Poliţiştii bucureşteni efectuează cercetări în cazul unui geam al unei maşini şi de la un imobil, sparte de împuşcături cu bile metalice. Incidentul a avut loc în Sectorul 1 al Capitalei. La faţa locului a ajuns şi Brigada AntiTero, relatează Digi24.
"Prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 4 Poliţie a fost sesizată de către o persoană cu privire la faptul că a găsit un geam spart la auto şi un geam spart la imobil. În zonă, persoana reclamă prezenţa mai multor bile metalice", informează Biroul de presă al DGPMB.
Potrivit unor surse judiciare, mai mulţi martori ar fi auzit împuşcături în zonă. Poliţia efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept.
În zonă a ajuns şi o echipă de intervenţie a Brigăzii Antiteroriste.
În cazul unei ameninţări active sesizate la 112, până la clarificarea motivaţiei celui/celor implicaţi, Poliţia poate solicita prezenţa echipei de intervenţie a Brigăzii Antiteroriste.