Foşti şefi ai Poliţiei Locale din Bucureşti, trimişi în judecată de DNA

G.F.
Anticorupţie / 20 decembrie 2017

Foşti şefi ai Poliţiei Locale din Bucureşti, trimişi în judecată de DNA

Actualizare 21:45 Şefii de servicii din cadrul Poliţiei Locale, suspendaţi din funcţie

Fostul director al Poliţiei Locale a Municipiului Bucuresti, împreună cu alţi patru şefi de servicii din cadrul instituţiei, trimişi în judecată pentru abuz in serviciu de DNA, vor fi suspendaţi din funcţie, anunţă Poliţia Locală prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, şefii serviciilor Achiziţii, Juridic, Buget şi Contabilitate, adică cei trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, urmează să fie suspendaţi din funcţie până la soluţionarea definitivă a cauzei, spune Poliţia Locală Bucureşti.

Conform sursei citate, în acest caz, Gabriela Firea, Primarul Capitalei, a dispus, între primele măsuri ale mandatului său, efectuarea unor cercetări amănuntite de către Corpul de Control al primarului general, iar în baza rezultatelor anchetei, care au arătat nereguli grave în privinţa contractelor semnate de Poliţia Locală cu respectiva societate comercială, au fost luate măsurile legale care se impuneau.

Fostul director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Bucureşti Ion Ţincu şi alţi patru şefi de servicii din instituţie au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu. Ei sunt acuzaţi că ar fi încheiat cu o firmă contract prin care au fost externalizate ilegal serviciile de patrulare, intervenţie, constatare contravenţii şi aplicare sancţiuni, iar angajaţi ai acestei societăţi ar fi fost asimilaţi celor ai Poliţiei Locale din Primăria Capitalei, fiind menţionaţi drept agenţi ai acestei structuri atât în contracte, cât şi într-o dispoziţie emisă ilegal de Ion Ţincu. Astfel, Primăriei Capitalei i-ar fi fost creat un prejudiciu de 380.857 euro.

(G.F.)

---------

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului, Ion Ţincu, la data faptelor director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control din cadrul primăriei Capitalei, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu.

În acelaşi dosar sunt inculpaţi şi Mihaela Cărnaru, la data faptei şef Serviciu Buget Financiar în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, Andrei Gabriel Florin, la data faptei şef Serviciu Achiziţii Investiţii în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, Barbu Carmen Gabriela, la data faptei şef Serviciu Juridic în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, Ionescu Camelia, la data faptei şef Serviciu Contabilitate în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010-2011, inculpaţii Ţincu Ion, Mihaela Cârnaru, Gabriel Andrei, Carmen Barbu şi Camelia Ionescu, în calităţile menţionate mai sus, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, au încheiat cu o societate comercială două contracte şi un act adiţional prin care au fost externalizate, în mod nelegal, serviciile de patrulare, intervenţie, constatare contravenţii şi aplicare sancţiuni. Angajaţi ai societăţii respective au fost asimilaţi celor ai Poliţiei Locale din primăria Capitalei, ei fiind menţionaţi atât în cadrul contractelor cât şi într-o dispoziţie emisă în mod nelegal de inculpatul Ţincu Ion drept agenţi ai acestei structuri. Prin aceasta, unor angajaţi ai unei societăţi comerciale cu răspundere limitată le-au au fost conferite prerogative legate de activităţi ce presupun exerciţiul autorităţii de stat, respectiv portul uniformei şi însemnelor Poliţiei Locale, patrularea, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor.

În perioada iulie - decembrie 2011, "agenţii" respectivi, în fapt angajaţi ai unei societăţi comerciale, au constatat săvârşirea de fapte contravenţionale şi au aplicat 3.317 amenzi contravenţionale (în valoare totală de 4.698.992 lei).

Prin aceste demersuri, a fost produs Primăriei Municipiului Bucureşti un prejudiciu în cuantum de 380.875,84 euro, reprezentând valoarea contractelor încheiate în mod nelegal, concomitent cu obţinerea de către firma beneficiară a unui folos necuvenit în cuantum de 499.390 lei, stabilit după scăderea cheltuielilor presupuse de desfăşurarea contractelor.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Barbu Carmen Gabriela, Cîrnaru Mihaela Mioara şi Andrei Gabriel Florin.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Institutie al carei model a fost - in mod quasi identic - preluat din Elvetia si HILAR aplicat in Ro, fara vreo eficienta dovedita in exercitarea competentelor legale, fara vreo alta preocupare decat aceea de a se substitui, macar si iluzoriu, Politiei Nationale, devoratoare de sume fabuloase alocate arbitrar dar rapite bugetelor locale, totul in detrimentul si incalcarea drepturilor noastre de cetateni CONTRIBUABILI. Scandaloasa ignorare a standardelor de pregatire profesionala dar si de comportament etic (ex. Pol Locala sector 2 Bucuresti si nu numai) ar trebui sa ne mobilizeze pentru un referendum in acest sens.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb