Fostul director al "Daewoo Shipbuilding", condamnat pentru fraudă contabilă

Ziarul BURSA #Internaţional / 19 ianuarie 2017

Fostul director al "Daewoo Shipbuilding", condamnat pentru fraudă contabilă

Un tribunal sud-coreean l-a condamnat, ieri, pe Ko Jae-Ho, fost director general al constructorului de nave "Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering" Co., la zece ani de închisoare pentru fraudă contabilă, informează AFP.

Tribunalul l-a găsit vinovat pe Ko Jae-Ho, care a condus "Daewoo Shipbuilding" între 2012 şi 2015, de manipularea registrelor contabile ale companiei pe care le-a utilizat ca să obţină noi credite. Pedeapsa de zece ani impusă lui Ko Jae-Ho este una din cele mai mari sancţiuni acordate vreodată pentru infracţiuni financiare în Coreea de Sud.

"Acuzatul era conştient de existenţa unor fraude contabile, dar nu a luat măsuri ca să le corecteze. Pe ansamblu, intenţia sa cu privire la fraudă a fost recunoscută şi este responsabil de eşecul în soluţionarea acestei probleme", se arată în decizia tribunalului, conform Agerpres.

Condamnarea la închisoare a lui Ko Jae-Ho este emblematică pentru declinul "Daewoo", care odinioară era unul din cele mai mari conglomerate sud-coreene. Grupul a întâmpinat dificultăţi financiare şi, la finele lui 1990, a fost divizat în mai multe companii, lăsând doar constructorul de nave "Daewoo Shipbuilding", unul din cele mai mari din lume, să poarte mai departe numele "Daewoo". În ultimii ani, însă, sectorul construcţiilor de nave a trecut printr-o perioadă dificilă din cauza supraofertei mondiale de vase şi a competiţiei acerbe pe preţuri venită din China.

Creditorii companiei, în frunte cu banca de stat "Korea Development Bank", presează "Daewoo Shipbuilding" să ia noi măsuri pentru reducerea datoriei. Aceasta după ce, anterior, "Daewoo Shipbuilding" a promis că va concedia 2.300 de angajaţi şi va vinde o parte din activele secundare pentru a strânge alte 1.850 de miliarde de woni. Printre aceste active se numără şi o serie de subsidiare de peste hotare precum şantierul din România, Daewoo Mangalia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb