Florica Venter şi Darie Moldovan, noii directori "Broker" Cluj

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 aprilie 2009

Conducerea Broker Cluj (BRK) îşi înlocuieşte directorul general adjunct, Ciprian Zah, numit ca interimar pentru o perioadă de maximum 2 luni, cu Darie Moldovan, şeful de la tranzacţionare, pentru a grăbi procesul de autorizare a noii structuri executive la CNVM.

Consiliul de administraţie al Broker Cluj şi-a ales miercuri echipa de conducere interimară în urma unei şedinţe de urgenţă, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) i-a suspendat din funcţie pe Adrian Ceucă şi Petru Prunea, pentru mai multe nereguli descoperite la casa de brokeraj.

Astfel, Florica Venter, directorul pentru operaţiuni cu firme de până acum, va ocupa funcţia de director general interimar, în vreme ce Ciprian Zah fusese numit director adjunct.

Broker a anunţat în comunicatul transmis joi Bursei că autorizarea în funcţia de conducător a lui Ciprian Zah trebuia supusă unei şedinţe a CNVM, care ar fi avut loc cel mai devreme în 27 aprilie, pentru clarificare a unor aspecte legate de studiile acestuia.

Acţiunile BRK au revenit la tranzacţionare ieri, după ce au fost sus­pendate timp de două zile, însă au picat din prima jumătate de oră cu 14,63%, tranzacţionându-se numai 43.000 de acţiuni, după ce în piaţă nu au mai fost ordine de cumpărare.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Faptul ca CNVM nu are termene de rezolvare pentru cea mai mare parte din atributiile sale, este de notorietate. Aberanta Lege 297/2004 si Statutul CNVM, propuse chiar de dansii si aprobate de Parlament "ca primarul", le confera drepturi absolute adica domnia bunului plac. Ne putem astepta ca autorizarea noii conduceri a Ssif Broker sa se faca abia la expirarea termenului de suspendare de 2 saptamani, cind marii mahari-comisarii CNVM(adica comisarii si comisaresele) nu mai au incotro ! Pina atunci actiunea BRK, pusa pe piata de una singura, fara sustinatorii ei care sunt investitori pe platforma Ssif Broker, are de incasat multe suturi friindca aparatorul ei Ssif Broker este tinuta in mod deliberat pe tuse. Qui prodest ? Evident, intereselor obscure pe care le cultiva CNVM, atunci cind aplica deviza "divide et impera". oricit ar fi de preocupati de ouale, vinul si mielul de Pasti, nu exista nici un temei de ratiune pentru a dura mai mult de o zi autorizarea unei conduceri de Ssif cu oameni care au mai fost autorizati odata de CNVM, cu oameni din sistem. Si totusi exista o explicatie : reaua vointa si vendeta impinsa pina la cote de exacerbare, dincolo de orice ratiune. Unde esti tu Parlament al Romaniei de nu vezi aceste lucruri care se vad si din avion ? Sau cum ne aperi pe noi cei 15000 de investitori prin platforma Ssif Broker ca pana se sesizeaza Comisia Parlamentara ne mananca Gaia ?. Oricum CNVM si-a gresit socoteala : nu ne vom muta la concurenta ca sa tranzactionam. Noi asteptam ! Increderea pe care am acordat-o Ssif broker este de neclintit. Oricate manevre, pedepse si sicane veti face Her comisari, noi nu uitam si nu renuntam la serviciile corecte, promte si oneste pe care ni le-a facut din 1994 pina azi, Ssif broker, indiferent de ce vitregii l-au lovit. Noi nu uitam dar nu va uitam nici pe Dumneavoastra. Vom cere, in mod individual, parlamentarilor alesi de noi, sa abroge L.297/2004 si statutu CNVM si sa le inlocuiasca cu reglementari moderne experimentate in tarile cu traditie in Bursele de valori.

    1. Dupa cum se vede din Deciziile publicate pe BVB, CNVM a autorizat noua conducere Broker a doua zi dupa depunerea documentelor (caz fara precedent). Ce mai zici acum Mon?

      Dupa cum se vede din Deciziile publicate pe BVB, CNVM a autorizat noua conducere Broker a doua zi dupa depunerea documentelor (caz fara precedent). Ce mai zici acum Mon?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb