FMI confirmă că modificarea OUG 50 a fost o precondiţie la acordarea tranşei din împrumut

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 ianuarie 2011

FMI confirmă că modificarea OUG 50 a fost o precondiţie la acordarea tranşei din împrumut

Scrisoarea suplimentară de intenţie convenită de Guvern cu FMI, publicată pe site-ul instituţiei de la Washing-ton, confirmă că modificarea OUG 50 a fost o precondiţie pentru acordarea tranşei din împrumut programată pentru mijlocul lunii ianuarie.

Amendarea ordonanţei privind contractele de credit, astfel încât să îmbunătăţească transparenţa şi să protejeze drepturile consumatorilor asigurând în acelaşi timp stabilitatea sis-temului financiar, este una dintre cele cinci precondiţii ale acordării tranşei, potrivit documentului publicat pe site-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI), anunţă Mediafax.

"Ca precondiţie, vom lucra cu Parlamentul pentru a ne asigura că Ordonanţa 50 din 2010 va îmbunătăţi transparenţa şi protecţia drepturilor consumatorilor, asigurând, tot-odată, stabilitatea sistemului financiar. În acelaşi timp, ne vom asigura că Banca Naţională este singura instituţie autorizată să reglementeze activitatea de creditare a băncilor", se arată în document.

Scrisoarea nu mai face nicio precizare privind conformitatea OUG 50 cu prevederile Directivei 48/2008 a Comisiei Europene, menţionată în documentul apărut în noiembrie.

Modificarea OUG 50 ca precondiţie pentru eliberarea tranşei figura şi în scrisoarea suplimentară în luna noiembrie a anului trecut, după misiunea FMI la Bucureşti. Informaţiile nu au fost însă confirmate oficial, iar preşedintele Traian Băsescu a declarat, pe 25 noiembrie, că modificarea OUG 50 nu este o precondiţie de acordare a următoarei tranşe de la FMI.

Legea de aprobare a OUG 50 a fost adoptată de Parlament în luna decembrie, fiind declarată constituţională de către Curtea Constituţională şi promulgată de preşedinte pe 28 decembrie. Ordonanţa a fost însă adoptată cu modificări faţă de formula promovată chiar de Guvern, parlamentarii puterii renunţând la aplicarea reglementărilor şi pentru creditele în derulare.

Alte precondiţii pentru eliberarea următoarei tranşe de la FMI prevăd ca Parlamentul să aprobe bugetul pe 2011, inclusiv prin includerea ratificării care prevede majorarea TVA de la 19% la 24%, dar şi să plăteas-că, până la finele lunii noiembrie, aproape în totalitate, arieratele de la bugetul central şi de la bugetul asigurărilor sociale.

Ultimele două precondiţii se referă la aprobarea legii salarizării unitare şi promulgarea reformei pensiilor.

Board-ul FMI a aprobat, vineri, a şasea evaluare a acordului cu Româ-nia şi scrisoarea suplimentară, astfel că instituţia a acordat cea de-a şaptea tranşă din împrumut, de aproximativ 900 de milioane de euro, bani care care au fost viraţi BNR.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. România a primit până acum tranşe în valoare de 12,2 miliarde de euro de la Fond şi de 3,65 miliarde euro de CE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb