Retailerul de produse electronice, electrocasnice şi IT&C, Flamingo International, a raportat vânzări de 100 milioane lei, aferente primului trimestru din 2009, atingând astfel valorile bugetate anterior. Vânzările pe retail ale companiei au înregistrat un declin de 34% comparativ cu anii precedenţi - ceea ce reprezintă o evoluţie peste cea a pieţei, care a scăzut cu 40%, potrivit unui comunicat al companiei. În ciuda acestor cifre, datorită reorganizării din structura costurilor operaţionale, compania va reuşi să încheie anul cu un EBITDA pozitiv, susţin reprezentanţii companiei.
Oficialii companiei se aşteaptă la o redresare a trendului actual de pe piaţa de profil, în a doua jumătate a anului, fapt ce va fi determinat şi de ieftinirile semnificative ale anumitor categorii de produse. Această evoluţie a preţurilor a făcut ca produse precum televizoarele LCD, camerele foto şi video, notebook-urile etc. - să atingă un nivel al preţurilor similar cu cel din ţările vestice sau chiar din Statele Unite. Conform reprezentanţilor companiei, acest factor ar trebui să încurajeze consumatorii să achiziţioneze produse din România, având în vedere şi serviciile disponibile local, precum garanţia.