Florin Cîţu spune că este atacat de o gaşcă organizată de terorişti economici

S.B.
Politică / 8 iunie 2020

Florin Cîţu spune că este atacat de o gaşcă organizată de terorişti economici

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, afirmă, într-o postare pe Facebook, că de câteva zile este atacat politic prin ştiri false construite "în cel mai securistic mod", pentru că refuză "să arunce ţara în aer", făcând referire în acest sens la "o gaşcă organizată de terorişti economici", anume la "un politician care se ascunde după fustele nevestei" şi un avocat care "profită de pe urma necazurilor unor oameni pentru a face bani", informează news.ro.

"Cum să -ţi foloseşţi soţia ca arma politica. De câteva zile urmărim cu toţii un atac politic mizerabil la adresa mea. #FakeNews construit în cel mai securistic mod, mai ales daca vă uiaţi cine conduce atacul. De ce mă atacă? Simplu. Refuz să arunc ţara în aer. Deşi toate măsurile economice luate până acum au fost confirmate de evoluţia economiei, inflaţie şi dobânzi mai mici, moneda naţională stabilă, creştere economică în primul trimestru şi păstrarea ratingului de ţără, continuă mârşav atacul. Dar nu mă atacă doar pe mine şi îmi atacă în cel mai ticălos mod familia", scrie Florin Cîţu pe Facebook.

Potrivit sursei citate, oficialul afirmă că este atacat de un politician care "se ascunde după fustele nevestei" şi un avocat.

"Cine mă atacă? O gaşcă organizată de terorişti economici. Un politician şi prietenii lui. Un impostor care se ascunde după fustele nevestei punând-o să facă cu mine şi familia mea adevărate teleonovele la TV. Celalat, un avocat care profită de pe urma necazurilor unor oameni pentru a face bani. Împreună, timp de trei ani de zile au produs trei legi neconstituţionale încasând milioane de lei de la clienţi. Poate ar trebui să dea banii înapoi. Nu în ultimul rând, s-a alăturat echipei şi un demintar, fost în fruntea PSD. La ce am găsit la MFP acesta ar fi trebuit să fie ultimul care să spună ceva. Le spun celor trei că nu mă las, merg înainte şi voi dezvălui TOT. Românilor le spun că tot ce a fost prezentat până acum este FALS. Declaraţia mea de avere este publică şi acolo sunt trecute moştenirile de la bunicii mei care au muncit cinstit şi onest. Cum să înţeleagă socialiştii că în ţara asta sunt şi oamenii cinstiţi? Ei stiu doar să fure proprietăţile şi munca oamenilor", scrie ministrul de Finanţe.

Presa a relatat că Florin Cîţu ar fi desfiinţat Direcţia Generală Juridică din Ministerul pe care îl conduce pentru a evita un proces în care e parte tatăl său. Familiei Cîţu i-a fost retrocedat un teren de 50 de hectare de pădure lângă pârtia de schi din Voineasa, iar retrocedarea este acum subiect de proces, în care statul român este reprezentat de ministerul condus de Ciţu, care ar trebui să se judece cu părinţii ministrului.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. tipul asta de atacuri pe care lau inventat bolsevici in perioada revolutiei ruse si lau slefuit politicieni rusi pina in zilele noastre au fost preluate si de politruci nostri psdisti si abuzeaza de el prin intermediul tuturor televiziunilor si ziarelor coada de topor aservite partidului. Prin internet mai putin, aici cititorul ar mai avea ceva la tartacuta si nu ar pune botul la toate minciunile prolifelate de psdisti dar se bazeaza pe un procent mare de idiotisi altii interesati direct, genul pensionarilor cu pensii mari care in democratie au devenit cei mai egoisti oameni posibili nu se mai gindesc la copii si nepotii care muncesc pe salarii mai mici decit pensiile lor sau sint nevoiti sa emigreze dinaceste cauze ,iar cand acestia din urma voteaza cu partidele democrate se iau de ei ca si cum ei nar mai avea dreptul la votca traiesc afara,Noro cu diaspora ca mai vedem o guvernare democrata si nu pseudo comunista, mai sunt de trecut cativa ani pana va creste procentul omenilor cu creier in cap sa nu mai stam cu frica de guvernari psd

    Romane, imprumutu’ il vrei, nu-l vrei, ti-l va face, CUŢU-CÎŢU na Grivei!! Pe langa datoria pe care o rostogoleste intruna, incat nici 20 de generatii de-acum incolo nu o va putea plati, Potaia asta latoasa a intrat si intr-un flagrant conflict de interese cu uriasul teren de 50 de hectare retrocedat ilegal parintilor sai mafioti! Alo, DNA? Pe escrocii astia , din tata-n fiu, nu-i anchetati? Evident ca nu, caci n-ati primit ordin de la Securitate, via Bruxelles si Washington!

    1. Mai lasati vuvuzeaua de partid ca va dibuie Dn-a Kovesi,ca tot vorbeai de DNA,sa afle pe unde ati ascuns bunastarea tarii acesteia de au fost nevoiti romanii sa emigreze in toate tarile atata amar de vreme de cand ati pus mana pe gaina cu privilegii nemeritate

      bine trage apa dupa latrina 3, caci ti-au bagat "tepe" in creieras...

      Indatorarea Romaniei in 2020 pana la 43% din PIB (de la 32% in 2019) cum o numiti? Sau sa ne facem ca nu observam? Ori este pentru pacea sociala?

      Sabine tata, du-te si fa o Laba consistenta, caci e singurul lucru pe care-l faci bine, chiar daca dauneaza grav sanatatii tale mintale! Si asta se vede imediat la tine!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb