FMI spune că taxele ad hoc pe profiturile excesive sunt ''problematice''

F.D.
Internaţional / 12 octombrie 2022

FMI spune că taxele ad hoc pe profiturile excesive sunt ''problematice''

Fondul Monetar Internaţional sprijină planurile guvernelor de a taxa profiturile excesive ale companiilor dar crede că astfel de modificări trebuie comunicate în mod clar şi nu se pot aplica profiturilor deja realizate, a declarat astăzi pentru Reuters principalul expert fiscal din cadrul FMI, Vitor Gaspar, potrivit News.ro.

Gaspar, directorul Departamentului fiscal din FMI, a spus că taxarea profiturilor excesive ar putea furniza o sursă permanentă de venituri la bugetul unei ţări, însă iniţiativa pe care o are în vedere în prezent Uniunea Europeană este una "problematică" pentru că violează certitudinea fiscală.

Fost ministru de Finanţe al Portugaliei, acesta a precizat că în opinia FMI sistemul de taxe ar trebui să fie clar, predictibil şi dominat de lege, ceea ce înseamnă că o propunere de a taxa profiturile excesive "care să se aplice profiturilor deja realizate este o iniţiativă problematică". În opinia expertului FMI, decizia Comisiei Europene de a avansa o astfel de soluţie a fost adecvată la acel moment, având în vedere mărimea considerabilă a profiturilor şi nevoia de a proteja categoriile vulnerabile.

Cu toate acestea, FMI consideră că o taxă ad hoc pe profiturile excesive ar viola principiul certitudinii fiscale. "Este clar că regulile jocului sunt modificate", a spus Vitor Gaspar într-un interviu pentru Reuters.

Ţările membre UE discută în prezent dacă firmele petroliere care fac profituri record, în contextul crizei energetice declanşate de invazia rusească din Ucraina, ar trebui să plătească taxe suplimentare pentru a-i ajuta pe consumatori să facă faţă exploziei inflaţiei.

Grupul petrolier francez TotalEnergies a estimat luna trecută că ar putea plăti taxe suplimentare de peste un miliard de euro dacă UE aprobă planurile Comisiei de a impune taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor de petrol şi gaze.

Într-un nou raport cu privire la politicile bugetare, denumit "Fiscal Monitor", publicat miercuri, FMI susţine că o taxă permanentă pe profiturile excepţionale rezultate de pe urma extragerii de combustibili fosili ar putea fi avută în vedere, dacă nu există în vigoare un alt mecanism fiscal mai adecvat. Aceasta ar permite unui guvern să majoreze veniturile fără a majora inflaţia sau a reduce investiţiile, şi ar evita distorsiunile create de o taxă temporară asupra profiturilor excepţionale.

De asemenea, astfel de măsuri ar permite o mai bună partajare a riscului între guvern şi sectorul privat, a spus Gaspar. De exemplu, în timpul pandemiei, guvernele au majorat cheltuielile fiscale pentru a-i proteja pe cei vulnerabili, iar la rândul lor firmele au beneficiat de pe urma acestui lucru.

"Sectorul public asigură societatea în perioade dificile dar pentru ca acest model să fie viabil ar trebui să participe şi la perioadele bune. O taxă pe profiturile excesive poate fi de ajutor în acest efort", a spus Gaspar. Acesta a recunoscut totuşi că FMI are o viziune sistemică detaşată cu privire la acest subiect, în timp ce Comisia European gestionează o criză care ameninţă să arunce Europa în recesiune.

"Nu cunoaştem detaliile. Ceea ce discutăm la acest moment sunt posibilităţile şi cum anume vor fi implementate opţiunile de politici", a precizat expertul FMI.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. FMI-ul american nu-i place daca

    se taie din profitul lor exorbitant 

    1. Taxa e ilegala pt ca se refera la venituri din trecut iar legea modificata trebuie sa se aplice in viitor. Orice taxa de genul asta nu sta in picioare pt ca este anticonstitutionala.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb