Fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, trimis în judecată pentru luare de mită

Andrei Stan
Anticorupţie / 31 august 2016

Dănuţ Căpăţînă, fost manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de luare de mită şi pentru spălare de bani, informează un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

În acelaşi dosar, au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Constantin Virgil Ivan, director general al unei societăţi, pentru dare de mită, SC Picus Consulting SRL (firmă controlată de Dănuţ Căpăţînă), pentru complicitate la luare de mită, şi SC Performance Profile SRL, fostă SC Rusmap Consulting SRL, (având ca acţionar şi administrator pe Dănuţ Căpăţînă), pentru spălare de bani.

În perioada iulie 2009 - mai 2016, în calitate de manager al spitalului, Căpăţînă a pretins, de la mai mulţi reprezentanţi de firme, sume de bani în cuantum de aproape 311.000 euro, 28.000 dolari şi peste 4,7 milioane lei, din care a primit în total aproape 198.000 euro, 28.000 dolari şi peste 4,7 milioane lei, susţin procurorii.

Aceştia precizează: "Banii au fost primiţi atât în mod direct, cât şi prin intermediul SC Picus Consulting şi patru firme off-shore deţinute de inculpat sau de amici ai acestuia, în schimbul încheierii, derulării în bune condiţii şi plăţii la timp a facturilor aferente contractelor încheiate între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu acele societăţi. Aceste contracte vizau achiziţia de servicii IT şi ulterior de mentenanţă IT, servicii medicale de medicina muncii destinate angajaţilor spitalului, servicii medicale constând în analize de laborator. Sumele achitate cu titlu de mită au fost virate de către reprezentanţii societăţilor care au încheiat contracte cu spitalul în conturile SC Picus Consulting şi al firmelor off-shore, în baza unor contracte de prestări servicii de consultanţă fictive".

Potrivit DNA, din totalul banilor primiţi cu titlu de mită, peste 4,7 milioane lei au provenit de la Virgil Ivan, fiind remisă în perioada iulie 2009 - mai 2016, în vederea derulării în bune condiţii a două contracte şi a plăţii la timp a facturilor aferente acestora, sub forma unor plăţi lunare aferente unor servicii de consultanţă neefectuate.

Procurorii mai spun: "Inculpatul Căpăţînă şi-a început activitatea infracţională imediat după numirea sa în funcţia de manager. Atunci, profitând de faptul că, anterior, deţinuse funcţia de manager la o societate cu activitate în domeniul medical, el a negociat cu directorul general al acelei societăţi, Virgil Ivan, menţinerea unui contract încheiat anterior între firmă şi SC Picus Consulting, prin care Căpăţînă îşi încasa salariul aferent funcţiei de manager. În schimbul acestor sume de bani, Căpăţînă se angaja că vor fi achitate la timp facturile pe care Spitalul le emitea către această firmă şi că imaginea societăţii va fi protejată pe plan local, în contextul în care inculpatul ştia că firma de servicii medicale dorea să-şi extindă activitatea în judeţul Constanţa".

Potrivit sursei citate, în perioada 2010 - 2011, activitatea infracţională a inculpatului Căpăţînă Dănuţ s-a extins, inculpatul propunând colaboratorilor apropiaţi care deţineau societăţi comerciale încheierea unor contracte de consultanţă fictive cu anumite firme off-shore, în schimbul facilitării încheierii/menţinerii/reînnoirii contractelor cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, plăţii la timp a facturilor şi derulării fără incidente a acestor contracte.

"Toate firmele de la care inculpatul a pretins şi primit mită în prezentul dosar sunt firme cu care inculpatul colaborase anterior sau pe ai căror reprezentanţi îi cunoscuse, asigurându-se astfel că riscul unui eventual denunţ este minim, fapt confirmat de perioada lungă în care şi-a derulat activitatea infracţională. Iniţial, inculpatul a încasat sumele reprezentând mita în conturile a două firme de tip off-shore indicate de un prieten al său, iar din 2011, el a încasat sumele reprezentând mita printr-o firmă off-shore la care devenise acţionar. La sfârşitul anului 2013, inculpatul a mai înfiinţat încă o firmă off-shore prin intermediul unei persoane din familie, Ulterior, din banii primiţi drept mită, o parte au fost viraţi către SC Performance Profile, iar altă parte au fost retraşi, fiind folosiţi pentru achiziţionarea a diverse bunuri şi servicii (locuinţe, excursii în străinătate)", mai susţin procurorii.

Contractele de consultanţă încheiate de inculpat cu societăţile care dădeau mita mascată erau similare, iar aceleaşi rapoarte de consultanţă întocmite în vederea justificării sumelor de bani se livrau către mai multe firme, precizează comunicatul.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii şi preventive dispuse în cauză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb