Fostul patron al companiei italiene furnizoare de electricitate ENEL, Paolo Scaroni, aflat în prezent la conducerea grupului petrolier şi gazier ENI, a fost condamnat, luni, la trei ani închisoare cu executare pentru pagube provocate mediului înconjurător, informează AFP, citând presa italiană.
Tribunalul din Rovigo (nord-est) a adăugat pedepsei interdicţia de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de cinci ani. De asemenea, domnia sa va trebui să achite 430.000 de euro daune şi interese părţilor civile, împreună cu alt ex-patron al ENEL, Franco Tato, condamnat şi el la trei ani închisoare.
Actualul administrator delegat al ENEL, Fulvio Conti, a fost eliberat.
Într-o declaraţie pentru presă, Scaroni, care s-a declarat "complet străin de această afacere", a anunţat că va contesta sentinţa în apel.
"Sunt stupefiat de această decizie. Aşa cum a demonstrat apărarea în timpul procesului, centrala ENEL din Porto Tolle a respectat întotdeauna normele de securitate în vigoare şi în special în vremea faptelor" incriminate, a afirmat el.
Justiţia a fost sesizată după creşterea numărului de maladii respiratorii la copiii care trăiesc în apropierea centralei termo-electrice ENEL din Porto Tolle, situată în delta râului Po şi construită în anii 1980.
Ancheta a pus în lumină absenţa aparaturii specifice vizând prevenirea oricărei deteriorări a mediului înconjurător.
Potrivit parchetului din Rovigo, ea a permis de asemenea stabilirea unei relaţii între emisiile produse în exces de centrală şi pagubele provocate sănătăţii şi mediului.
Institutul cancerului din regiunea Veneţia estimase că daunele produse sănătăţii s-ar cifra la 3,6 miliarde de euro.