FLORIN CÎŢU: ''Discuţiile în Consiliul Tripartit privind salariul minim, devansate cu o zi, în contextul moţiunii de cenzură''

G.U.
Politică / 29 septembrie 2021

''Discuţiile în Consiliul Tripartit privind salariul minim, devansate cu o zi, în contextul moţiunii de cenzură''

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că discuţiile din Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog social pe tema salariului minim vor avea loc luni, fiind devansate cu o zi, având în vedere că marţi va fi supusă votului moţiunea de cenzură, relatează Agerpres.

"Cred că luni vom face Consiliul Tripartit, având în vedere moţiunea de cenzură de marţi, pentru a ne asigura că vom putea să adoptăm hotărârea de guvern privind creşterea salariului minim de bază brut garantat pentru anul 2022, pentru că şi această hotărâre de guvern are implicaţii pentru bugetul de anul viitor şi nu poate să fie aprobată de un guvern interimar", a arătat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Întrebat dacă va fi adoptat proiectul care prevede o creştere a salariului minim de 10,9%, premierul a arătat că hotărârea de guvern va fi aprobată dacă şi companiile vor fi de acord cu acest cost suplimentar, notează sursa citată.

"Întâi avem Consiliul Tripartit. Dacă în Consiliul Tripartit ajungem la concluzia că aceea este varianta, vom aproba. Dacă nu, rămâne neaprobată şi vom aproba când va avea un guvern cu puteri depline. Dar am devansat Consiliul Tripartit cu o zi, să fie luni, ca să putem să avem această variantă. Dacă agreăm în Consiliul Tripartit, foarte bine; dacă nu, atunci cei care dau jos Guvernul trebuie să ştie că îşi asumă şi acest risc. (...) Pentru buget înseamnă resurse suplimentare pe net de 1,8 miliarde, dar pentru companii - de aceea e nevoie de Consiliul Tripartit - să mă asigur că şi companiile sunt de acord cu această creştere, pentru că o creştere a salariului minim înseamnă costuri suplimentare pentru aceste companii şi vreau să văd dacă aceste companii sunt de acord cu acest cost suplimentar, dacă pot să îl internalizeze în această perioadă. Dacă nu, vom vedea ce variantă vom găsi împreună cu patronatele şi cu sindicatele şi cu guvernul, dar luni am devansat, facem noi acest lucru, pentru a ne asigura - dacă luni găsim soluţia, vom avea o şedinţă de guvern în care aprobăm acea hotărâre de guvern", a spus premierul.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. am citit mediafax-ul

    e clar mai cade o tura gdpiul!!! 

    semnat comenturi "cretine" 

    Bravo...sgur vor accepta....

    Discurs pt prosti...noroc ca limbajul folosit e pe intelesul nostru...multumim stimate domn citu ca te cobori la nivelul nostru. 

    Dar ce rost mai are un guvern care nu e instare sa-si asme o pozitie?. Dialogul este necesar, insa aici doar unii dau, iar aceia nu vor fi de acord sa o faca. 

    Nu o sa gasesti in Ro un angajator care sa fie dispus sa scoata mai multi bani din buzunar pt binele angajatilor.

    Mult mai simplu era sa umblati la impozit si cotele pe salariu...ar fi convenit si angajatului si angajatorului.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb