Fostul preşedinte Siveco România, Irina Socol, a fost condamnată ieri, de Tribunalul Bucureşti, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel.
Irina Socol a fost trimisă în judecată în noiembrie 2014, de către procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, fiind acuzată că a pus bazele unui mecanism evazionist, în care a angrenat firma pe care a înfiinţat-o, după atragerea mai multor complici, care au recunoscut faptele şi au prezentat pe larg modul în care acestea au fost comise.
În acelaşi dosar sunt judecaţi Aurora Ecaterina Crusti, fost preşedinte comercial adjunct al Siveco România, Tiberiu Grabany, Dumitru Constantinescu, Valentina Gogu Mihai şi Nicolae Gogu Mihai.
Anchetatorii au stabilit că în contabilitatea producătorului de soft ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.
Procurorii au arătat că, "practic, este fictiv tot lanţul de achiziţii din spatele societăţilor care au facturat către Siveco România", pentru că, "din moment ce societăţile prestatoare nu au avut angajaţi, inculpaţii nu au cunoştinţele necesare pentru a presta astfel de servicii, iar alţi prestatori reali de servicii nu au fost identificaţi, este evident că toate serviciile facturate, inclusiv serviciile facturate către Siveco, sunt fictive".
Anchetatorii au precizat că la locuinţele inculpaţilor şi la sediile societăţilor prestatoare, cu ocazia percheziţiilor, nu au fost identificate calculatoare care să conţină programele informatice create şi testate pentru Siveco România.
Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, Siveco ar fi achiziţionat fictiv servicii de programare informatică de la mai multe firme de tip "fantomă". În lanţul evazionist ar fi fost implicate mai multe firme de tip "fantomă", iar unele dintre acestea, care ar fi furnizat servicii informatice companiei Siveco, ar aparţine unor cetăţeni de etnie romă din Sinteşti.
În septembrie 2014, după ce Irina Socol a fost arestată preventiv, consiliul de administraţie al Siveco România l-a numit pe Florian Gabriel Ilia în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al companiei. Numirea a fost făcută de către acţionari şi Consiliul de Administraţie Siveco România, în urma deciziei Irinei Socol de retragere din funcţiile executive.
Siveco România a fost înfiinţată în 1992 şi este unul dintre cei mai mari producători locali de aplicaţii software.
Conform datelor Registrului Comerţului valabile la 14 august 2014, acţionarii societăţii erau Siveco Netherlands BV (Olanda) - 42,7365%, Siveco International SA - 32,9167%, Irina Socol - 11,1168%, Alexandru Mihail Rădăşanu - 7,7184%, Florian Gabriel Ilia - 2,7189%, Siveco România SA - 2,5155%, Aurora Ecaterina Crusti - 0,1386% şi Daniela Bichir - 0,1386%.