Forintul, la cursul maxim al ultimelor 17 luni

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 octombrie 2016

Analiştii avertizează că aprecierea reprezintă un risc pentru exportatori şi susţin că banca centrală de la Budapesta nu mai are instrumente ca să oprească avansul monedei naţionale

Forintul a crescut ieri, pe pieţele externe, până la cursul maxim al ultimelor 17 luni, impulsionat de îmbunătăţirea profilului de risc al economiei Ungariei, evoluţie care, în opinia analiştilor, testează capacitatea băncii centrale de la Budapesta de a ţine în frâu moneda ţării şi de a proteja creşterea.

Avansul forintului devine un risc pentru economia Ungariei, orientată pe exporturi, şi pentru Banca Naţională a ţării, care deja a tăiat dobânda cheie la un nivel minim record de 0,9%, spun unii specialişti citaţi de Reuters. Această instituţie mai are la dispoziţie o gamă limitată de instrumente de politică monetară pentru a ţine în frâu moneda, conform analiştilor.

Forintul, obligaţiunile guvernamentale şi piaţa acţiunilor din Budapesta (care a crescut cu 19% anul acesta), au avut, în 2016, evoluţii mai bune decât cele ale altor ţări din Europa Centrală.

Evoluţia menţionată a fost determinată de creşterea ratingului Ungariei la un statut recomandat investiţiilor, de un excedent de cont curent şi de reducerea datoriei publice.

Ieri, forintul a avut un curs de 303,71 unităţi/euro, cel mai ridicat din ultimele 17 luni. Nivelul este cu 0,3% mai mare decât cel din ultima zi a săptămânii trecute.

"Piaţa este lacomă acum şi testează dacă banca centrală intervine", a declarat Monika Kiss, analist la societatea de brokeraj Equilor.

Peter Virovacz, analist la ING Budapesta, este de părere că numai factorii externi, precum o eventuală majorare a dobânzii de către Federal Reserve (Fed) din SUA, ori tensiunile generate de Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE) sau de alegerile din SUA, ar putea stopa avansul forintului. În opinia sa, "banca centrală a Ungariei rămâne fără instrumente şi nu poate să facă prea mult ca să oprească ascensiunea monedei naţionale".

Banca Naţională a Ungariei a informat, conform Reuters, că obiectivul său principal este să ţintească inflaţia şi să menţină stabilitatea preţurilor, neavând o ţintă de curs valutar sau de profit.

Banca Ungariei a relaxat într-un mod agresiv politica monetară prin reuceri de dobândă şi un program de finanţare pentru creditare, din 2013, în vederea stimulării economiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Asta inseamna ca se poate, cind conducatorii sunt conducatori, nu niste loaze care nu sunt in stare sa faca in zeci de ani o autostrada, desi au cheltuit miliarde de euro pentru a face autostrazi.

    Ce porcarie!

    Si sa-i mai votezi pe porcii astia?!!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb