FAŢĂ DE PERIOADA SIMILARĂ DIN 2015, Profit net consolidat al UniCredit Leasing a crescut cu 33% în primul semestru al anului

Ionuţ Vlad
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 august 2016

Profit net consolidat al UniCredit Leasing a crescut cu 33% în primul semestru al anului

Profit net consolidat al UniCredit Leasing raportat în primul trimestru al anului, calculat în conformitate cu standardele IFRS, este de 3,7 milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, potrivit unui comunicat al băncii.

Valoarea de achiziţie a bunurilor finanţate în primul semestru al anului 2016 a fost de 218 milioane de euro, incluzând volumul de leasing operaţional derulat de UniCredit Leasing Fleet Management, care a fost de 25 milioane de euro, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Valoarea noilor finanţări acordate de UniCredit Leasing Corporation în primul semestru al anului a fost de 161,8 milioane de euro, în creştere cu 34% faţă de primul semestru din 2015.

Pe fondul noilor tranzacţii încheiate pană la 30 iunie 2016, portofoliul UniCredit Leasing a crescut cu 13,8% faţă de 30 iunie 2015, ajungând la finalul primului semestru al acestui an la 819 milioane de euro.

Creşteri importante în primul semestru al anului au înregistrat finanţarea segmentului autovehiculelor, de 41% faţă de primul semestru al anului trecut, precum şi segmentul autovehicule grele - camioane şi semiremorci, cu 20% faţă de primul semestru al anului trecut. În ceea ce priveşte structura categoriilor de echipamente finanţate, echipamentele industriale deţin o pondere de 56% din totalul valoric, urmate de echipamentele agricole şi echipamentele medicale, cu 19%, respectiv 13%.

Volumele de leasing operaţional au înregistrat o creştere de 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, această evoluţie fiind echilibrat susţinută atât din zona de vehicule comerciale, dar şi printr-o creştere accelerată a flotei de autoturisme gestionate. La finalul primelor şase luni din 2016, UniCredit Leasing Fleet Management avea în administrare o flotă de 3.060 de autovehicule. Pentru o mare parte dintre acestea, compania oferă şi servicii de management al flotei.

"Rezultatele obţinute în prima jumătate a anului indică poziţia solidă pe care UniCredit Leasing o are pe piaţă şi, totodată, sunt un indicator în ceea ce priveşte mediul de business din România. Leasingul este un barometru al evoluţiei economiei, pentru că suntem alături de cei care investesc, deci ne aflăm în amontele ciclurilor economice. Ceea ce aduce UniCredit Leasing este plus valoarea unui portofoliu variat de produse. Ne dorim să performăm tot mai bine şi lucrăm intens şi continuu la noi produse cu care să oferim o experienţă tot mai extinsă şi completă clienţilor noştri, apropiindu-ne şi mai mult de aceştia şi diferenţiindu-ne tot mai mult de competiţie." a declarat Mircea Cotigă, CEO al UniCredit Leasing.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb