Fostul vicepreşedinte BRD Sorin Popa, din nou absent la audierile DIICOT

A.T.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 17 iunie 2015

Fostul vicepreşedinte BRD Sorin Popa, din nou absent la audierile DIICOT

Sorin Popa, fostul vicepreşedinte al BRD, nu s-a prezentat vineri, când a fost citat a doua oară de procurorii DIICOT în dosarul fraudării BRD cu 44 milioane de euro, susţin surse judiciare. Până la închiderea ediţiei, procurorul de caz nu luase încă decizia transmiterii unei noi citaţii sau aducerii lui Popa cu mandat, mai spun sursele citate, care ne-au precizat că avocaţii fostului vicepreşedinte BRD au prezentat o motivare a absenţei lui de la audieri.

Actualul dosar al fraudării BRD, de circa 44 milioane de euro, este disjuns din celebrul dosar al bancherilor iniţiat de DIICOT în anul 2012, în care 56 de inculpaţi au fost trimişi în judecată, iar prejudiciul adus băncii a fost stabilit la peste 80 de milioane de euro. În acel caz au fost audiate şi nume grele, printre care se numără Gheorghe (Bebe) Ionescu, cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, fostul preşedinte al BRD-GSG, Patrick Gelin, dar şi Sorin Popa, la vremea aceea vicepreşedintele boardului de la Paris al BRD Group Societe Generale.

Procurorii DIICOT au anunţat, pe 19 mai, că au început urmărirea penală faţă de toţi cei 28 de suspecţi din dosarul BRD, printre care se găsesc Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase, Claudiu Cercel, vicepreşedinte BRD, dar şi Adrian Sârbu, patronul Mediafax, şi jurnalistul Sorin Roşca Stănescu.

DIICOT i-a pus sub control judiciar pe Truică şi pe fostul său şofer şi om de încredere, Aparaschivei Cristian-Relu.

Conform comunicatului DIICOT, în perioada 2008-2012, suspecţii au constituit un grup infracţional organizat iniţiat de Remus Truică, ce a avut ca scop obţinerea unor credite de la BRD cu documente de evaluare nereale. Din acest grup au făcut parte persoane cu funcţii de conducere în bancă şi în comitetul de credit al băncii, dar şi persoane cu funcţii de conducere în agenţii, notari, evaluatori şi oameni de afaceri. Procurorii acuză că, în total, au fost luate 17 credite, toate nerambursate. Din acestea, 15 credite au beneficiar real pe Remus Truică, deşi au fost luate prin diferite persoane interpuse, conform DIICOT.

Truică a fost audiat din nou la începutul acestei luni.

Potrivit sursazilei.ro, Adriean Videanu a fost invocat şi el ca beneficiar al influenţei pe lângă şefii din BRD pentru primirea de credite în dosarul bancherilor iniţiat de DIICOT în 2012.

Site-ul sursazilei.ro preciza în 2013 că beneficiari ai unor astfel de credite au fost Marius Locic şi Vasile Creştin, puşi deja sub acuzare în acest dosar, dar şi Gheorghe (Bebe) Ionescu şi Adriean Videanu, pentru care ancheta ar putea fi separată, mai ales ca urmare a declaraţiei date de Sorin Popa. "Acesta, promovat de mai bine de un an la Paris, l-a plasat pe Adriean Videanu la întâlnirea prin care Gheorghe (Bebe) Ionescu i l-a introdus pentru «creditare» pe omul de afaceri Vasile Creştin", mai preciza sursazilei, în 2013.

În acest an, procurorii DIICOT au descoperit că la grupul infracţional organizat iniţiat de către liderii grupării au aderat şi suspecţii Sorin Roşca Stănescu şi Sârbu Adrian, patronul Mediafax, care au contractat în folos personal credite în aceleaşi condiţii frauduloase ca şi cele din cazul creditelor contractate în favoarea lui Truică, conform comunicatului instituţiei.

Acuzaţiile aduse celor 28 de inclupaţi sunt săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, complicitate la spălare de bani, instigare la înşelăciune, abuz în serviciu, complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Deci, ne este clara acum piramida d-lui Nastase? Piramida=grupul infractional organizat al d-lui fost prim-ministru Adrian Nastase? Daca veti cauta mai atent, veti gasi si care au fost corporatiile franceze care au platit mita respectiva, cu parandarat si catre anumiti politicieni francezi care apara interesele acestor corporatii in Franta dar si in lume. Dar pe ei nu-i poti condamna. Dar pe ai nostri da. De fapt, ai lor au fost deja condamnati, unii, iar altii sunt in anchete si platesc baban taxe si impozite la statul francez, si vor continua sa plateasca si mai mult daca vor sa se dezvolte in lume. Ai nostri insa, si-au dus averile prin tari straine, au facut 2-3 ani de inchisoare mascata, nu se manifesta deloc ca intreprinzatori, dar nici noi nu reusim sa recuperam ce trebuia sa plateasca ei statului roman. Insa, ar trebui sa scapam de pionii lor din politica romaneasca. Nu de alta, insa asa stapani, asa antemergatori. Poate ne dam acum seama ce s-a intamplat cu finantarea economiei romanesti, adica lipsa ei, a economiei reale, nu cea de stat, a oamenilor de stat, a oamenilor din spatele oamenilor de stat. Cautam si gasim inca 3-4 piramide. Si poate ne explicam si razbunarea d-lui Basescu pe dl.Nastase, pentru ca unul l-a pacalit pe celalalt, sau cel putin asa isi imagineaza ei, in lumea lor. Lumea lor ireala si lipsita de substanta numita bun-simt. Dar plina de lacomie si badaranie.

    Cel mai mare excroc este ,fara indoiala,acest Ghe. Ionescu! A participat,ca cel mai important membru decisional,la devalizarea BANCOREX!Din pacate,nimeni nu vrea sa investigheze!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb