FGA demarează procesul de plată a despăgubirilor pentru creditorii de asigurare ai City Insurance

S.B.
Bănci-Asigurări / 26 noiembrie 2021

FGA demarează procesul de plată a despăgubirilor pentru creditorii de asigurare ai City Insurance

Fondul de garantare a asiguraţilor (FGA) va efectua Luni, 29 Noiembrie 2021, primele plăţi de despăgubiri pentru cererile de plată depuse de către păgubiţii Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. FGA va achita 2.342.424 lei, pentru un număr de 1.003 Cereri de plată, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Până la 26 noiembrie 2021, FGA a primit 68.931 cereri de plată precum şi 35.687 cereri de deschidere de dosare.

Din numărul total al cererilor de plată primite de către FGA, 5.556 de cereri au fost transmise de către BAAR, 5.705 reprezintă solicitări de regres primite de la asigurători, în timp ce restul de 57.670 de cereri de plată au fost transmise de diverşi alţi creditori.

Potrivit prevederilor legale, dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fond s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei ASF prin care s-a retras autorizaţia de funcţionare a Societăţii de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A., respectiv 27.09.2021.

În vederea analizării cererilor de plată înregistrate FGA a procedat la preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile de la asigurător, proces de durată având în vedere dimensiunea companiei şi a bazelor de date deţinute de acesta, preluarea evidenţelor fiind finalizată în termenul prevăzut de legislaţie, de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare a Societăţii de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A, respectiv la data de 27.10.2021.

Procesul de analiză a cererilor de plată în vederea efectuării plăţilor a fost iniţiat după finalizarea preluării bazelor de date, fiind un proces complex având în vedere numărul semnificativ de cereri de plată primite.

Gestionarea procesului de înregistrare a cererilor de deschidere a dosarelor de daună-anexa 7/cererilor de plată-anexele 9 şi 10, dar şi de instrumentare a dosarelor deschise sau preluate de Fond de la Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A, a presupus, printre altele, creşterea structurii de personal de la cca. 75 la 175 de angajaţi, atât în structura centrală a Fondului, cât şi în teritoriu. Redimensionarea numărului de angajaţi vine în sprijinul desfăşurării activităţii FGA în cazul Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A , precum şi în întâmpinarea solicitărilor extrem de numeroase primite de la creditorii de asigurare ai acestei societăţi.

În condiţiile actuale, cu noua structură, Fondul va depune toate eforturile pentru a asigura un ritm constant de analiză şi plată a cererilor, urmărind soluţionarea cererilor de plată înregistrate într-un termen rezonabil.

Pentru a asigura un principiu de echitate în relaţia cu toţi petenţii de asigurare, FGA înregistrează şi analizează cererile în ordinea primirii acestora la Fond. Statusul cererilor de plată poate fi urmărit online, pe site-ul FGA.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb