FLORIN CÎŢU: ''Proiectele pentru energia nucleară şi explorarea gazelor naturale din Marea Neagră vor fi accelerate''

G.U.
Politică #Energie / 2 martie 2022

''Proiectele pentru energia nucleară şi explorarea gazelor naturale din Marea Neagră vor fi accelerate''

Proiectele pentru energia nucleară şi pentru explorarea gazelor naturale din Marea Neagră vor fi accelerate şi prin aceste două proiecte se poate asigura securitatea energetică, a afirmat, astăzi, preşedintele Senatului, liberalul Florin Cîţu, conform Agerpres.

"O măsură prezentată ieri (n.r. - marţi) de preşedintele Iohannis este ceea ce eu am tot cerut - să fim securizaţi energetic până în 2026. Preşedintele României a şi dat direcţiile de investiţii. Ştiţi foarte bine - energie nucleară, deja avem proiectele semnate cu Statele Unite şi în acelaşi timp trebuie urgentat proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră. Cu cele două sunt sigur că vom putea să fim independenţi sau să securizăm energetic. Cu siguranţă vor fi accelerate. Pentru anul acesta avem gazele asigurate. Avem timp acum şi sunt sigur că ministrul Energiei asta face în acest moment - pregăteşte resursele pentru anul viitor", a declarat Cîţu la Senat.

Acesta a amintit că legea off-shore reprezintă "o prioritate".

"Am câştigat ceva timp prin faptul că tranzacţia pe care o face ROMGAZ nu este încă finalizată. Mai avem ceva timp pentru a ne asigura că detaliile finale pe legea off-shore sunt deja făcute. (...) PNL susţine deja varianta pe care deja a prezentat-o Ministerul Energiei, cu 60% din venituri către statul român, 40% către celelalte părţi. De aici pornim, mai sunt şi alte detalii la care se lucrează", a adăugat şeful Senatului.

Liderul PNL a subliniat necesitatea alocării unui procent de 2% din PIB pentru energie.

"Vedeţi de ce este important să ai o economie puternică. Totul este despre finanţare: cu cât avem resurse alocate mai rapid, şi de aceea eu susţin să avem alocate în fiecare an un procent din PIB, 2% din PIB pentru energie, cu atât proiectul poate să înceapă mai repede. Întotdeauna, toate aceste proiecte: legea offshore şi acesta ţine de finanţare. Cu cât ai o economie mai puternică, cu atât poţi să ai aceste proiecte mai bine făcute. De aceea, nu vreau să critic pe nimeni, nici să arăt cu degetul, dar uitându-mă la primele două luni ale acestui an, gestionarea economiei este suboptimală. Ar trebui să facem mai bine. M-am uitat la execuţia bugetară, am avut ceva venituri în plus şi, totuşi, avem un deficit în prima lună, mai puţini bani alocaţi la investiţii, mai puţin TVA rambursabil pentru companii. Arată clar o administrare suboptimală şi, repet, nu vreau să arăt cu degetul sau să critic pe cineva, dar se poate face mai bine, pentru că ai nevoie de o economie puternică în această perioadă pentru investiţii", a mai spus Cîţu.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Da ma sa exportati gazul din Marea Neagra in Austria si noi sa platim triplu sau de 10 ori mai mult gazul, asa cum de altfel faceti si acum platim gazul de 3-4 ori mai scump in schimb il trimitem in depozitele din Austria pe nimic ca noi numai avem voie sa il depozitam asa a dat ordonanta Citu si Ministrul Energiei. Hoti si mafioti. PSD, PNL si UDMR mafioti, tradatori si hoti.

    Pai le accelerati de vreo 10 ani!

    Accelereaza, cand ajung rusii aici sa le gaseasca finalizate! Sa ai cu ce te lauda lor!

    Popescu la pușcărie, cu Citu coleg, la Petrom în conducere romani de calitate nu vizitatori la S.Petersburg, iar la conducere CEO, unul care știe carte, nu ce e azi...

    La acceleratorul de particule.

    Unde-i geanta cu acceleratorul ???

    Incredibil ca acest ratat, Florin Citu, isi mai da cu parerea.

    Sper ca nu il mai baga nimeni in seama. A facut doar mizerii, acest Citu.

    Tara noastra cu ce se alege?Cu praful de pe toba,ca de obicei.La cat va pasa voua nici nu e de mirare!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb