Falset în B minor pentru ambasade preparate şi ageamii

În general, compoziţiile moderne şi hipermoderne tind să aibă titluri lungi, descriptiv alambicate, menite să impresioneze ascultătorul încă înainte ca prima notă să răsune în sala de concert. Bănuiala mea este că năravul acesta mîngîie mai degrabă orgoliul "creatorului" care vrea cu orice preţ să arate lumii "complexitatea" operei sale, încă din titlu. Dar, asta este doar o simplă bănuială!

Bucata la care mă refer s-a făcut auzită mai zilele trecute în spaţiul public al ţărişoarei noastre dragi, România. Nu este nici prima, nici singura dată cînd a fost executată şi, mai mult ca sigur, nici ultima. Mai întîi, nişte rînduri de presă date publicităţii au făcut cunoscut Universului că Ambasada SUA este îngrijorată! Waw!! Îngrijorarea aceasta a fost strîrnită de punerea pe tuşă, deocamdată temporară, a acestui "Solomon al II-lea" al tribunalelor din România, judecătorul Danileţ. Cine l-a pus pe tuşă? Autoritatea îndreptăţită legal să o facă, CSM-ul. Nu ştiţi cine este Danileţ? Nici o pagubă. Nu trebuie să aveţi nici un stress, sunteţi în compania onorabilă a altor vreo 17 milioane nouă sute nouă zeci şi nouă de mii de locuitori ai României! (Asta, presupunînd că suntem de toţi fix 18 milioane). După care, a căzut "ca un trăznet" anunţul ambasadei Italiei care a cerut nici mai mult, nici mai puţin decît "explicaţii". Cui a cerut? Guvernului României, desigur. De ce a cerut? Se pare că cineva de la ambasadă, ori toată ambasada în păr, nu ne este încă destul de clar, s-a încurcat în lectura evenimentelor din Casa Şoşoacă, care evenimente s-au lăsat cu jandarmi, poliţişti, îmbrînceli, muşcături (zic unii!), pumni...palme...mă rog, ce mai... tărăboi cît cuprinde. De ce? Pentru că Şoşoacă voia să dea un interviu....sau nu voia, ori s-a răzgîndit....pentru că a vrut să-i dea afară din casă pe ziariştii pe care îi primise, totuşi, mai înainte,...pentru că nu s-au înţeles la ceva...nu se ştie prea bine la ce şi din ce s-au luat!!! În aceste condiţii precare pentru lectura realităţilor din România, ambasada a cerut, normal, explicaţii!! Nu poţi să-i laşi pe urmaşii lui Dante şi ai lui Machiavelli aşa...să orbecăie în bezna neputinţei şi necunoaşterii!

Falsetul din compoziţia aceasta pseudo-dimplomatică menită "să zguduie din temelii" fundamentele relaţiilor româno-americane şi respectiv româno-italiene se ascunde în cuvîntul "ambasadă". Vedeţi, dumneavoastră, "ambasada" este, în bună întemeiere juridică, o instituţie diplomatică, dar funcţia de reprezentare este nu a instituţiei, ci a persoanelor investite oficial cu anumite funcţii diplomatice, în cadrul ei. Începînd cu cea de ambasador, desigur. În numele guvernului care a trimis ambasada, în cazul de faţă la Bucureşti, vorbeşte doar Ambasadorul şi eventual una dintre celelalte persoane cu funcţii diplomatice, dacă primeşte în mod expres mandatul şi aprobarea ambasadorului. Dacă nu, nu!!! Cît despre unde vorbeşte un diplomat, ca să fie auzit oficial în ţara în care este acrediat, aici răspunsul este simplu, direct şi fără alternativă: la Ministerul de Externe al ţării în care se află. Dacă vorbeşte, aşa, de unul singur în somn, ori cu nevasta în pat, ori chiar cu Danileţ, pe stradă, la o cafea, ori prin curtea ambasadei, ori dacă vorbeşte reprezentanţilor presei, adunaţi cloşcă în jurul lui, asta nu înseamnă, diplomatic vorbind, nimic!!! Ambasada nu este nici club social, nici asociaţie de patronaj, nici cămin cultural, nici agenţie de presă, nici altceva asemănător. "Ambasada" poate să producă cîte zeci de communicate de presă doreşte şi să se arate îngrijorată de orice, de la cotele apelor Dunării, pînă la preţul cozonacului de Crăciun şi de la situaţia profesional-ocupaţională a domnului Danileţ, pînă la meniul oferit Preşedintelui României la Cotroceni. În formatul acesta, totul este doar "fluierare de vînt" sau cum zicea Smaranda, bunica mea, "vorbe de clacă, maică"! Desigur, autorităţile din România, prin Ministerul de Externe, ar putea să reacţioneze cumva, avînd în vedere calitatea excepţională a relaţiilor bilaterale, atît pe relaţia SUA, cît şi Italia şi de aici grija pe care o poartă acelora prin care aceste relaţii sunt conduse zilnic. Spre exemplu, să trimită fie o reţetă, fie direct nişte pastile din categoria anxioliticelor, astfel încît îngrijorările "ambasadei" să fie ţinute sub control. Medical... măcar o vreme!

Ageamii din piesa muzicală în două părţi, andante şi molto agitato, pe care o analizăm, sunt desigur aceia care se lăfăie prin presa din România fără nici cea mai mică grijă că ridicolul ar putea să le facă vreodată vreun rău. Despre ridicolul în care se pun singuri este vorba, desigur, stîrnit de ceea ce scriu pe la gazetă, făcînd din ţînţar armăsar şi jeluindu-se mai abitir decît Andromaca după pierderea cruntă a celui dîntîi soţ (Hector) şi cea încă şi mai crudă, a primului copil (Astianax), aruncat de ahei de pe zidurile cetăţii înfrînte a Troiei. Stimaţi cetăţeni ai României, puteţi să dormiţi şi mîine liniştiţi, Statele Unite ale Americii nu vor debarca a doua oară în Europa pentru a face una cu pămîntul regimul odios de la Bucureşti care l-a lăsat fără slujbă în ograda justiţiei pe numitul Danileţ. Şi nici bravii urmaşi ai romanilor de ieri nu vor începe un nou război contra Daciei, ca să salveze onoarea pierdută a unei echipe de reporteri, aflaţi la Bucureşti la vînătoare de vrăjitoare. Cît despre "tupeul tupeist" al unor ambasade şi persoane diplomatice care se amestecă în văzul lumii în treburile ţării în care se află acreditate, contrar prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice, aici tot ceea ce merită spus este că în ultimii cam cinci mii de ani, de cînd avem consemnări privind comportamentul şi utilizarea instrumentelor diplomatice, inclusiv trimiterea şi acreditarea de ambasade şi ambasadori, aceste instituţii au fost create şi utilizate tocmai pentru ca fiecare să se poată amesteca în treburile celuilalt. Exemplul meu preferat este Ambasadorul Spaniei la curtea marii Regine Elisabeta I a Angliei, Sfinţia sa Episcopul Eustaţiu Chapuys s-a ocupat atît de intens şi de extins de intrigile menite să o detroneze pe sus numita regină, încît a mobilizat o invazie militară în toată regula. Noroc cu starea vremii, care a scufundat navele spaniole, înainte să îşi debarce trupele pe malurile Albionului, că altfel, astăzi Regatul Unit era unit cu Spania!!! Iar de la Chapuys şi pînă la loviturile de stat de pe mai toate continentele, organizate cu sprijinul şi contribuţia esenţială a unor ambasade străine prezente în acele ţări, aproape în fiecare an al secoului XX, ambasadele au fost şi sunt şi astăzi vîrfuri de lance, uneori foarte ascuţite, ale intervenţiei directe, indirecte, făţişe sau adînc ascunse în treburile altor ţări!!! Asta este "boala lor profesională" de care nu au putut şi nici nu vor putea fi vindecate, vreodată.

În sfîrşit mai rămîne de lămurit doar de ce am ales pentru această piesă gama B (Si) minor. Răspunsul este cît se poate de simplu: întrucît relativa majoră este D. (Re, adică). Gamă utilizată cu predilecţie pentru piesele de vioară...mă rog, în cazul nostru....pentru scripcă şi ţambal!