Fermierii afectaţi de embargoul rusesc vor primi ajutoare de încă 165 milioane de euro

E.D.
Companii #Agro-alimentar / 30 septembrie 2014

Cultivatorii de fructe şi legume perisabile afectaţi de embargoul rusesc vor primi ajutoare în valoare de 165 milioane de euro de la Uniunea Europeană, după ce Comisia a adoptat ieri un nou program de măsuri de sprijin, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Comisia Europeană subliniază că noua schemă se adaugă unui prim program în valoare de 125 de milioane de euro anunţat la data de 18 august, dar care a fost suspendat la data de 10 septembrie din cauza numărului disproporţionat de mare de solicitări de despăgubire venite în special din partea producătorilor polonezi.

Pentru a putea fi mai bine ţintită, noua schemă include o anexă în care sunt precizate volumele eligibile pentru fiecare ţară membră cu cifre precise pentru fiecare grupă de produse. Aceste volume au fost stabilite pe baza exporturilor realizate în perioada septembrie-decembrie din ultimii trei ani. În plus, noul plan include pentru prima dată pe lista produselor care vor beneficia de sprijin portocalele, mandarinele şi clementinele.

"Sunt fericit că CE a reuşit să mobilizeze alte 165 de milioane de euro pentru a reduce presiunile de piaţă asupra cultivatorilor de fructe şi legume în urma embargoului rusesc. Acest program va fi mai focalizat decât schema iniţială, chiar dacă există o anumită flexibilitate în interiorul celor patru grupe de produse", a declarat comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.

La începutul lunii august, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice importurile de produse agricole şi alimentare provenite din ţările care au impus sancţiuni Rusiei în contextul crizei din Ucraina. Lista include produse din carne şi lapte precum şi fructe şi legume provenite din SUA, UE, Canada, Australia şi Norvegia.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat recent că România nu va fi afectată în mod direct de decizia Rusiei de a interzice importurile de produse alimentare din SUA şi Uniunea Europeană (UE), deoarece exporturile nu erau foarte mari, undeva la 41 de milioane de euro în 2013.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2812
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9363
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.8147

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb