţi pentru mobilitatea individuală. De-a lungul timpului, clienţii vor putea să utilizeze şi să folosească opţiuni de mobilitate suplimentare de la flotele autovehiculelor autonome electrice care sunt disponibile la cerere, se încarcă, se parchează şi se conectează cu alte moduri de transport dincolo de drum sau de şine. Promisiunea de siguranţă şi confort a celor doi producători germani de top de echipamente originale (OEMs) oferă baza pentru a găsi cea mai bună soluţie de mobilitate urbană, într-o competiţie globală pe acest segment.

REACH NOW, CHARGE NOW, FREE NOW, PARK NOW şi SHARE NOW reprezintă soluţii inovatoare ale BMW Group şi Daimler AG pentru oraşele şi municipalităţile care doresc să aibă un flux de trafic eficient şi sustenabil. Datorită serviciilor deja existente, grupul de entităţi partenere dispune deja de resurse semnificative pentru a susţine şi a spori în mod sistematic mobilitatea urbană durabilă.

‣ REACH NOW oferă unui număr de peste 6,7 milioane de utilizatori acces simplu şi direct la o varietate de servicii de mobilitate printr-o singură platformă multimodală, conform comunicatului citat. Aces­ta arată că aplicaţiile REACH NOW vor oferi o mulţime de opţiuni de a ajunge dintr-un punct în altul, permiţându-le utilizatorilor să rezerve şi să plătească direct pentru trans­portul în comun şi pentru alte opţiuni de mobilitate, cum ar fi car-sharing, ride-hailing şi închirieri de biciclete. REACH NOW va fi condus de Daniela Gerd tom Markotten ca Director Executiv (CEO) alături de Johannes Prantl ca Director Financiar (CFO).

‣ CHARGE NOW este un serviciu al Digital Charging Solutions GmbH (DCS), iar reţeaua sa extinsă de încărcare electrică este un actor cheie pentru condusul cu zero emisii de carbon. CHARGE NOW face ca punctele de încărcare electrică să fie uşor şi rapid de localizat, simplu de folosit şi plătit, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Digital Charging Solutions GmbH oferă acces simplu şi standardizat la punctele de încărcare electrică atât pentru producătorii de autovehicule, cât şi pentru operatorii de flote. Cu peste 100.000 puncte de încărcare în 25 de ţări, soluţia lor de white-label ajută producătorii de echipamente originale şi operatorii de flote să îşi realizeze strategiile privind mobilitatea electrică. Clienţii beneficiază de acces transfrontalier la una dintre cele mai mari reţele de încărcare electrică, aflată şi în creştere accelerată, având peste 250 de companii operatoare ale punctelor de încărcare până la momentul de faţă.

‣ PARK NOW face parcarea mai uşoară, pe stradă şi nu numai. Serviciul digital inovator de parcare oferă utilizatorilor cele mai bune soluţii imediate de parcare, le permite acestora să rezerve locuri de parcare şi să îşi gestioneze timpul de parcare, şi facilitează accesul şi ieşirea fără bilet în garajele publice, precum şi plata electronică al taxelor de parcare. De asempenea, în timp ce 30% din traficul de pe străzile urbane este cauzat de căutarea unui loc de parcare, PARK NOW ajută oraşele să îşi reducă volumele de trafic, aşadar contribuind la centre urbane mai curate, mai sănătoase şi mai locuibile. În Europa şi în America de Nord, peste 30 de milioane de clienţi folosesc deja serviciul în peste 1.100 de oraşe. CHARGE NOW şi PARK NOW sunt conduse de Jörg Reimann ca Director Executiv, şi Thomas Menzel în poziţia de Director Financiar.

‣ FREE NOW oferă o varietate de servicii de mobilitate precum taxi, şoferii particulari cu autovehicule de închiriat şi e-scutere de ultimă generaţie, toate disponibile la atingerea unui buton. Unul dintre cele mai mari servicii de ride-hailing din Europa şi America Latină, FREE NOW deserveşte deja peste 21 de milioane de clienţi şi peste 250.000 de şoferi, care contribuie în mod semnificativ la reducerea traficului în centrul oraşelor mari, subliniază sursa citată. FREE NOW este condus de Marc Berg ca Director Executiv, iar Sebastian Hofelich este Director Financiar.

‣ SHARE NOW este un serviciu de închiriere maşini care permite clienţilor să închirieze şi să plătească pentru vehicule cu ajutorul smartphone-ului - oricând, oriunde. Flota sa va fi extinsă acum pentru a include o gamă mai largă de modele şi pentru a creşte gradul de acoperire al pieţei. În total, peste 4 milioane de clienţi folosesc în prezent 20.000 de vehicule ale flotei în 31 de oraşe din întreaga lume. Serviciul de car-sharing scade numărul de maşini din zonele urbane şi contribuie, astfel, la eficientizarea transportului rutier. Olivier Reppert a fost numit Director Executiv al SHARE NOW, cu Stefan Glebke în calitate de Director Financiar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb