Foşti directori din cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie

Andrei Stan
Anticorupţie / 21 iulie 2017

Foşti directori din cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie

Fostul director executiv economic din cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Stoica, şi fosta şefă a Serviciului Administrativ, Ana Kraus, au fost trimişi astăzi în judecată, sub control judiciar, de către procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu, potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Ana Kraus mai este acuzată de conflict de interese şi uz de fals, ambele în formă continuată.

În acelaşi dosar a mai fost trimis în judecată, tot sub control judiciar, Emil Călin Buciuman, fost administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în, formă continuată.

A mai fost deferită justiţiei, în stare de libertate, şi Elena Cornelia Oancea, fostă şefă a Serviciului Financiar Contabilitate din cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, pentru abuz în serviciu. De asemenea, a fost trimis în judecată şi Radu Constantin Micu, fost reprezentant al unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi împrumutarea, sub orice formă, de către directorul societăţii, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute de lege.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: "În perioada 2012-2015, inculpata Kraus Ana, în calitatea sus menţionată, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin încălcarea dispoziţiilor legale privind atribuirea, în cadrul unor proceduri formale, a unor contracte (privind servicii de reparaţii şi întreţinere auto, servicii de monitorizare foto/video, achiziţii produse consumabile etc.) către societăţile administrate de inculpaţii Buciuman Emil Călin, Micu Radu Constantin şi o altă persoană.

Într-unul dintre cazuri, diferenţa dintre valoarea de vânzare a produselor către Consiliul Judeţean Sibiu şi valoarea de achiziţie a produselor de la centrul comercial reprezintă adaosul comercial al societăţii calculat ca fiind, în medie, de aproximativ 240%.

În acest context, inculpata a făcut demersuri pentru decontarea facturilor emise de furnizori, în condiţiile în care cunoştea faptul că acestea au fost întocmite în fals. De exemplu, în perioada 2012 - 2014, cu ocazia derulării relaţiilor comerciale cu societatea administrată de Buciuman Emil Călin, inculpata Kraus Ana a făcut demersuri pentru decontarea a 58 de facturi fiscale.

În perioada respectivă, vizele de control financiar preventiv au fost aplicate de inculpaţii Stoica Ioan şi Oancea Elena Cornelia, cu îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea dispoziţiilor legale".

Prin aceste demersuri a fost produs Consiliului Judeţean Sibiu un prejudiciu de 487.296 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru agenţii economici, arată DNA.

Procurorii precizează: "În perioada 2011 - 2014, în calitate de şef Serviciu Administrativ în cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, inculpata Kraus Ana a gestionat din partea CJ Sibiu derularea unor proceduri de achiziţie publică, cu societăţi comerciale, în condiţiile în care administratori erau persoane din familia sa. În acest context, inculpata a făcut şi demersurile necesare decontării unui număr de 88 de facturi fiscale în valoare totală de 466.531 lei, sumă ce constituie un folos patrimonial pentru sine şi rudele sale".

În perioada decembrie 2014 - decembrie 2015, Radu Constantin Micu, în calitate de director al unei societăţi comerciale, a împrumutat de la firma pe care o reprezenta, cu încălcarea prevederilor legale, suma de 156.000 lei, mai arată anchetatorii.

Consiliul judeţean Sibiu s-a constituit parte civilă în dosar.

În cauză s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparţin inculpaţilor Ana Kraus, Radu Constantin Micu, Emil Călin Buciuman şi Ioan Stoica.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Faţă de Nicolae Marius Crăcea şi Valentin Vasilescu, procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb