Fabrica de rulmenţi Bârlad, care se află în portofoliul URB Group, a câştigat Trofeul de Onoare acordat de către Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), informează un comunicat remis redacţiei.
Acest premiu vine în urma volumului mărit de patru ori a capacităţii de export în perioada post-privatizare.
Astfel, URB Group va continua strategia de investiţii, alocând suma de 18 milioane de euro pentru următorii trei ani.
Cifra de afaceri a fabricii a fost anul trecut de 65.365.534 euro, cu 22% mai mult decât în 2010, iar compania estimează că trendul de creştere s-a menţinut şi în acest an.
"Ne bucură foarte mult distincţia primită de la ANEIR şi sperăm să rămânem în topul celor mai importanţi exportatori ai României. În acelaşi timp, acest premiu ne răsplăteşte performanţele, dar ne şi ambiţionează pentru a duce la bun sfârşit toate planurile de investiţii pe care le avem. Pasul următor este pătrunderea pe piaţa asiatică şi deschiderea unui nou punct de producţie în India, zone care sunt punctate şi în strategia de extindere a grupului", a declarat Ismail Hakki Tuyun, Director Financiar URB Group.